vineri, 1 iulie 2011

File de poveste

Rosia Montana nu a fost dintotdeauna locul sarac si aproape pustiu de acum. In trecutul indepartat, pe vremea Imperiului Roman, Rosia Montana era o referinta miniera de necontestat. Aici avea sa se concretizeze in timp cea mai importanta exploatare aurifera ale noii provincii Dacia.

Denumirea initiala a Rosiei Montana a fost “Alburnus Maior”, fapt sustinut de tablitele cerate gasite in galeriile romane, datand de la 6 februarie 131 d. C. Primii mineri adusi in Rosia Montana la comanda Imperiului Roman au fost de orgine croata si albaneza. Activitatea lor era atent urmarita de un “procurator aurarium” al administratiei romane, cu sediul la Ampelum, sau Zlatna de astazi. Relatia dintre mineri si statul roman era reglementata cu rigurozitate, tablitele cerate indicand contracte de munca, acte de vanzare-cumparare sau atestari ale infiintarii unor colegii profesionale.

Dupa retragerea administratiei romane, la Alburnus Maior a continuat exploatarea, de data aceasta fiind adusi mineri de orgine germana. Regii Ungariei si imparatii Austriei au fost si ei  interesati de aurul de la Rosia Montana, dovada stand tehnologiile dezvoltate de ei de-a lungul timpului.

Pe parcurs,  denumirea de “Alburnus Maior” a suferit si ea modificari, documentele atestand cel putin patru alte variante: Chernech- “teritoriul de langa masivul Carnic” (1347), Rubeo fluminae- “paraul Rosiei” (1524) si in final denumirea maghiara de Verespatak, datata la 1592. 

Rosia Montana de astazi are o suprafata de 42 de km patrati si cuprinde pe langa satul de resedinta alte 15 sate. Peste 2.500 de oameni traiesc aici si spera sa fie reluata activitatea din mina, aceasta fiind traditia milenara a locului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu