vineri, 29 iulie 2011

Nu exista patrimoniu fara dezvoltare economica

Saptamana aceasta au fost  “la moda” atacurile asupra academicienilor care si-au exprimat opinii favorabile asupra proiectului Rosia Montana. Evident, trebuie si opozantii sa isi mai schimbe din cand in cand obiectul atacurilor caci altfel ar intra in rutina si asta i-ar face si mai plictisitori decat sunt.

Membrii  Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Rosia Montana (GIMPCRM)  au concluzionat ca cel mai rau scenariu pentru patrimoniul din Rosia Montana este sa ramana in stadiul in care se afla momentan.  Daca nu se intervine urgent, obiective valoroase vor fi pierdute definitiv iar atunci protestele ONG-urilor nu vor  putea inlocui aceste elemente esentiale ale fondului cultural romanesc. Vor ramane doar vorbe in vant, neancorate in realitate, ceea cesunt, de fapt, si in momentul de fata.

Pe baza cercetarilor realizate timp de sase luni, GIMPCRM  a elaborat un raport intitulat „Patrimoniul cultural din Roșia Montană – Stare de fapt și perspective reale”, o analiza realista si obiectiva care se distanteaza in mod evident de opiniile diletantilor care se inversuneaza sa se impotriveasca implementarii acestui proiect.

O perspectiva interesant argumentata este cea legata de faptul ca nu se poate conserva si restaura patrimoniul fara dezvoltare economica. Pe drept, fara infrastructura, utilitati, patrimoniul nu poate fi valorificat din punct de vedere turistic. Avem si un exemplu concret in sensul asta, dezvoltarea turistica a Vaii Jiului, un proiect esuat din cauza lipsei de fonduri si a unor actiuni coerente care sa fie integrate intr-un ansamblu logic.

In final, afirmatia academicianului Alexandru Vulpe este un argument imbatabil, din punctul meu de vedere: “Suma prevăzută de compania minieră pentru a fi investită în patrimoniu – 70 de milioane de dolari – este fără precedent în România, în condițiile în care, spre exemplu, anul acesta statul român a alocat pentru cercetări arheologice 240.000 RON, adică mai puțin de 70.000 de dolari. Simpla comparație între cele două cifre spune totul”.

O DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ VECHE DE TREI ANI DEVINE ŞTIRE DE SENZAŢIE ÎN ULTIMELE ZILE! CRONICA UNUI FALS MEDIATIC (Cum umblă Piso cu tencuiala vopsită)

de Alexandru Diaconescu


PRECIZARE: În ruinele Sarmizegetusei romane, la vest de “forul lui Traian”, se găseşte o structură impresionantă de zidărie, despre care cei ce o dezvelesc acum (profesorul clujean Ioan Piso şi emulul său bucureştean muzeograful Ovidiu Ţentea) cred că ar fi un templu al divinităţii palmirene Yarhibol (în realitate este fundaţia unei fântâni publice monumentale). Blocul de zidărie este aşezat deasupra unei locuinţe de sec. II, demolată în vederea realizării structurii în cauză. În cadrul acestei locuinţe a fost descoperită o încăpere, numită convenţional “camera L”, unde s-au mai păstrat pe pereţi fragmente de tencuială pictată, lucru firesc într-un sit roman.

