marți, 12 iulie 2011

Studenţii de la Roşia Montană le-au vorbit bucureştenilor despre viaţa din zona Munţilor Apuseni


Tinerii din cadrul Asociaţiei Studenţilor din Roşia Montană au fost
la Bucureşti să le povestească celor de acolo despre adevărata faţă
a Roşiei Montane.


Copii de mineri, născuţi şi crescuţi în Roşia Montană, mai mulţi membri ai Asociaţiei Studenţilor din Roşia Montană au participat la cea de-a şasea ediţie a Street Delivery, un eveniment urban de arhitectură şi artă, desfăşurat la Bucureşti, propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Minis terului Culturii şi Patrimoniului Naţional si al Primăriei Municipiului Bucureşti.

La manifestare au fost înscrise peste 300 de proiecte în vederea creării pietonalei Verona din capitală. Sub sloganul “Închidem strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni”, scopul evenimentului a fost să convingă autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pentru bucureşteni.

Tinerii din Roşia Montană au participat la eveniment exact în cea mai aglomerată zi a festivalului, unde au avut discuţii cu trecătorii pe tema Roşiei Montane. Ei au purtat tricouri cu inscripții sugestive: „Cred în Roșia Montană. Cred în minerit. Vreau și eu un LIKE”, „Vreau să rămân în Roșia Montană. Întreabă-mă dacă pot fără minerit”, „Caut bucureștean realist să vorbim PE BUNE despre viața la Roșia Montană”, „Roșia Montană. Am argumente pentru minerit. Tu ai timp?” și „Cred în minerit. Cred în Roșia Montană. Vreau și eu un JOB”.

Cu toate că nu aveau informaţii clare despre Roşia Montană, oamenii s-au dovedit a fi foarte interesaţi de ceea ce se întâmplă cu adevărat în localitatea minieră şi au rămas impresionaţi de faptul că au putut primi datele necesare direct de la cei care trăiesc în Roşia.

„Am vorbit cu câteva sute de oameni şi am constatat că nu ştiau foarte multe despre realităţile de la Roşia Montană. Cei mai mulţi nu au fost niciodată la Roşia şi cu atât mai mult au fost curioși să afle adevărul despre viaţa de zi cu zi a oamenilor din localitatea noastră. Am trecut şi pe la cortul unde se spunea că oamenii din Roşia Montană îşi prezintă poveştile şi am fost surprinşi să vedem că, de fapt, cei care prezentau “poveştile” oamenilor din Roşia, nu erau roșieni, ci persoane care promovau o campanie împotriva proiectului minier”, a spus Dana Petaca, vicepreşedinte ASRM.

„Am crescut printre mineri, părinţii și bunicii noştri au trăit din asta. Acum vedem cum totul se stinge și vrem să facem ceva. La Roşia oamenii trebuie să aibă un loc de muncă”, a adăugat şi Alina Petaca, membru al asociaţiei. Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană a luat fiinţă în luna august 2010. ASRM militează pentru implicarea activă a tinerilor în comunitatea în care trăiesc şi promovează studenții din Roșia Montană, cei care au un interes direct în viitorul și în dezvoltarea comunei. Studenţiii cred că Roşia Montană are viitor dacă tinerii din zonă au motive să se întoarcă acasă. Studenţii din Roşia Montană susţin dezvoltarea regiunii, valorificarea tradiţiilor locale, investiţiile și protecţia mediului, informarea corectă a publicului des pre situaţia socio-economică şi culturală din Roșia Montană, dezvoltarea comunitară, protejarea mediului înconjurător şi a patrimoniului cultural.

Sursa articolului: http://www.zda.ro/home/studentii-de-la-rosia-montana-le-au-vorbit-bucurestenilor-despre-viata-din-zona-muntilor-apuseni.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu