Un articol pe care eu personal l-am asteptat de mult timp. Colaboratorul si prietenul meu Mihai Bobocea ne va povesti astazi impresiile sale despreRosia Montana in urma vizitei in zona. Cum a fost, vedeti mai jos…
Ce altceva decat curiozitatea sa ma impinga sa vad cu ochii mei Rosia Montana? Am vrut sa inteleg mai bine ce se intampla acolo, in inima celei mai controversate regiuni miniere din tara. Asa ca, la mijlocul lunii martie, pe cand zapada nu se topise inca de tot, impreuna cu un tovaras de drum si cu Furia Rosie, am pornit catre poarta Muntilor Apuseni.
Aceasta postare o sa difere usor de restul materialelor pe care le-am scris pentru voi in seria „Romania e frumoasa”, in sensul ca in afara impresiilor de calatorie nu ma voi feri sa-mi exprim opinia personala pe marginea dezbaterii din jurul proiectului minier, formata in timp si sedimentata ceva mai bine in urma vizitei mele acolo. Trebuie sa declar de la inceput ca am o orientare liberala de gandire, pro-piata, pro-initiativa privata, nu prizez nationalismele de niciun fel, avand in acelasi timp un deosebit respect pentru natura si protejarea acesteia, fara a fi un „ecologist” – fapt pe care poate l-am lasat deja sa se vada in celelalte materiale publicate aici. Nu sunt deci un extremist nici intr-o directie, nici in cealalta.
Inca dinaintea plecarii din Bucuresti, am apelat la cativa reprezentanti ai companieiRMGC (care urmareste obtinerea licentei de exploatare aurifera la Rosia Montana), pentru a ne asigura un ghid in Rosia, care sa ne faciliteze accesul in zonele vechii exploatari miniere de stat si in alte zone protejate. Am avut deci sprijin local pentru a vedea cat mai mult din zona, pe durata scurta dar intensa a unei jumatati de zi.
Vineri dupa-amiaza am acoperit distanta Bucuresti-Abrud, de aproximativ 430 de kilometri, pentru a reusi sa avem sambata si duminica la dispozitie in zona Rosia Montana si alte locuri pe care planificasem sa le vedem: Pestera Ursilor (Chiscau, Bihor), Pestera Ghetarului Scarisoara si Cheile Ordancusii (Garda de Sus, Alba). Despre acestea, in episodul urmator.
Am ajuns seara in Abrud, chiar la poarta Muntilor Apuseni si am tras lapensiunea Confort Abrud (pe care v-o recomand calduros: conditii bune, gazda amabila, preturi decente), la doar cativa kilometri de Rosia Montana.
Sambata dimineata ne-am trezit in miros de lemne si de fum, de la o afumatoare de carne. Vremea a tinut cu noi: rece, dar foarte placut si soare. La terasa pensiunii, porumbeii de la o crescatorie apropiata isi faceau zborul de dimineata, iar senzatia de vacanta ne-a lovit instantaneu: Bucurestiul era atat de departe…
La ora 8 dimineata eram deja in Rosia Montana, pentru a ne intalni cu ghidul nostru, dar pana atunci ne-am pastrat o ora pentru a explora pe cont propriu centrul localitatii. In piata centrala, altfel tacuta si pustie, mesajele pro- si anti- proiectul minier se dueleaza parca dintotdeauna.
Probabil ca putini dintre voi stiu ca Rosia Montana este o asezare miniera din cele mai vechi timpuri. Aurul se cauta (si se gaseste) aici inca de acum 2.800 de ani, inaintea romanilor, care au deschis totusi primele exploatari organizate si au cristalizat primele nuclee de locuire. Romanii, care extrageau aur de aici pe vremea cand metalul pretios se gasea, probabil, licarind chiar si in praful drumurilor, au dat si prima atestare documentara a localitatii – Alburnus Maior. De atunci, zeci si zeci de generatii au exploatat aurul, culminand cu mina „moderna”, industriala, din 1930 si cu nationalizarea sa din 1948 si exploatarea brutala a minereului aurifer, fara niciun pic de respect pentru mediu. Statul roman a sapat dupa aur in zona pana in anul 2006, cand a inchis operatiunile miniere de aici, fara insa sa ecologizeze zona si fara sa asigure nicio protectie pentru mediu sau comunitate. Mai jos in articol veti vedea si pozele care dovedesc asta.
Gloria trecuta a asezarii miniere am capturat-o poate cel mai bine in fotografia cladirii fostului cazino din localitate, devenit apoi cantina si ramas acum, de prea multa vreme, in paragina:
Ne-am intalnit apoi cu ghidul nostru, care ne-a facilitat accesul in creierul muntilor din zona, acolo unde se afla fosta mina de stat si unde se intentioneaza derularea in continuare a proiectului minier. Noroc cu vremea insorita si superba si cu stratul inca persistent de zapada de afara, care au salvat aparentele unui peisaj altfel dezolant si selenar, ramas in urma exploatarii de stat. Fotografiile spun o mie de cuvinte, dar parca inca nu destule.
Doua formatiuni geologice, devenite vedetele opozantilor proiectului minier, sparg rutina acestei panorame: Piatra Despicata (un bolovan urias, roca vulcanica, de provenienta insa diferita de restul rocilor din versantul pe care se gaseste) si Piatra Corbului (un colt de stanca ce mie mi-a amintit mai degraba de soimul intalnit in urma cu doar cateva saptamani in statiunea Semenic).
Am petrecut cateva ore contempland vechile situri de exploatare si intelegand cat de intins ar urma sa fie noul proiect minier si in ce masura ar afecta sau nu comunitatea. Trebuie spus ca centrul istoric al Rosiei Montane, alaturi de alte zone naturale protejate, au fost scoase din arealul proiectului, avand sansa ca pe viitor sa poata fi restaurate, conform angajamentului investitorului. Zona montana este insa afectata grav de fosta mina de stat.
