Dezvoltarea durabila exista prin fair-play (P)

“Intr-un fel, exista lucruri in comun intre rugby si minerit: iti trebuie minte agera, brate si picioare puternice, iar daca le pui la treaba serios si cu fair play, la capatul drumului te asteapta aurul”, declara Dragos Tanase, director general Rosia Montana Gold Corporation. In Romania, rugby inseamna un veac de noblete pe teren si in tribune. Un veac de victorii atat pentru jucatori, cat si pentru suporteri. Pentru cei dintai, reusitele inseamna performanta, recunoastere si medalii de aur. Pentru suporteri, victoria e insasi bucuria de a fi alaturi de sportivii pe care ii sustin.

Traditia rugby-ului romanesc dateaza de la inceputul secolului al XX-lea, cand studenti romani veniti de la Paris au adus cu ei si pasiunea pentru noul sport. Primul club romanesc de rugby a fost fondat in 1913, sub numele de „Stadiul Roman“, iar interesul pentru jocul cu balon oval creste in atat de mare masura incat sase ani mai tarziu, Romania cere Comitetului Olimpic International reintroducerea rugbyului ca proba olimpica. – Stejarii -, cum au fost numiti in mod traditional jucatorii de rugby din echipa Romaniei, au jucat primul lor meci international in 1919, impotriva Statelor Unite.

La a opta editie a Jocurilor Olimpice (1924, Paris), echipa romana de rugby a adus prima medalie din istoria participarilor romanesti la Olimpiada: bronz, dupa o confruntare cu cele mai puternice echipe ale momentului.

In doar cateva decenii, Stejarii au devenit o forta mondiala, care lupta de la egal la egal cu marile puteri ale lumii. Romania s-a indepartat de stilul altor tari si si-a creat propria strategie, una puternic ofensiva, care a devenit o adevarata marca a jocului Stejarilor. In anii ’80, in Romania existau peste 100 de cluburi, cu un total de aproximativ 12000 de jucatori inregistrati.

Dupa 1990, sportul a intrat intr-un con de umbra, in principal din cauza lipsei de finantare a cluburilor locale, de unde se facea selectia pentru echipa nationala. In ciuda acestui fapt, Romania a ramas angajata in lumea rugby-ului international, fiind una din doar 12 tari care au participat la toate editiile Campionatului Mondial de Rugby, de la infiintarea competitiei in 1987.

Rosia Montana Gold Corporation a sustinut rugby-ul romanesc la toate nivelurile. De la parteneriatul cu Federatia Romana de Rugby, pentru „Cupa Romaniei la Rubgy Rosia Montana Gold Corporation“ si pana la investitiile pentru relansarea clubului local de rugby Unirea Alba-Iulia, compania sustine fair-play-ul si onoarea la toate nivelurile. De la mici comunitati in care sportul inseamna speranta si mandrie, la echipa nationala, care poarta stindardul tarii in meciurile de anvergura mondiala, Rosia Montana Gold Corporation sustine excelenta si performanta in sport si in economie.
(sursa articol)

Cercetarile arheologice de la Rosia Montana puse in valoare de RMGC

Alba Iulia a găzduit recent expoziția „Mineritul, o istorie continuă la Roșia Montană”, ocazie cu care s-au prezentat artefacte descoperite la Roșia Montană în cadrul Programului Național de Cercetare „Alburnus Maior” (2001 – 2006), inițiat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și coordonat de Muzeul de Istorie a României, cu finanțarea RMGC.
Cu ocazia acestui eveniment specialiștii au prezentat istoricul cercetărilor arheologice de la Roșia Montană și situația din present a patrimoniului cultural de aici, rolul autorităților în conservarea patrimoniului și proiectele de punere în valoare a acestuia, cu accent pe restaurarea galeriei Cătălina-Monulești.

Până în prezent, în conformitate cu angajamentele luate pentru dezvoltarea proiectului minier, compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a susținut ample cercetări și a reabilitat o parte importantă a acestei galerii cunoscute la nivel internațional, astfel încât publicul poate vizita o zonă în siguranță. „Galerii similare există și la Brad, Bucium sau Almașu Mare, dar Cătălina-Monulești este prima galerie romană reabilitată pentru accesul publicului în siguranță și ea poate fi integrată, după finalizarea lucrărilor, în circuitul turistic”, a declarat Adrian Gligor, Vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă, RMGC.
Experții în arheologie minieră au stabilit pe baza datării cu radiocarbon că artefactele descoperite în galeria Cătălina-Monulești, provenind de la scările de acces și de la o instalație hidraulică de evacuare a apei, datează din epoca romană (secolul al II-lea d.H.). Galeria va face parte din viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC îl va dezvolta în paralel cu proiectul minier. Datarea certă a artefactelor este cu atât mai importantă cu cât acestea se află într-o excelentă stare de conservare, fapt care va da o și mai mare relevanță viitorului traseu turistic.

„Descoperirea in-situ a acestui ansamblu coerent de artefacte de epocă romană este deosebit de importantă. Se conturează în acest fel un ansamblu unitar şi coerent de vestigii ce vor constitui o atracţie turistică deosebită în viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC s-a angajat să îl amenajeze în sectorul Cătălina-Monuleşti. Acest perimetru minier va putea fi vizitat în condiţii de siguranţă deplină, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere calitatea inginerească deosebită a minerilor romani, atât din perspectiva lucrărilor miniere propriu-zise (galerii trapezoidale, planuri înclinate), cât şi a amenajărilor şi instalaţiilor utilizate în subteran în vederea asigurării securităţii (armături), circulaţiei (scări monoxile etc.) şi a evacuării apelor subterane”, a subliniat dr. Beatrice Cauuet, specialist în arheologie minieră și coordonatorul lucrărilor de cercetare.

Conform specialiștilor care studiază zona, un proiect minier modern reprezintă singura soluție viabilă pentru salvarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană. „Cazul Roşia Montană trebuie tratat cu foarte multă responsabilitate, dar fără prejudecăţi şi fără subiectivism exagerat. Până acum, prin argumente emoţionale şi punerea în circulaţie a unor informaţii false, s-a încercat acreditarea ideii că principalul pericol la adresa patrimoniului vine din partea proiectului minier, ignorându-se atât preocupările RMGC de a investi masiv în salvarea şi restaurarea acestuia, cât şi starea avansată de degradare în care se găsea deja acesta la momentul în care RMGC şi-a anunţat intenţia de a desfăşura activităţi în zonă. Pe lângă acestea, din partea organizaţiilor şi persoanelor care s-au pronunţat pentru interzicerea activităţilor industriale nu a venit nicio propunere constructivă reală de dezvoltare alternativă sau o iniţiativă de compromise rezonabil”, a fost de părere academicianul Răzvan Theodorescu, membru al Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPRCM).
„Am analizat cu mare atenţie întreg proiectul minier, am schimbat opinii cu o serie de experţi şi ceea ce avem de făcut nu este să alegem între punerea în valoare a patrimoniului cultural şi dezvoltarea industrială, ci să găsim cea mai bună metodă prin care dezvoltarea industrială poate asigura protejarea patrimoniului. Proiectul minier propune o soluţie foarte viabilă, care sigur că trebuie atent monitorizată, dar important este că permite salvarea unei moşteniri culturale foarte importante pentru Apuseni şi pentru România”, subliniază Theodorescu.

Încă din vara anului trecut, GIMPCRM recomanda autorităţilor competente să urgenteze procesul de decizie cu privire la implementarea proiectului minier propus de RMGC. „Prelungirea stării de incertitudine, absenţa investiţiilor în patrimoniu, precum şi starea avansată de degradare în care se află acesta nu fac decât să ne apropie cu paşi repezi de momentul în care situaţia dezastruoasă a celor mai multe obiective de patrimoniu va căpăta o turnură ireversibilă. GIMPCRM atrage atenţia că absenţa unor politici naţionale coerente în domeniu, a mijloacelor de aplicare a prevederilor legilor existente, face ca situaţia din Roşia Montană să fie ilustrativă pentru starea patrimoniului naţional”, afirmau specialiştii în patrimoniula momentul respectiv.
(sursa articol)

Roșia Montană: mineritul aduce dezvoltare

La Alba Iulia s-a desfăşurat evenimentul Business Tour, care are ca scop valorificarea oportunităţilor de investiţii ale diverselor zone cu potenţial de dezvoltare din România.

Teritoriul judeţului Alba este renumit pentru resursele naturale din zonă (zăcăminte aurifere, piatră pentru materiale de construcţii, sare, lemn etc),  care atrag numeroşi investitori, atât naţionali, dar mai ales internaţionali. Ei au investit în diferitele industrii locale, contribuind astfel la dezvoltarea economică a zonei. Unul dintre aceşti investitori este Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Proiectul minier demarat în judeţ generează locuri de muncă pentru populaţia din zonă, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale şi, implicit, la dezvoltarea economică a întregii ţări, susţin reprezentanţii companiei.

Dragoş Tănase, directorul RMGC, consideră că mineritul este un domeniu care generează impact economic major, deoarece duce la crearea altor investiţii, odată cu exploatarea acestui domeniu.

"Pe lângă aceste mine va apărea o serie întreagă de IMM-uri. Vă dau câteva exemple: am angajat câteva sute de oameni în Roşia Montană, imediat cum i-am angajat a apărut un nou magazin, fără ca noi să facem ceva, a apărut un mic bar în Roşia Montană. S-au mai angajat astfel 6,7, 10 oameni şi tot aşa, după ce am angajat 200 de oameni la noi. Pe termen lung, evident că în momentul în care îţi creşte puterea de cumpărare, oamenii vin de la sine, nu trebuie să faci nimic. Mă întâlnesc cu oameni, de exmplu la Alba Iulia m-am întâlnit cu oameni care-mi spuneau că au făcut termopane pentru o clădire din Roşia Montană pentru că noi am mers mai departe cu un anumit proiect", a declarat Dragoş Tănase.

Invitaţii evenimentului Business Tour au discutat despre potenţialul de dezvoltare a judeţului Alba şi măsuri economice necesare progresului economic, prin crearea de locuri de muncă şi stimularea investitorilor. Şi preşedintele Patronatului IMM-urilor din Blaj, Valeriu Stânea, consideră proiectul de la Roşia Montană ca fiind o oportunitatea deosebită de dezvoltare a judeţului Alba.

"Am participat la multe acţiuni ale Roşia Montană şi mi-am dat seama că este o oportunitate deosebită pentru relansarea zonei noastre în domeniul economic. (...) Asemenea oportunităţi nu trebuie pierdute. Noi la Blaj, la patronatul IMM-urilor am deschis zilele trecute un punct de informare pentru acest proiect excelent Roşia Montană, pentru că am studiat toate aspectele, atât cele pozitive cât şi cele negative şi, categoric, întăresc avantajele în lansarea acestui proiect", a declarat Valeriu Stânea.

Alte subiecte abordate în cadrul evenimentului, în afară de valorificarea resurselor naturale, au fost investiţiile turistice, în special prin dezvoltarea turismului cultural, de aventură şi agroturismul, dar şi promovarea unor obiective turistice în patrimoniul UNESCO.
(sursa articol)

Cine sunt CĂUTĂTORII DE AUR din România ultimilor 13 ani. HARTA locurilor unde ar putea începe exploatarea metalului preţios

În ultimii 13 ani nu mai puţin de 25 de companii din toată lumea, la care se adaugă şi statul român, prin firmele deţinute de Ministerul Economiei, au căutat aur pe teritoriul României.

Localităţi precum Certej (judeţul Hunedoara), Bucium (Alba), Tăuţii Magherăuş (Maramureş), Baia de Criş (Hunedoara), Roşia Montană (Alba) şi Rovina (Hunedoara) sunt doar câteva dintre zonele unde sunt situate cele 150 de perimetre unde diverse firme au săpat după aur în ultimul deceniu, după cum rezultă din datele furnizate gândul de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Cele mai importante cantităţi de aur au fost găsite, de-a lungul anilor, în aşa-numitul patrulater aurifer al României. Este vorba de o zonă din Munţii Apuseni, care cuprinde minele din zona Roşia Montană, Bucium, Baia de Arieş, Almaş, Brad şi Săcărâmb.

De aproximativ şase ani, în România nu a mai fost extras niciun gram de aur, toate minele de aur fiind închise înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, a declarat pentru gândulAlexandru Pătruţi, preşedintele ANRM.

Care a fost producţia de concentrate aurifere a României, cum a fost ea valorificată, care sunt firmele care vor să caute aur în România şi cât ar câştiga statul român dacă proiectul de la Roşia Montană ar
demara sunt doar câteva dintre întrebările la care gândul îşi propune să răspundă în cele ce urmează.

Producţie de 730.000 de concentrate aurifere, în şapte ani

"Datele privind producţia anuală de aur a României nu sunt publice", ne-a declarat Alexandru Pătruţi.

Însă în strategia industriei miniere a României pentru perioada 2008-2020 se arată că între 1990 şi 2006 producţia de concentrate aurifere în România a fost în total de 729.800 de tone, la care s-au adăugat 12.453 de tone de nămoluri aurifere.

Evoluţia producţiei miniere în perioada 1990-2006:

Sursă: Strategia Industriei Miniere 2008 - 2020

Destinaţia producţiei miniere, începând cu anul 1999:

În patru ani, România a exportat 3,55 tone de nămol aurifer şi 240 de kg de pirite aurifere. Din 1999 până în 2006, pe piaţa internă a fost valorificată o producţie de concentrate aurifere de circa 25,6 de tone, reiese din calcule gândul pe baza datelor strategiei Ministerului Economiei.

Sursă: Strategia Industriei Miniere 2008 - 2020
La export au ajuns, între 1999 şi 2002, circa 3,55 de tone de nămol aurifer şi 0,24 tone de pirite aurifere.

"Ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor preţioase în România, cu modificările ulterioare şi a ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase şi metale preţioase subvenţionate. În perioada 2000 - 2004 uzinele metalurgice de prelucrare a concentratelor de minereuri neferoase şi-au sistat activitatea şi, ca atare, produsele miniere respective au fost valorificate la export", se precizează în strategia Ministerului Economiei.

Miza: 40 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere

În ceea ce priveşte resursele minerale aflate în "diverse stadii de cunoaştere, care pot fi exploatate cu actualele tehnologii miniere", acestea sunt evaluate la 40 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere, conform strategiei industriei miniere a României 2008-2020.

În plus, la rubrica "nivelul intervenţiei statului", în dreptul minereurilor auro-argentifere se precizează că acesta este "foarte mare, prin acordarea de subvenţii pentru exploatare, transferuri sociale, alocaţii de capital şi eşalonarea datoriilor către furnizorii de energie electrică".

Cum vor evolua preţurile aurului şi argintului:

Preţul unei uncii de aur (echivalentul a 31,10 grame) este estimat să ajungă de la 1.772 dolari în 2012, la 1.816 dolari în 2013, ca apoi să scadă la 1.292 dolari pe uncie până în 2017, potrivit Eldorado Gold.

La argint preţul unei uncii este de 35,30 dolari şi va scădea până în 2017 la 21,75 dolari.

Sursa: Eldorado Gold

Cine caută aur

Pe scurt, o firmă care vrea să caute aur poate solicita mai întâi, de la ANRM, un permis de prospecţiuni, ulterior poate obţine o licenţă de explorare şi în final, dacă sondările au fost încununate de succes, poate obţine o licenţă de exploatare.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat, din 1999 până în prezent, un număr de 113 permise de prospecţiuni şi 37 de licenţe de explorare pentru minereuri auro-argentifere. Dintre acestea în prezent mai sunt în vigoare, potrivit datelor remise gândul de ANRM, un permis de prospecţiuni (pentru Deva Gold - perimetrul Certej Nord) şi patru licenţe de explorare (una pentru Samax România - perimetrul Rovina şi trei pentru Romaltyn Exploration SRL, în perimetrele Cămărzana Nord, Aluniş Pitra Handal şi Poprad).

În plus, există trei licenţe de exploatare a aurului pe teritoriul României pentru companiile Roşia Montană Gold Corporation, Deva Gold şi Romaltyn. Toate cele trei companii aşteaptă să obţină avizele necesare pentru a începe exploatarea efectivă. Procedeul de extracţie a aurului, în cazul celor trei companii, are la bază cianurarea.

De la Roşia Montană ar putea fi extrase 250 de tone de aur, la Certej s-ar putea extrage circa 50 de tone, iar din sterilul din iazul de decantare de la Baia Mare se estimează că ar putea fi extrase 4 tone de aur, potrivit stirileprotv.ro.

- Roşia Montană Gold Corporation are ca acţionar principal compania canadiană Gabriel Resources, Deva Gold este controlată de grupul canadian Eldorado Gold, iar Romaltyn de Romaltyn Ltd, înregistrată în Insula Man.

- Romaltyn Exploration SRL, care este controlat de Romaltyn Ltd., a obţinut la finele anului 2010 o pierdere de 37.620 de lei, având un număr mediu opt salariaţi în 2010, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

- Samax România este înregistrată în Baia Mare şi a avut la finele anului 2010 un profit de 1.650 de lei, cu 39 de salariaţi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

Între căutătorii de aur din România, de-a lungul timpului, s-au numărat companii precum AMRO Gold, Eurasian Minerals, Wega Mining, Exchange Minerals, Barrick Gold, Minera Andes Inc şi Greek Romanian American Exploration. Acestea nu mai au însă în prezent permise de prospecţiuni sau licenţe de explorare în vigoare, reiese din datele ANRM. Harghita, Maramureş, Suceava, Alba, Caraş Severin, Bistriţa Năsăud, Tulcea, Arad, Sălaj şi Timiş sunt judeţele "scormonite" în căutarea filoanelor de aur.

Pierderi de 1,7 miliarde de dolari

Decizia privind închiderea minelor din România a fost luată din cauza pierderilor înregistrate în sector. În perioada 1990-2007, statul a cheltuit pentru susţinerea întregului sectorul minier suma de 6,15 miliarde de dolari, din care 4,12 miliarde dolari pentru subvenţii, se arată în Strategia Industriei miniere din 2008-2020. Pierderile din exploatare per total sector minier erau de 1,7 miliarde de dolari.

Un alt motiv pentru închiderea minelor de aur l-a reprezentat şi faptul că Banca Naţională a României nu a mai cumpărat, din anul 2001, aur de pe piaţa internă.

"Banca Naţională a României a sistat, din anul 2001, cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor, respectiv de la agenţii economici autohtoni", se mai arată în strategia minieră, lucru confirmat pentru gândul şi de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Calitatea zăcămintelor, la limita inferioară

Pe de altă parte, calitatea zăcămintelor de resurse minerale din România este la "limita inferioară".

"Condiţiile geominiere şi caracteristicile mineralogice ale zăcămintelor din România sunt complexe, iar parametrii privind calitatea se situează la limita inferioară, raportat la calitatea zăcămintelor similare exploatate în prezent pe plan mondial, cu tehnologii performante şi cu productivităţi de 5-12 ori mai mari", se mai arată în strategia menţionată.

România, pe locul 33 în lume din punct de vedere al rezervei de aur a băncii centrale

Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu ar vrea ca o bună parte din aurul extras din Munţii Apuseni să se ducă la BNR, care n-a mai cumpărat însă aur din 2001.

BNR deţine în rezerve o cantitate de 103,7 tone de aur, reprezentând 10,7% din totalul rezervelor, 
ocupând locul 33 într-un clasament care cuprinde 100 de ţări din lume, realizat de World Gold Council.

Din acest punct de vedere România depăşeşte state precum Polonia (102 tone), Danemarca (66,5 tone), Finlanda (49,1 tone), Ungaria (3,1 tone). Pe primul loc în lume din punct de vedere al rezervelor oficiale de aur se află SUA, ( 8.133 tone), Germania (3.396 tone) şi Franţa (2.435 tone).

Cât câştigă statul român din afacerea Roşia Montană

"Investiţia totală este de 2 miliarde de dolari pe care o investeşte în totalitate asociatul cu capital privat. Dacă se vinde tot aurul şi argintul de la Roşia Montană, asta înseamnă vreo 7,5 miliarde de dolari. Din astea 7,5 miliarde, cam 4,2 miliarde intră în economia României, 1,8 miliarde intră la bugetul de stat local, judeţean, din taxe şi redevenţe miniere şi profitul pe care îl face acţionarul este de 1,3 miliarde de dolari. Este sau nu profitabil?", se intreabă Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, potrivit stirileprotv.

La rândul său, Eldorado Gold vrea să investească la Certej circa 270 de milioane de dolari şi să extragă în medie, anual, începând din 2015, peste 4 tone de aur şi 20,5 tone de argint. Durata de exploatare a minei de la Certej este preconizată la 12 ani.

Preşedintele Băsescu şi-a exprimat, în mai multe rânduri, susţinerea pentru demararea proiectului Roşia Montană, menţionând totodată şi proiectul de la Certej. Unul dintre avantajele demarării acestor proiecte amintite de preşedinte este legat de crearea de locuri de muncă.

Circa 500 de noi locuri de muncă

Referindu-se la locurile de muncă ce ar urma să fie create în cazul exploatării de aur de la Certej, viceprimarul comunei Certeju de Sus, Ioan Mihai Iancu, a declarat pentru gândul că în primă fază s-ar crea 800 de locuri de muncă, iar după doi ani numărul ar urma să scadă la 500 de locuri de muncă.

"În planul lor, în primii doi ani, în faza de construcţie a şantierului, vor fi create 800 de locuri de muncă, iar ulterior, după începerea efectivă a exploatării, numărul de locuri de muncă va scădea până la 500. Este mai puţin faţă de 1.500 de locuri de muncă, atât câte erau la vechea mină (închisă în 2006-2007-n.red.), dar acest lucru se explică prin faptul că tehnologia care va fi utilizată este mai nouă şi necesită mai puţini angajaţi", a explicat pentru gândul viceprimarul comunei Certeju de Sus, Ioan Mihai Iancu.

Iancu spune că va fi nevoie de muncitori necalificati, tâmplari, electricieni, şoferi de toate categoriile, mecanici pe utilaje grele etc.

"Datorită concentraţiilor mari de cianură, această apă poate fi periculoasă dacă pătrunde în mediu"

Obţinerea aurului se va face pe baza unor proceduri pe bază de cianuri, atât în cazul Roşia Montană, cât şi în cazul Deva Gold şi Romaltyn, după cum ne-au precizat surse din ANRM.

"Extragerea aurului şi argintului se realizează în prezenţa unei soluţii concentrate de cianură şi reactivi. Datorită concentraţiilor mari de cianură, această apă poate fi periculoasă dacă pătrunde în mediu. De aceea, apa cu cianură se reciclează, iar şlamul îngroşat se va denociviza într-o instalaţie de neutralizare a cianurii, înainte de a fi pompat în iazul de decantare a sterilului", se arată în Planul de urgenţă internă pentru Deva Gold.

"Flotarea minereului - pentru obţinerea concentratului de pirită auriferă, care în primii doi ani este valorificat sub această formă, iar în următorii ani este un proces de oxidare şi leşiere cianurică în scopul extracţiei matalelor preţioase sub forma de aliaj Dore", se mai arată în raportul pentru Deva Gold.

Viceprimarul din Certeju de Sus: "Oamenii nu se tem de poluare"

Viceprimarul Iancu spune însă că în zona Certej se exploatează aur din 1748, iar locuitorilor nu le este teamă de poluare.

"Teamă de poluare? Nu ne e teamă. Oamenii nu se tem de poluare. În zonă se exploatează aur din 1748 numai cu cianură. În perioada de exploatare nu a murit niciun om, concentraţia de cianuri este foarte mică, iar iazuri de decantare mai avem - urmează să fie ecologizate -, încă două iazuri în plus nu mai contează", mai spune viceprimarul.
(sursa articol)

Goana după aur, o poveste veche de când lumea

Antica goană după aur din Apuseni a creat, spun arheologii, o comunitate minieră solidă şi prosperă. Ce s-a întâmplat în restul lumii și cum a modelat aurul istoria omenirii?


Ramses şi Columb
Convoaie de sute de oameni şi măgari încărcaţi cu desagi se afundă în fiecare an în inima Saharei, unele din ordinul slăvitului faron Ramses al II-lea, altele la iniţiativa curtenilor săi, dornici să-i intre în graţii.

La destinaţie - prăfuita oază Wawat - mai ajung doar jumătate din oameni şi din animalele lor de povară. Restul s-au stins de sete pe drum. Şi totuşi, an după an, ceva îi poartă în inima deşertului din care de obicei oamenii încearcă mai degrabă să fugă.

Este prima goană după aur, aşa cum ne-o relatează hieroglifele înscrise acum peste 3 milenii pe zidurile templelor din Egiptul Antic. Dicţionarele definesc „goana după aur" drept mişcarea rapidă a unor mase de oameni către un zăcământ aurifer recent descoperit. În cazul egiptenilor, motorul acestei goane nu era nici măcar setea de îmbogăţire, fiindcă faraonul era singurul ce avea voie să folosească metalul preţios, ci dorinţa curtenilor de a-i sluji stăpânului lor cât mai bine. Aurul era însă folosit de Ramses pentru un scop nobil: în loc să îşi impresioneze vecinii cu armate ameninţătoare, el prefera să-i copleşească cu bogăţia sa, demonstrându-le prin daruri exorbitante superioritatea economică a Egiptului. Nu-i de mirare că unul din regii vecini îi  scria faraonului: „În ţara ta, aurul se găseşte la fel de uşor ca praful de pe drumuri". Sacrificiul căutătorilor de aur era preţul plătit pentru a evita o pierdere de vieţi mult mai mare într-un conflict cu vecinii războinici ai Egiptului.

Dacă prima goană după aur cunoscută în istorie a slujit unui scop atât de nobil ca evitarea vărsării de sânge, altele au avut însă motivaţii mult mai materialiste. La sfârşitul veacului al XV-lea, regii Spaniei şi cei ai Portugaliei se întreceau în trimiterea de navigatori pe oceanele până atunci neexplorate în căutarea unor noi surse de metale preţioase care să le umple vistieriile secătuite de războaie. Cel mai faimos dintre aceşti căutători nautici de aur, Cristofor Columb, scria în jurnalul său: „Ce minune este aurul! Cine îl stăpâneşte poate să face ce vrea în această lume, şi chiar să deschidă porţile raiului". Columb nu a avut norocul să dea peste vreun mare filon, dar alţii au perseverat în explorarea continentului descoperit de el. În cele din urmă, în căutările lor febrile au dat atât peste imperile bogate în aur ale aztecilor şi incaşilor cât şi peste mari zăcăminte de metale preţioase - peste 100.000 de tone de aur şi argint au fost trimise din Lumea Nouă în Europa. N-ar fi deci tocmai greşit să atribuim descoperirea şi explorarea Americii goanei după aur.

Pepitele care au adus pe lume CALIFORNIA

Urmaşii acestor exploratori au fost cei care au pornit şi cea mai faimoasă goană după aur, cea care a început în California în anul 1848. Azi cel mai populat stat american, California abia dacă avea pe atunci câteva mii de locuitori. Lucrurile s-au schimbat însă după ce John Sutter, un proprietar local de pământuri, a dat peste pepite de aur în vreme ce-şi construia un gater. Sutter a încercat să ascundă strălucitoarea sa descoperire, însă în zadar: zvonul s-a răspândit cu viteza fulgerului. Deşi pe atunci California era la mii de kilometri de centrele populate ale Statelor Unite, dorinţa de îmbogăţire a învins orice dificultate. Peste 300.000 de oameni - în jur de 2% din populaţia de atunci a Americii - au invadat California între 1848 şi 1855. Din cele 370 de tone de aur care se estimează că ar fi fost extrase în acei ani unii s-au înavuţit; majoritatea, chiar dacă nu au devenit bogaţi, au reuşit măcar să ajungă să ducă o viaţă mai bună. Au fost şi mulţi care au dus-o mai rău - John Sutter, de pildă, care a fost ruinat după ce căutătorii de aur i-au devastat pământurile. Cel mai vizibil efect a fost însă crearea statului California, despre care se poate spune fără a exagera că în ziua de azi e capitala culturală a lumii - aici se găsesc atât Hollywood, cât şi Silicon Valley. Până şi McDonalds, simbolul globalizării contemporane, vine tot din California. Aur, e drept, nu se mai găseşte de vreo sută de ani, dar asta nici nu prea mai are importanţă: californienii au găsit între timp destule surse alternative de venit pentru ca acum să aibă al optulea PIB din lume - 1.850 de miliarde de dolari.

Cum a populat aurul Australia

California nu e singura regiune care a fost populată şi s-a lansat economic graţie goanei după aur. În Australia, statele Victoria şi Australia de Vest sunt creaţia căutătorilor de metale preţioase. Victoria, în sud-estul continentului, era practic nepopulată acum două sute de ani. În 1850 însă, un prospector care-şi încercase norocul şi în California a dat peste aur. Şi nu oricum, ci în cantităţi incredibile - la un moment dat s-a ajuns ca zilnic să se extragă cel puţin două tone de metal preţios. Urmările au fost chiar mai spectaculoase decât în cazul Californiei: în 1860 statul Victoria ajunsese să aibă o jumătate de milion de locuitori, mai mult decât toată populaţia continentului australian înainte de goana după aur. Melbourne, capitala statului, mai înainte un târguşor amărât, a devenit în doar un deceniu cel mai bogat oraş de pe glob şi unul dintre cele mai populate. "În zece luni s-au construit 10.000 de case, şi asta conform primăriei, care nu pune la socoteală barăcile şi corturile", scria un contemporan. Poate mai important, Melbourne-ul în vremea goanei după aur era cunoscut şi drept oraşul cu cele mai bune condiţii de muncă - aici s-a introdus pentru prima dată în lume ziua de lucru de 8 ore, în 1856.

În Australia de Vest, goana după aur a început trei decenii mai târziu şi a lansat economic şi demografic regiunea, până atunci cea mai înapoiată de pe continent din cauza aridităţii sale. Prin 1900, minerii care constituiau cea mai mare parte a populaţiei au ajuns chiar la concluzia că ar fi mai bine să se separe de restul Australiei şi să-şi creeze un stat independent, "Auralia". Chiar şi în zilele noastre, economia locală e bazată pe minerit - nu doar aur, ci şi bauxită, diamante, minereuri de fier şi cărbune. O reţetă de succes, dat fiind că produsul intern brut pe cap de locuitor în aceeastă regiune este cel mai ridicat din toată Australia şi unul dintre cele mai mari din lume. Acelaşi lucru se poate spune şi despre salarii: în minerit, unde lucrează peste jumătate din populaţia activă a Australiei de Vest, se câştigă în medie pe lună 9.075 de dolari australieni, aproape 29.000 de lei. La fel ca în California, şi aici goana după aur a dat startul prosperităţii.

Muză pentru Chaplin şi Jack London

Totuşi, nu toate marile migraţii umane în căutarea metalului galben au avut consecinţe atât de bune. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea prospectorii au crezut că norocul a dat peste ei atunci au găsit aur în albia îngheţată a râului Klondike din nord-vestul Canadei. Deşi condiţiile erau extrem de dificile, mii de americani, britanici şi australieni au invadat acestă regiune neospitalieră. Frigul, foamea, bolile şi criminalitatea i-au decimat însă rapid pe căutătorii de aur. În ciuda sacrificiilor enorme, puţini au reuşit să se îmbogăţească. Cel mai faimos dintre ei, Alex McDonald, a venit în Klondike doar cu un sac de făină şi o bucată de costiţă, pe care le-a vândut unui prospector înfometat în schimbul unui teren aurifer. Din astfel de afaceri a ajuns milionar în numai trei ani. Se spune că era atât de bogat încât le făcea cadou musafirilor pepite de aur. Într-un timp la fel de scurt s-a şi ruinat, investind în mine şi terenuri neproductive, astfel că a murit în mizerie. Viaţa de coşmar din timpul goanei după aur din Klondike a fost imortalizată în "Chemarea străbunilor" şi "Colţ alb" de către Jack London - scriitorul a fost căutător de aur în tinereţe, ocazie cu care era să-şi piardă viaţa. În altă notă, celebra comedie mută a lui Charlie Chaplin "Goana după aur" se petrece tot în Klondike-ul acelor vremuri.

Război pentru aur

În aceeaşi epocă, minerul australian George Harrison descoperea aur în Witwatersrand, Africa de Sud. Harrison şi-a vândut drepturile asupra descoperirii sale pe zece lire, fără să-şi dea seama că dăduse peste cel mai mare zăcământ de aur din lume. Goana după aur s-a declanşar aproape imediat, mii de englezi îmbarcându-se pentru a-şi găsi norocul la antipozi. În doar câteva luni s-a născut astfel un orăşel minier care astăzi este Johannesburg, metropola Africii de Sud. O consecinţă mult mai dramatică a fost însă declanşarea războiului anglo-bur. Unul din combatanţi era guvernul sud-african, format din colonişti de origine olandeză ("burii"), guvern care descuraja exploatarea aurului punând taxe enorme şi refuzând să le acorde vreun drept prospectorilor şi minerilor, majoritatea englezi. De partea cealaltă, Marea Britanie susţinea interesele căutătorilor de aur sperând că astfel va pune mâna pe Africa de Sud. Ca urmare a intervenţiei celor două guverne goana după aur a degenerat într-un sângeros război de gherilă rămas memorabil prin faptul că a prilejuit inventarea lagărelor de concentrare, folosite de englezi pentru a închide familiile luptătorilor buri. Pe termen lung, descoperirea aurului la Witwatersrand a fost totuşi şansa Africii de Sud. Dacă până în 1900 aceasta era o ţară agricolă fără mari perspective de dezvoltare, mineritul - iniţial după aur şi diamante, apoi cărbune, platină, crom, mangan ş.a.m.d. - a transformat-o apoi în cea mai puternică economie a continentului

California din Apuseni

O goană după aur a existat şi pe teritoriul actual al României, însă în urmă cu aproape 2.000 de ani, după ce Traian a cucerit Dacia şi a pus astfel mâna pe bogăţiile Apusenilor. Astfel, Vasile Pârvan credea că pe vremea ocupaţiei romane la Alburnus Maior (actuala Roşia Montană) exista "un oraş californian de civilizaţie internaţională", centrul unei goane după aur care a adus prospectori şi mineri din tot sud-estul Europei şi chiar din Siria. Descoperirile arheologice prilejuite de cercetările din ultimii ani, realizate în vederea demarării proiectului minier de la Roşia, au arătat că romanii de acum două milenii erau mult mai organizaţi şi mai eficienţi în extragerea aurului decât americanii de acum 150 de ani. Antica goană după aur din Apuseni a creat, spun arheologii, o comunitate minieră solidă şi prosperă.

Bogăţiile subterane ale Ardealului au atras şi în următoarele secole interesul multora, dar conducătorii ce s-au succedat aici - regii maghiari, principii transilvăneni apoi împăraţii din casa de Habsburg - au luat măsuri drastice pentru a preveni o nouă goană după aur. Astfel, un cod de legi din Evul Mediu decretează ca "românii, ţiganii şi alte neamuri de oameni fără stăpân care trăiesc din căutarea prafului de aur să fie pedepsiţi dacă nu îşi aduc praful de aur principelui". Ca urmare a acestor măsuri, teritoriul României a fost ferit de o goană după aur. Ceea ce, date fiind consecinţele favorabile pe termen lung pe care un astfel de fenomen le-a avut în alte părţi ale lumii, e posibil să nu fost tocmai un noroc pentru noi.
(sursa articol)

Aurul Apusenilor - deocamdată, obiect de muzeu

În piaţa centrală a unui sat de munte din Ardeal se înalţă unul din primele zece muzee ale României, luând în considerare numărul de vizitatori. În sat, muzeul e cunoscut drept "Casa 325". Numele oficial e însă altul: "Aurul Apusenilor. Expoziţia de istorie a mineritului din Roşia Montană".

Farmacie, cârciumă, magazin sătesc

Clădirea a fost înălţată pe la 1874. Cel puţin aşa spune medalionul de pe frontispiciu, fiindcă nu mai există niciun act oficial în acest sens. Tot medalionul ne ajută şi dacă vrem să cunoaştem destinaţia ei iniţială:  şarpele încolăcit în jurul unei cupe (cupa zeiţei greceşti a curăţeniei Hygieia, de unde provine şi cuvântul „igienă") indică faptul că aici a fost o farmacie. Roşienii de atunci îi ziceau însă apotică, de la nemţescul „Apotheke". Farmacia era în camerele de la parter, unde acum sunt expoziţii, iar în cele de sus se găsea locuinţa proprietarului.

Cine o fi fost primul apoticar nu se mai ştie, dar în 1910 proprietar era Vasile Tomuş. După ce s-a stins din viaţă, casa a ajuns la fiica lui, Maria, care a continuat să ţină aici singura farmacie din Roşia. Când soţul ei a căzut însă în Al Doilea Război Mondial, femeia a decis să schimbe destinaţia clădirii într-una mai profitabilă. Ca văduvă de război, avea dreptul să obţină un brevet de cârciumă - şi asta a fost casa 325 până aproape de zilele noastre.

În 2003, compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cumpărat fosta farmacie, care se cam ruinase. De-a lungul anilor, Maria şi urmaşii ei o folosiseră nu doar pe post de cârciumă, ci şi ca magazin universal, iar mărfurile rezemate de pereţii firavi afectaseră în timp structura de rezistenţă. Terenul nesigur pe care fusese construită dăduse şi el o mână de ajutor la şubrezirea clădirii. Restaurarea a durat doi ani şi jumătate: părţi întregi din clădire au fost complet reconstruite, iar izvoarele subterane care lucrau de zor la prăbuşirea casei, colectate şi drenate.

Patru săli care stârnesc patimi

Aşa s-a născut micul muzeu, deschis în 2010, la 7 ani de la cumpărarea clădirii. Deşi sunt doar 4 săli, din care una pentru expoziţii temporare, fiecare detaliu, fiecare obiect are povestea lui legată de trecutul şi de viitorul Roşiei Montane.
Opaiţul roman este vecin în vitrină cu lămpaşele de miner din secolul XX, la fel cum, în apropierea muzeului, galeriile de mină de pe vremea romanilor se învecinează cu cele moderne. Leii de piatră care păzesc scara interioară au apărat pe vremuri mormântul unui bogătaş roman, probabil proprietarul unei mine. Cu măsura de 5 litri purtând emblema coroanei maghiare, semn al verificării metrologice cum am spune azi, un negustor le-a vândut roşienilor acum mai bine de un veac grâul care nu creştea prin aceste părţi.

La radioul din anii '60, familia unui miner asculta ştirile în sprenaţa unor vremuri mai bune. Chiar şi alegerea unui ghid muzeal a fost o decizie importantă pentru comunitate: acesta a trebuit să fie nu doar absolvent de istorie, ci şi din partea locului.
Pentru că e atât de legat de istoria roşienilor şi de minerit, expoziția „Aurul Apusenilor" stârneşte şi pasiuni extreme. Unii dintre cei care vin în Roşia pentru a protesta împotriva proiectului minier refuză să-i calce pragul, văzând în el opera RMGC - deşi de fapt casa 325 este, cel puțin la fel de mult, opera specialiştilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi a celor de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, instituţii pe care nimeni nu s-ar gândi să le acuze vreodată că ar distruge istoria. Majoritatea celor care intră ies plăcut surprinşi sau măcar ceva mai puţin înverşunaţi.

10.000 de potenţiale exponate

Oricum, indiferent de poziţia faţă de proiectul minier a celor care vin în Roşia, Casa 325 a avut mai mult de 10.000 de vizitatori în primul an de la deschidere, din care circa o treime străini, şi numărul lor a crescut constant de atunci.
(sursa articol)

Rosia a fost sedusa, violata si abandonata

ProTv a difuzat, în cadrul emisiunii România te iubesc, o emisiune despre Roșia Montană.
Destul de interesant și de nepartinic, sunt prezentate ambele părți. Îmi place că se spune despre pârâul acela toxic din sat, prezentat drept o mare atracție turistică, dar în care dacă bagi mâna, ai șanse să se topească la fel ca în desene animate.

De ce zic că Roșia e sedusă și violată?
Priviți puțin imaginile de mai jos.
Aceștia sunt pașnicii susținători ai taberei anti RMGC. Oamenii care, cu piepturile goale, vor apăra avuția comunei în fața rapacilor RMGC. Dealtfel sunt extrem de convins că la Roșia Montană e plin de șpraiuri colorate, cu care țăranii își însemnează vacile, când le duc la pășune, șpraiuri împrumutate luptătorilor pentru libertate. Oh wait, ăia nu au măcar o budă în sat, deci cel mai probabil au venit de la susținătorii capitaliști. Are bani Soros…

Între timp, tabăra RMGC construiește, reabilitează, dă locuri de muncă oamenilor, care altfel ar trebui, conform celor din tabăra MUIE, să trăiască din culesul ciupercilor.
Da, e corect, e bine și uman.
(sursa articol)