Patrimoniul Sarmizegetusei ar trebui conservat. Și măcar cu simple panouri care să reconstituie pentru vizitatori modul în care arăta pe vremea romanilor această bijuterie a Daciei Felix. (Sursa: lucrare personală - FORURILE SARMIZEGETUSEI, O PLIMBARE IMAGINARĂ PRIN CENTRUL POLITICO-ADMINISTRATIV AL MICII ROME DE LA POALELE RETEZATULUI)
MAREA ŞTIRE: Dar iată că brusc, la fârşitul săptămânii trecute descoperirea devine ştire de senzaţie. Tonul l-a dat ziarul clujean Făclia de vineri 22 iulie, unde se poate citi un reportaj amplu ilustrat, care deplânge lipsa de fonduri a cercetătorilor, care nu lucrează decât cu voluntari străini şi studenţi hrăniţi de autorităţile locale. În pofida acestor vicisitudini profesorul Piso anunţă triumfător o mare descoperire. Citez din ziarul Făclia:“Pe pereţii accesibili ai acestei încăperi am găsit cîţiva metri pătraţi de frescă, iar din dărîmătură am scos bucăţi mari de tencuială pictată. Din ce ne-am putut da seama până acum, fresca este realizată în culori foarte vii şi reprezintă elemente vegetale, dar şi alte motive, pe care trebuie să le mai identificăm. Dintre toate descoperirile arheologice, fresca este cea mai sensibilă şi mai supusă degradării. L-am chemat imediat pe dl Sabin Grapini, specialistul în domeniu de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, am anunţat-o pe d-na Liliana Ţolaş, directoarea muzeului din Deva, şi pe dl secretar de stat Vasile Timiş, am luat legătura cu Comisia Naţională a Monumentelor şi Siturilor Istorice şi am cerut sprijin chiar şi poliţiei locale. Nu avem voie să omitem nimic şi nici să facem vreo greşeală. După părerea noastră, fresca nu poate fi conservată la faţa locului, fiindcă s-ar afla în permanent pericol, ci în muzeul din Sarmizegetusa”. În consecinţă I. Piso solicită fonduri speciale şi nu pierde ocazia să se răfuiască cu cei care gestionează “defectuos” banul public. Ştirea a fost reluată de mai multe ziare şi – dovedindu-se “senzaţională” – a ajuns chiar şi pe micile ecrane. Iată ce declară marţi, 26 iulie pe postul Realitatea TV acelaşi I. Piso: “Pe pereţii acestei locuinţe am găsit frescă romană, pictură murală, parţial pe perete, parţial căzută şi am chemat specialiştii în acest domeniu şi căutăm să salvăm această frescă. Soluţia e desprinderea ei de pe perete şi restaurarea în laborator şi apoi expunerea în muzeul din Sarmizegetusa”, a spus prof. dr. Ioan Piso, coordonatorul lucrărilor de la Sarmizegetusa, pentru REALITATEA.NET.
ADEVĂRUL: De fapt fresca fusese descoperită încă din anul 2008, dar lucrările au fost oprite şi încăperea a fost reacoperită cu pământ pentru o conservare de moment. Dovada poate fi găsită și în comunicatul AGERPRES din 28 august 2008, din care citez:“Sub templu, arheologii au găsit o cameră subterană în care, pe o inălţime de un metru, s-a păstrat pictura interioară. După cunoştinţa noastră, în prezent, pictura are caracter de unicat. Pictura interioara este extrem de frumoasă şi bine păstrată, până la înălţimea de un metru. Rezultatele recompunerii acestei picturi, în urma procesului de conservare şi reconstituire pe calculator, vor aduce, probabil, aspecte relevante”, a spus prof. Ovidiu Ţentea, arheolog la Muzeul Naţional de Istorie al României, care coordonează săpăturile la templul lui Iarhibol”. Şi mai explicit este raportul arheologic pe anul 2008, publicat înCronica cercetărilor arheologice. Campania 2008, Târgovişte 2009, sub. nr. curent 78. La p. 191 (capitolul intitulat “Templul lui Yarhibol”), I. Piso şi O. Ţentea scriau: “În camera L …. de la înălţimea de 90-95 cm (faţă de podea) se păstrează o porţiune de tencuială (lungă de 2,50 m şi lată 0,30 m) realizată dintr-un mortar alb cu urme de praf de cărămidă, având un aspect grăunţuros. Tencuiala are o grosime totală de 3,5 cm, fiind dispusă pe două straturi”. Iar în concluzie cei doi afirmă: “Se are în vedere prelevarea tencuielii pictate din camera „L” , cu ajutorul unui restaurator de frescă, precum şi demararea unor lucrări de conservare primară a structurilor deteriorate”Iată deci că pictura murală fusese descoperită încă din anul 2008!
CÂTEVA EXPLICAŢII: În anul următor I. Piso, fiind practic pensionat de la Universitatea Babeş-Bolyai, nu a mai participat la săpăturile din Sarmizegetusa, drept pentru care obiectivul a rămas neatins. Dar iată că în toamna aceluiaşi an conducerea universităţii decide să-i prelungească lui I. Piso activitatea, cu tot votul contrar exprimat de Catedra de Istorie Antică şi Arheologie, din care dl. Piso făcea parte. Mai mult chiar, în februarie 2010 el este repus şi în funcţia de director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei printr-o decizie judecătorească de-a dreptul halucinantă, care anulează până şi nota proastă (echivatată clificativului “insuficient”) dată de o comisie de experţi în arheologie şi mulzeologie a Ministerului Culturii. În calitate de director al muzeului el semnează cu subalternul său D. Alicu transferul şefiei şantierului în favoarea sa şi în vara anului 2010 I. Piso şi colaboratorii săi se lansează în săpături de amploare la Sarmizegetusa(fondurile au fost de 90.000 RON!). Cu toate acestea încăperea cu fragmente de pictură murală a fost ţinută la păstrare. De ce a fost scoasă acum de la naftalină?
I. Piso este “omul săptămânii”, aşa titrează luni 25 iulie o gazetă intitulată Cluj-am.ro. Eu i-aş parafraza spunând că este “agitatul săptămânii”, căci îl vedem pe toate posturile şi în toate ziarele luptând ca un războinic al luminii şi al dreptăţii împotriva proiectului Roşia Montană. Cu patriotică mânie dl. Piso s-a ridicat împotriva deciziei unanime a Comisiei Arheologice, care a descărcat de sarcină arheologică o parte din Masivul Cârnic, precum şi împotriva Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană, care a produs recent un raport critic, dar a cărui concluzie ultimă este că singura soluţie viabilă pentru salvarea patrimoniului din regiune este demararea lucrărilor de exploatare minieră. Candid ca “Albă ca Zăpada” dl. Piso şi ortacii săi acuză pe unde apucă grupul că este finanţat de R.M.G.C., fără a pomeni că în realitate organizaţia condusă de el şi intitulată “Fundaţia Culturală Roşia Montană”, este sponsorizată de miliardarul George Soros, ale cărui speculaţii pe piaţa extracţiei de aur au ţinut capul de afiş în presa financiară a ultimelor luni. De fapt cruciada împotriva R.M.G.C. este foarte profitabilă nu numai pentru finanţatorul american ci şi pentru trepăduşii săi autohtoni, căci dacă cineva încearcă să te pensioneze conform legii, sau nu-ţi mai prelungeşte mandatul managerial pe motiv de proastă gestionare, te poţi oricând erija în victimă a imperialismului decadent.
Ajungem astfel la principala ţintă a atacurilor din ultima vreme a domnului Piso, ministrul culturii Kelemen Hunor. Acuzat ba că ar fi implicat în afaceri oneroase privind restaurarea faţadei muzeului din Cluj, ba că ar fi “vândut” Roşia Montană, în realitate ministrul se face vinovat de pensionarea domnului Piso de la muzeul clujean şi implicit din funcţia de director. Preavizul expiră în 8 august şi nu prea văd ce ar mai putea invoca în instanţă cel vizat, din moment ce a împlinit de mult vârsta limită pentru pensionare. Conform legii învăţământului acelaşi tratament trebuia să i se aplice începând cu semestrul II al anului şcolar 2010-2011, dar în mod inexplicabil conducerea universităţii clujene sfidează şi legea şi ministerul şi avizul colegilor de specialitate, prelungind activitatea pensionabililor.
CONCLIUZII: Pensionarea este un mare catalizator de energii. Cum primeşte omul preaviz, cum devine foarte activ şi, minune, face şi o “mare descoperire arheologică”.Din punct de vedere strict profesional fapta este gravă, căci nici un arheolog responsabil nu abordează un obiectiv despre care ştie că necesită intervenţii urgente de conservare, dacă nu are asigurate mijloacele salvării monumentului în cauză. Din păcate pentru unii publicitatea este mai importantă decât deontologia profesională. În ultimii doi ani, împreună cu mai mulţi colegi de la muzeul din Cluj şi din Sarmizegetusa, am sesizat în mod repetat Comisia Arheologică şi Ministerul Culturii asupra situaţiei dezastruoase a şantierului arheologic Sarmizegetusa romană. Obiectivele săpate în ultimii 30 de ani au rămas în bună parte nepublicate. Monumente importante, cum este forul traianic al oraşului, nu au fost nici măcar consolidate, darămite restaurate. Pe drept cuvânt vizitatorii, care nu văd decât nişte mormane de pietre, pleacă total nemulţumiţi de acest sit. Am cerut de mai multe ori stoparea săpăturilor frenetice din ultimii ani şi folosirea fondurilor din partea statului român pentru publicarea şi restaurarea monumentelor deja cercetate. Conform legilor în vigoare am cerut chiar predarea către colaboratorii mai tineri a documentaţiei de săpătură de către cei care o deţin de mai bine de 20 ani, fără să o publice. Nu am primit nici un răspuns, drept pentru care am decis să fac publică situaţia gravă a ruinelor romane de la Sarmizegetusa. După mai bine de 20 de ani de management dezastruos a şantierului arheologic din partea domnului Piso (printre altele şi “groparul” Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei) ar fi timpul ca autorităţile locale şi centrale să ia atitudine. Domnilor şi doamnelor vă rog: “OPRIŢI MASACRAREA SARMIZEBGETUSEI ROMANE”.

vineri, 22 iulie 2011

70 de milioane de dolari pentru Rosia Montana

Ca urmare a negocierilor cu ministrul Culturii, compania miniera Rosia Montana Gold Corporation a dublat saptamana aceasta bugetul destinat patrimoniului din Rosia Montana. Astfel, 70 de milioane de dolari vor fi investiti de canadieni pentru conservarea si punerea in valoare a elementelor arheologice si arhitectonice.

In colaborare cu RMGC, ministerul Culturii a elaborat un plan de actiune concentrat asupra a 80% dintre vestigiile culturale ale Rosiei Montane. Astfel, galeriile romane din zona Piatra Craiului si Catalina Monulesti vor fi restaurate si redate circuitului turistic. Alti 100 de km de galerii miniere vor fi investigati de specialisti pentru eventuale descoperiri arheologice, 41 de cladiri monument istoric vor fi restaurate alaturi de centrul istoric al comunei si incinta funerara romana Tau Gauri, iar lista continua.

Desigur, si de aceasta data, oponentii proiectului au contestat cu vehementa valabilitatea acestei decizii. Acestora tin sa le spun doar ca suma investita la Rosia Montana reprezinta o treime din bugetul total al Ministerului Culurii, bani pe care statul roman nu i-ar fi putut directiona niciodata catre un astfel de proiect. Suma este colosala, iar acesteia I se adauga alti 11 milioane de dolari, investiti pana acum de canadieni in patrimoniul local.

In concluzie, propun sa privim cu mai multa deschidere acest parteneriat intre stat si sectorul privat. Va invit sa vedem lucrurile in ansamblu si sa acceptam ca Romania inca se afla intr-un impas economic, iar un profit direct de 4 miliarde de dolari de pe urma proiectului minier, fara niciun fel de investitie, este o oportunitate ce nu trebuie ratata. De acord cu mine?

Primarul din Câmpeni îi trimite o scrisoare deschisă ministrului Hunor despre proiectul Roșia Montană

Ioan Călin Andreș (foto), primarul localității Câmpeni, i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Culturii Kelemen Hunor pentru a susține investiția de 70 de milioane de dolari a Roșia Montană Gold Corporation în patrimonul cultural al Roșiei Montane.
 
“Cei 70 de milioane de dolari pe care îi va aloca compania Roşia Montană Gold Corporation pentru restaurarea, cercetarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic de la Roşia Montană reprezintă fonduri care cred că nu s-au mai dat în nici o altă zonă a României pentru cercetări arheologice de o asemenea amploare.
De patrimoniul cultural de la Roşia Montană care va fi pus în valoare şi inclus în circuitul turistic datorită parteneriatului public privat cu compania Roşia Montană Gold Corporation, în care dumneavoastră aţi făcut primul pas, se vor bucura nu doar localnicii, ci şi toţi cei care vor vizita Roşia Montană.

Sunt născut şi crescut la câţiva km de Roşia Montană, la Câmpeni. Cunosc locurile şi istoria lor. Ştiu cum trăiesc oamenii de aici, mai ales de când s-a închis mina de stat de la Roşia Montană, iar exploatarea de cupru de la Roşia Poieni nu este nici ea într-o situaţie prea bună. Şomajul este în floare în această zonă, oamenii au rămas fără locuri de muncă şi fără posibilitatea unui trai decent, majoritatea sunt chiar în situaţia de a nu avea ce pune pe masă copiilor. 

Cred că această companie poate să dezvolte la Roşia Montană un minerit modern şi responsabil, să pună în valoare patrimoniul cultural, să creeze locuri de muncă, să reducă poluarea şi să protejeze mediul înconjurător. Un minerit modern aici ar da posibilitatea oamenilor să trăiască decent la ei acasă şi nu să plece în ţări străine ca să câştige o bucată de pâine. 

Putem să dăm undă verde acestei investiţii în minerit şi să ne asigurăm că această companie respectă toate angajamentele pe care şi le-a asumat. Să folosim resursele naturale ca să asigurăm oamenilor o viaţa mai bună pentru că asta se aşteaptă după atâţia ani de la Revoluţie.

Din acest motiv mă alătur şi eu celor care salută decizia dumneavostră şi sper ca acest proiect să demareze cât mai curând, pentru ca şi oamenii din zonele învecinate Roşiei Montane să îşi poată găsi un loc de muncă”, scrie primarul.


Sursa articolului: http://www.ftr.ro/primarul-din-campeni-ii-trimite-o-scrisoare-deschisa-ministrului-hunor-despre-proiectul-rosia-montana-49645.php

joi, 21 iulie 2011

Scrisoare deschisa pentru Kelemen Hunor de la ACMA

Reprezentantii comunitatii de maghiari din Abrud si Rosia Montana i-au trimis ministrului Kelemen Hunor o scrisoare de multumire vizavi de alocarea unui buget de 70 de milioane de dolari pentru ocrotirea patrimoniului din zona miniera. 
Asociatia Culturala Maghiara din Abrud (ACMA) i-a multumit lui Kelemen Hunor pentru aprobarea parteneriatului public-privat dintre Ministerul Culturii si compania RMGC si alocarea unui buget de 70 de milioane de dolari pentru salvarea obiectivelor turistice din patrimoniul cultural al Rosiei Montane.
“Consideram ca astfel de parteneriate public-private sunt singura solutie viabila pentru salvarea si restaurarea mostenirii culturale si suntem convinsi ca un patrimoniu bine pus in valoare asigura prosperitatea turistica a zonei respective, precum si mandria si prosperitatea locuitorilor sai”, a precizat in scrisoarea deaschisa Kopenetz Lorand, presedintele asociatiei.
Asociatia maghiarilor a mai spus ca suma record alocata va ajuta la punerea in practica a planurilor de patrimoniu si ca fara o finantare privata, acest lucru era imposibil.
ACMA reprezinta o asociatie infiintata in 2007 care are ca scop declarat salvarea si reabilitarea patrimoniului maghiar si roman din Abrud si din zona adiacenta.

miercuri, 20 iulie 2011

Asociatia Studenţilor din Roşia Montană - Scrisoare către Kelemen Hunor

Stimate domnule ministru,

În timp ce unii protestează la sute de kilometri depărtare, noi, studenţii din Roşia Montană, vă susținem. Nu putem să rămânem indiferenţi la gestul dumneavostră care arată că sunteţi implicat şi că vă pasă de comuna noastră. Vă respectăm pentru faptul că aţi luat decizia de a acorda o şansă roşienilor prin eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică a masivului Cârnic, în condiţiile în care acest document va fi sigur contestat de opozanţi. Vă susţinem în decizia dumneavoastră şi am rămas plăcut impresionaţi de profesionalismul şi verticalitatea de care aţi dat dovadă.

Am crescut printre mineri, părinţii şi bunicii noştri au trăit din această meserie. Acum vedem cum
totul se stinge şi vrem să facem ceva. La Roşia oamenii trebuie să aibă un loc de muncă. Mulţi vorbesc în numele roşienilor fără să facă ceva concret pentru oamenii de aici. Iar singura soluţie de la opozanţii
proiectului a fost ca după terminarea studiilor în marile oraşe ale ţării să venim acasă, să culegem fructe de pădure și ciuperci sau să împletim coșuri de nuiele. Nu ştim dacă ar alege această viaţă pentru
copiii lor. Dacă nu ni se oferă şansa de a avea locuri de munca în zonele în care ne-am născut şi am crescut, vom lua cu toţii calea străinătăţii.

Atunci când ne-am constituit în această organizaţie scopul nostru a fost să ne implicăm activ în comunitatea în care ne-am născut, am crescut şi în care vrem să trăim după finalizarea studiilor.
Vrem să promovăm tradițiile locale şi să scoatem în evidență obiceiurile care dau valoare zonei, iar gestul dumneavoastră de a aduce 70 de milioane de dolari pentru cercetarea, restaurarea şi punerea în valoare a istoriei Roşiei Montane ne face să vă respectăm.

Dorim şi noi creşterea capacității comunităţii de a-şi pune în valoare potenţialul şi resursele pentru a se dezvolta, ne dorim proiecte de dezvoltare durabilă şi suntem convinşi că atât dumneavoastră cât şi Guvernul României poate să ne ajute în acest sens. Avem nevoie de un catalizator pentru
dezvoltarea unei societăţi civile reale în Apuseni, prin încurajarea şi pregătirea tinerilor de a se implica activ şi de a genera la rândul lor programe de dezvoltare pentru comunităţile din care fac parte. În lipsa unei investiţii aici, zona va fi depopulată. Starea de indecizie privind exloatarea zăcământului aurifer de la Roşia Montană nu vine deloc în ajutorul locuitorilor comunei şi îndepărtează orice şansă de dezvoltare durabila a zonei.

Sperăm ca mina de la Roşia Montană să pornească cât mai curând, pentru că doar aşa zona va fi pusă în valoare, mediul va fi mai curat iar noi ne vom întoarce acasă să fim alături de părinţi, să muncim aici şi să ne întemeiem o familie.

Cu respect,
ASOCIAŢIA
STUDENŢILOR DIN ROŞIA MONTANĂ
PREŞEDINTE,

marți, 19 iulie 2011

Asociația Pro Roșia Montană a transmis o scrisoare deschisa catre Ministrul Culturii și Patrimoniului Național

Stimate Domnule Ministru, Comunitatea din Roşia Montană salută decizia Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, de a cere RMGC să aloce 70 de milioane de dolari pentru lucrările de conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural. Considerăm că este o decizie corectă, care respectă atât patrimoniul, cât şi comunitatea din Roşia Montană.
Considerăm că decizia de a acorda certificatul de descărcare arheologică pentru o parte a masivului Cârnic, cu condiția dublării bugetului alocat pentru patrimoniul cultural, arată că domnului Ministru Kelemen Hunor îi pasă de patrimoniul de la Roşia Montană şi este convins, ca şi noi, localnicii, că pentru a fi conservat şi pus în valoare, patrimoniul din Roşia Montană are nevoie de finanţări substanţiale. Acestea nu au putut fi puse la dispoziţie până acum prin bugetul de stat – şi este cu atât mai puţin probabil ca aceste fonduri să fie alocate în prezent, când bugetul statului se confruntă cu dificultăţi fără precedent.
Credem, la fel ca si domnul Ministru, că decizia de a acorda acest certificat este primul pas necesar în procesul de a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice de la Roşia Montană.
Doar împreună cu un minerit modern, care va aduce fonduri în zonă, putem avea cu adevărat o dezvoltare durabilă, iar patrimoniul de la Roşia Montană are nevoie de resursele financiare generate de minerit pentru a fi conservat şi pus în valoare şi pentru asta vă mulţumim, domnule ministru!
ONG Pro Roşia Montană

luni, 18 iulie 2011

Pro Dreptatea il felicita pe Kelemen pentru Rosia Montana

Asociatia Pro Dreptatea a trimis o scrisoare deschisa ministrului Culturii, Kelemen Hunor, prin care isi arata mandria fata de faptul ca patrimoniul cultural din Rosia Montana va benficia de un buget de 70 de milioane de dolari.

“Suntem convinsi ca localitatea noastra va ajunge, in urmatorii ani, sa rivalizeze cu succes cu orice alt sit important din Europa, ca nivel de punere in valoare. Este nevoie de multi bani pentru ca patrimoniul si valorile culturale ale Rosiei Montane sa fie puse in valoare. Noi, oamenii de aici, avem convingerea ca numai mineritul poate asigura bunastarea acestei zone si fondurile necesare restaurarii patrimoniului”, se arata in scrisoarea deschisa adresata ministrului Kelemen Hunor. 

Reprezentantii asociatiei spun ca singura sansa pentru ca patrimoniul Rosiei Montane sa fie pus in valoare este printr-un parteneriat public-privat.

“Vrem patrimoniu si turism, dar impreuna cu dezvoltarea industriala la Rosia Montana. Suntem convinsi ca la incheierea proiectului minier va exista aici un sat nou, centrul vechi al comunei Rosia Montana restaurat, muzeu, hoteluri, restaurante si infrastructura modernizata, vestigii redate circuitului turistic si o comunitate prospera”, au mai aratat ei.


Sursa articolului: http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-29/pro-dreptatea-il-felicita-pe-kelemen-pentru-rosia-montana-126130/

marți, 12 iulie 2011

Studenţii de la Roşia Montană le-au vorbit bucureştenilor despre viaţa din zona Munţilor Apuseni


Tinerii din cadrul Asociaţiei Studenţilor din Roşia Montană au fost
la Bucureşti să le povestească celor de acolo despre adevărata faţă
a Roşiei Montane.


Copii de mineri, născuţi şi crescuţi în Roşia Montană, mai mulţi membri ai Asociaţiei Studenţilor din Roşia Montană au participat la cea de-a şasea ediţie a Street Delivery, un eveniment urban de arhitectură şi artă, desfăşurat la Bucureşti, propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Minis terului Culturii şi Patrimoniului Naţional si al Primăriei Municipiului Bucureşti.

La manifestare au fost înscrise peste 300 de proiecte în vederea creării pietonalei Verona din capitală. Sub sloganul “Închidem strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni”, scopul evenimentului a fost să convingă autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pentru bucureşteni.

Tinerii din Roşia Montană au participat la eveniment exact în cea mai aglomerată zi a festivalului, unde au avut discuţii cu trecătorii pe tema Roşiei Montane. Ei au purtat tricouri cu inscripții sugestive: „Cred în Roșia Montană. Cred în minerit. Vreau și eu un LIKE”, „Vreau să rămân în Roșia Montană. Întreabă-mă dacă pot fără minerit”, „Caut bucureștean realist să vorbim PE BUNE despre viața la Roșia Montană”, „Roșia Montană. Am argumente pentru minerit. Tu ai timp?” și „Cred în minerit. Cred în Roșia Montană. Vreau și eu un JOB”.

Cu toate că nu aveau informaţii clare despre Roşia Montană, oamenii s-au dovedit a fi foarte interesaţi de ceea ce se întâmplă cu adevărat în localitatea minieră şi au rămas impresionaţi de faptul că au putut primi datele necesare direct de la cei care trăiesc în Roşia.

„Am vorbit cu câteva sute de oameni şi am constatat că nu ştiau foarte multe despre realităţile de la Roşia Montană. Cei mai mulţi nu au fost niciodată la Roşia şi cu atât mai mult au fost curioși să afle adevărul despre viaţa de zi cu zi a oamenilor din localitatea noastră. Am trecut şi pe la cortul unde se spunea că oamenii din Roşia Montană îşi prezintă poveştile şi am fost surprinşi să vedem că, de fapt, cei care prezentau “poveştile” oamenilor din Roşia, nu erau roșieni, ci persoane care promovau o campanie împotriva proiectului minier”, a spus Dana Petaca, vicepreşedinte ASRM.

„Am crescut printre mineri, părinţii și bunicii noştri au trăit din asta. Acum vedem cum totul se stinge și vrem să facem ceva. La Roşia oamenii trebuie să aibă un loc de muncă”, a adăugat şi Alina Petaca, membru al asociaţiei. Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană a luat fiinţă în luna august 2010. ASRM militează pentru implicarea activă a tinerilor în comunitatea în care trăiesc şi promovează studenții din Roșia Montană, cei care au un interes direct în viitorul și în dezvoltarea comunei. Studenţiii cred că Roşia Montană are viitor dacă tinerii din zonă au motive să se întoarcă acasă. Studenţii din Roşia Montană susţin dezvoltarea regiunii, valorificarea tradiţiilor locale, investiţiile și protecţia mediului, informarea corectă a publicului des pre situaţia socio-economică şi culturală din Roșia Montană, dezvoltarea comunitară, protejarea mediului înconjurător şi a patrimoniului cultural.

Sursa articolului: http://www.zda.ro/home/studentii-de-la-rosia-montana-le-au-vorbit-bucurestenilor-despre-viata-din-zona-muntilor-apuseni.html

joi, 7 iulie 2011

Povestea casei cu o vechime de 140 de ani

Povestea Casei nr. 325 reflecta si istoria Rosiei Montane, de la ani intregi de prosperitate si faima, la decenii de anonimat si saracie. Casa nr.325 este probabil unul dintre cele mai interesante obiective turistice ale Rosiei Montane, fascinandu-I pe vizitatorii sai cu atmosfera incarcata de istorie.

Un medalion, reprezentand un sarpe incolacit pe o cupa, dezvaluie povestea camerelor din casa 325. Incarcate cu potiuni, leacuri si medicamente, aceastea ii primeau pe minerii bolnavi si pe familiile lor pentru a le reda sanatatea.

Casa este atat de veche, incat si timpul devine nesigur in privinta aparitiei sale. Desi prima datare apartine anului 1874, de abia in 1910 este asumata cu acte de catre proprietarul sau, Vasile Tomus.

Fiica acestuia, Maria Gruber,a hotarat sa schimbe mersul istoriei si a transformat casa intr-o carciuma. Brevetul de vaduva de razboi ii permitea sa faca astfel de schimbari. Cu timpul, parterul cladirii a fost destinat unor activitati comerciale diverse, etajul ramanand locuit de Maria si familia sa.

Prezentul scrie noi randuri in povestea Casei nr. 325. In anul 2003, pe 29 septembrie, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) devine proprietar al clădirii, aflata intr-o stare avansata de degradare.Compania isi asuma provocarea de a moderniza si pastra in acelasi timp stilul arhiectural original al unei cladiri cu varsta peste 140 de ani. Cele cinci generatii care au locuit aici si-au spus cuvantul, structura de rezistență fiind grav afectată. La acesti factori de risc se adauga si pamantul exclusiv argilos si cele doua izvoare subterane care ar fi putut favoriza in orice moment declansarea unui alunecari de teren.

Clădirea 325 are acum un nume oficial: Aurul Apusenilor – Expoziţia de istorie a mineritului din Roşia Montană, fiind prima structura din componenta viitorului Muzeu al Mineritului.  

miercuri, 6 iulie 2011

O mesageră a cântecului popular


O voce care doineşte atât de frumos încât te unge la suflet. Un om pentru care cântecul este viaţa. Aşa o putem defini pe Ana Almăşana Ciontea.
Pe Ana Almăşana Ciontea am întâlnit-o la Presaca Ampoiului, la cea de-a VII-a ediţie a ”Sărbătorii tradiţiilor presecane”. Am intrat în vorbă cu artista pentru a afla de unde a moştenit dragostea pentru cântec.

Pentru cei care încă nu vă cunosc, de unde sunteţi de loc?
- Sunt originară de la interferenţa dintre Ardeal şi Banat, sau cum îmi place mie să spun, de acolo de unde se pupă Ardealul cu Banatul, lucru care se observă şi în costumul meu dar şi în cântec. Satul meu de origine este Cernia, pe Valea Almaşului, o zonă foarte frumoasă ca şi locurile acestea unde mă aflu acum, în comuna Meteş.

De unde pasiunea pentru cântec dar şi vocea minunată pe care o aveţi?
- Eu cred că m-am trezit cântând, şi cred că înainte de a vorbi am cântat – nu sunt singurul interpret care spune acest lucru. În familie n-am avut pe nimeni care să aibă această pasiune, în schimb profesorii mei au fost oameni din toată zona: de pe Valea Almaşului, din ţinutul Bradului, de pe Valea Crişului Alb. M-am dus peste tot să culeg folclor, iar acum am reuşit, cred eu, după aplauzele publicului, să îmi încânt audienţa cu ceea ce cânt, autentic, adevărat. Noi interpreţii de folclor găsim mai multe variante ale aceleiaşi melodiei sau de multe ori găsim un vers, două pe care trebuie să le punem în valoare şi de aceea spun mereu că ne asemănăm foarte bine cu arheologii.

Pe unde aţi colindat cu frumoasele cântece?
-De-a lungul timpului am participat la diferite spectacole folclorice şi n-are rost să le amintesc pe toate pentru că sunt foarte multe. De pe urma lor m-am ales cu 10 trofee, multe premii şi premii speciale ale juriului. Am obţinut premii şi de la spectacolele pe unde am umblat în lume. Am fost în Franţa de câteva ori, în Austria, Ungaria, Italia, în multe locuri foarte frumoase. M-am bucurat că doina noastră a fost apreciată şi acolo unde oamenii nu ştiau ce vorbim dar simţeau ce transmitem. Am foarte multe înregistrări, recent am înregistrat cu Radio Bucureşti, dar oamenii intră în posesia CD-urilor mele mai greu, pentru că eu nu stau pe tarabe în piaţă, iar Electrecord care mi-a multiplicat înregistrările de la Novisad, le-a răspândit în partea de sud a ţării şi în Moldova, unde s-au epuizat foarte repede.

Care este profesia dumneavoastră?
-De la tipograf până la profesor le-am făcut pe toate. Am predat religia vreo 5 ani şi am absolvit Universitatea ”Hyperion” din Bucureşti, Facultatea de Arte-Muzicologie, iar în acest an urmează să-mi dau dizertaţia în marketing pentru că acesta este aplicabil inclusiv în domeniul artei.

Ce le doriţi moţilor ?
-Ce aş putea să le doresc, decât să le dea Dumne zeu putere să treacă peste toate greutăţile, să ia exemplul înaintaşilor care au ştiut să treacă peste toate relele astfel ca neamul să rămână în picioare, să nu abdice nici în ziua de astăzi şi să continue lupta ca neamul românesc să triumfe. Doamne ajută şi numai bine pentru toţi!

Sursa articolului: http://www.zda.ro/home/o-mesagera-a-cantecului-popular.html

vineri, 1 iulie 2011

File de poveste

Rosia Montana nu a fost dintotdeauna locul sarac si aproape pustiu de acum. In trecutul indepartat, pe vremea Imperiului Roman, Rosia Montana era o referinta miniera de necontestat. Aici avea sa se concretizeze in timp cea mai importanta exploatare aurifera ale noii provincii Dacia.

Denumirea initiala a Rosiei Montana a fost “Alburnus Maior”, fapt sustinut de tablitele cerate gasite in galeriile romane, datand de la 6 februarie 131 d. C. Primii mineri adusi in Rosia Montana la comanda Imperiului Roman au fost de orgine croata si albaneza. Activitatea lor era atent urmarita de un “procurator aurarium” al administratiei romane, cu sediul la Ampelum, sau Zlatna de astazi. Relatia dintre mineri si statul roman era reglementata cu rigurozitate, tablitele cerate indicand contracte de munca, acte de vanzare-cumparare sau atestari ale infiintarii unor colegii profesionale.

Dupa retragerea administratiei romane, la Alburnus Maior a continuat exploatarea, de data aceasta fiind adusi mineri de orgine germana. Regii Ungariei si imparatii Austriei au fost si ei  interesati de aurul de la Rosia Montana, dovada stand tehnologiile dezvoltate de ei de-a lungul timpului.

Pe parcurs,  denumirea de “Alburnus Maior” a suferit si ea modificari, documentele atestand cel putin patru alte variante: Chernech- “teritoriul de langa masivul Carnic” (1347), Rubeo fluminae- “paraul Rosiei” (1524) si in final denumirea maghiara de Verespatak, datata la 1592. 

Rosia Montana de astazi are o suprafata de 42 de km patrati si cuprinde pe langa satul de resedinta alte 15 sate. Peste 2.500 de oameni traiesc aici si spera sa fie reluata activitatea din mina, aceasta fiind traditia milenara a locului.