Acum, tineti-va bine, pentru ca urmeaza fotografii care sintetizeaza rezultatul exploatarii de catre stat a aurului, timp de cateva decenii si fara niciun fel de ecologizare a zonei. Din cele mai vechi timpuri si pana azi, au fost sapate de cautatorii de aur galerii subterane de peste 140 de kilometri, iar infiltratiile si precipitatiile spala continuu aceasta retea. Iata cum arata apa care iese fara intrerupere din subteran:
Metale grele, sulfati si cine stie ce alte elemente sunt dizolvate in apa si se varsa apoi, doar cativa kilometri mai jos, in raul Aries. Statia-pilot de epurare a apei, instalata recent de RMGC la iesirea din galeriile minei vechi, purifica sub 0,5% dintre aceste ape, cu costuri oricum foarte ridicate. 
Ultima poza arata confluenta apelor venite din Rosia Montana cu raul Aries. In stanga, se vede apa extrem de poluata de la vechea mina de stat, iar in dreapta raul Aries, izvorat curat din Muntii Bihorului. Este absolut incredibil, pana ajungi acolo si vezi cu ochii tai.
Urmeaza acum o (cat mai) scurta parere personala despre cele vazute acolo – mi s-ar parea o ipocrizie sa declar ca n-am nicio impresie, doar pentru a evita controversele. Altfel, nu incerc sa conving pe nimeni de nimic: in mod ideal, cred cu putere ca decizia pentru continuarea sau nu a proiectului minier (si conditiile sale) ar trebui luata strict de comunitate sau de catre cei mai relevanti / de buna-credinta reprezentanti ai sai. Desigur, la modul ideal.
Rosia Montana este locul unde inca se ascunde un zacamant de aur si argint cotat intre primele 10 descoperite la nivel mondial. Localitatea mi s-a parut tipica pentru Muntii Apuseni, dar mai saraca si mai pustie. Comunitatea de acolo a fost cladita si sustinuta, milenii la rand, pe minerit – nu-i de mirare ca in ultimii 10-15 ani, de cand RMGC a intrat in scena, sau in ultimii 5-6 ani, de cand s-a inchis efectiv mina de stat, nu s-a dezvoltat infrastructura turistica. Recent, s-a deschis prima pensiune, singura, in capatul localitatii (nu stiam de ea, am fi incercat-o). Cantina, celalalt loc unde turistii de ocazie pot lasa niste lei pentru dezvoltarea economica a comunitatii, este inchisa in weekend, deci nu am reusit sa mancam acolo. Doar peisajele montane si istoria locului au potentialul de a atrage turisti in zona, dar este discutabil in ce masura comunitatea ar putea supravietui doar cu asta, pe langa exploatarea lemnului si cresterea de animale prin gospodarie (pentru cei ramasi in localitate).
Cum a exploatat statul roman aurul de la Rosia Montana si cum arata acum mediul inconjurator? Vedeti singuri in pozele de mai sus sau vizitand pentru a va convinge, cu ochii vostri. Ce legitimitate morala are „statul” de a da acum lectii despre ecologie noului antreprenor interesat de zona (in fapt, un proiect privat – public in proportie de 80% – 20%)? Absolut niciuna. Desigur, asta nu inseamna ca proiectul minier, daca va mai continua vreodata, n-ar trebui desfasurat macar de acum incolo dupa cele mai moderne si curate metode posibile.
Poate statul de unul singur sa continue proiectul minier, „pentru ca aurul sa ramana in tara”? Evident, nu, altfel nu oprea exploatarea in 2006. Ne lipseste tehnologia, ne lipsesc banii, iar eu as adauga ca ne lipsesc bunavointa si harnicia. E nevoie de initiativa privata? Este, cel putin la fel a crezut si statul acum mai bine de un deceniu, cand s-a implicat in proiectul RMGC alaturi de canadieni. Este „corecta” ponderea 80%-20%? Cine sunt eu sa ma pronunt? Oricum, ce-ar face statul cu banii obtinuti din acest proiect? Doar stim eficienta cu care cheltuieste statul si stim ca este cel mai prost administrator de resurse. Cine ar merita sa castige mai mult de aici, statul sau investitorul privat? Sufletul spune: comunitatea locala, spun eu, pentru ca ei ar duce greul stramutarii, ei ar pune la dispozitie forta de munca, ei ar trai in noul mediu din Rosia Montana. Ratiunea economica spune insa ca trebuie sa castige cel care pune pe masa banii si tehnologia si care creaza astfel locurile de munca in zona.
Intrebarile sunt multe si au raspunsuri nuantate, dar ma opresc aici, pentru ca am promis ca voi fi cat de scurt pot la capitolul „pareri personale”. Dincolo de toate, raman cu o singura certitudine: in fiecare zi in care nu se ia nicio decizie cu privire la viitorul proiectului minier, mediul ramane ne-ecologizat, apa extrem de poluata continua sa curga in Aries, comunitatea ramane fara perspective economice prea solide de dezvoltare. Tergiversarea, tactica preferata la romani, nu ar mai trebui tolerata (nici) in subiectul Rosiei Montane.
Urmeaza de la mine pentru voi un articol cu impresii din restul locurilor vazute inApuseni si care au marcat pentru mine cea mai frumoasa iesire in natura de anul acesta, greu de depasit: Pestera Ursilor, Pestera Ghetarului Scarisoara, Pestera Coiba Mare de la Casa de Piatra, Cheile Ordancusii si Pestera Poarta lui Ionele, statiunea de schi Vartop si frumoasa comunitate de la Garda de Sus, un adevarat „sat european”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu