joi, 26 aprilie 2012

Sprijin european pentru Roşia Montană

Sindicaliştii de la Viitorul Mineritului au lansat o campanie de strângere de semnături pentru sprijinirea proiectului minier de la Roşia Montană. Anunţul a fost făcut de liderul sindical Cristian Albu, care a anunţat şi faptul că iniţiativa este sprijinită şi de 40 de primării ale unor comunităţi miniere. Mai mult, proiectul a atras şi sprijinul unor experţi renumiţi la nivel european. Aşa ar fi Johannes Drielsma, directorul general adjunct al Euromines, Asociaţia Europeană a Industriilor Miniere, şi a fostului primar al localităţii miniere finlandeze Kittilla, Seppo Maula, în prezent expert pentru dezvoltare durabilă pentru comunităţile miniere din Finlanda.

Sat de şomeri

Liderul sindical Cristian Albu este de părere că proiectul minier de la Roşia Montană, care va fi dezvoltat de compania Roşia Montană Gold Corporation, reprezintă o şansă istorică pentru comunitate. Şi asta cu atât mai mult cu cât, potrivit statisticilor oficiale, 76,1 la sută dintre persoanele active din comuna ardelenească nu au loc de muncă. „Fac un apel la solidaritatea românilor, care întotdeauna au ştiut să se susţină unii pe alţii în vremuri dificile, în vremuri de criză. În ziua de azi, avem cu toţii nevoie de locuri de muncă, mai mult decât de orice altceva. Noi, minerii din Apuseni, ştim că mineritul poate să aducă prosperitate şi locuri de muncă. E momentul ca mineritul să pornească din nou, pe baze moderne, ca să dea de lucru pentru mii de oameni, nu doar din Apuseni, ci şi din alte zone miniere cu tradiţie. Noi, roşienii, avem o şansă doar dacă proiectul minier aurifer începe. De aceea, fraţi români, vă rog să susţineţi şansa noastră la o viaţă mai bună, pentru noi şi pentru copiii noştri. Dacă sunteţi de acord că trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să avem locuri de muncă, semnaţi pentru repornirea mineritului în România şi pentru locurile de muncă pe care le poate aduce la Roşia Montană şi în toată ţara", a spus liderul sindical.

Sprijin din partea comunităţii

La rândul său, primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui, şi-a exprimat sprijinul faţă de demersul sindicaliştilor. „Oamenii din Roşia Montană nu mai au răbdare. Vin zilnic la primărie şi ne întreabă dacă avem veşti, dacă ştim ce se întâmplă cu proiectul. De ani buni le zicem acelaşi lucru: că aşteptăm autorităţile centrale să-şi aplece puţin privirea şi asupra Roşiei Montane şi să analizeze proiectul minier. Iar pentru că noi nu avem răspunsuri şi pentru că ei s-au săturat de aşteptat, roşienii fac acum un apel la toţi românii să le susţină cauza. Sperăm ca această iniţiativă să fie un semnal puternic pentru cei în măsură să avizeze startul proiectului care ar face Roşia Montană să renască", a spus primarul Eugen Furdui.

Directorul general adjunct al Euromines, Johannes Drielsma, spune că valorificarea resurselor minerale este o tendinţă generală în toată Europa. „Datorită proprietăţilor lor unice, resursele minerale sunt o sursă constantă de servicii esenţiale şi chiar indispensabile. Fără resursele minerale, nu am beneficia de locuinţe sau de mobilitate, de servicii de sănătate, comunicare sau educaţie. Fără acestea, puţini oameni ar avea un loc de muncă şi nimeni nu s-ar putea bucura de siguranţa locului de muncă. Majoritatea produselor minerale au o durată de folosinţă îndelungată, cum este cazul infrastructurii şi locuinţelor. De la oţel la aluminiu, de la cupru la aur, toate au o viaţă îndelungată la finalul căreia pot fi reutilizate în alte aplicaţii sau reciclate", a spus Johannes Drielsma.

Ce impact are mineritul în Finlanda

„În 2010, sectorul minier din Finlanda a generat 2.200 de locuri de muncă directe, în companii miniere, şi 1.700 indirecte, în companii subcontractoare. În 2014 ne aşteptăm la alte 3.300 de locuri de muncă generate de acelaşi sector. Consider că şi în România există toate premisele pentru minerit modern, responsabil faţă de mediu şi generator de locuri de muncă. Cred că la Roşia Montană aveţi resursele, aveţi priceperea şi dorinţa de muncă a oamenilor din comunitate şi aveţi şi un investitor serios, de încredere, cu un proiect minier solid", a spus Seppo Maula.
(sursa articol)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu