de Alexandru Diaconescu
PRECIZARE: În ruinele Sarmizegetusei romane, la vest de “forul lui Traian”, se găseşte o structură impresionantă de zidărie, despre care cei ce o dezvelesc acum (profesorul clujean Ioan Piso şi emulul său bucureştean muzeograful Ovidiu Ţentea) cred că ar fi un templu al divinităţii palmirene Yarhibol (în realitate este fundaţia unei fântâni publice monumentale). Blocul de zidărie este aşezat deasupra unei locuinţe de sec. II, demolată în vederea realizării structurii în cauză. În cadrul acestei locuinţe a fost descoperită o încăpere, numită convenţional “camera L”, unde s-au mai păstrat pe pereţi fragmente de tencuială pictată, lucru firesc într-un sit roman.
PRECIZARE: În ruinele Sarmizegetusei romane, la vest de “forul lui Traian”, se găseşte o structură impresionantă de zidărie, despre care cei ce o dezvelesc acum (profesorul clujean Ioan Piso şi emulul său bucureştean muzeograful Ovidiu Ţentea) cred că ar fi un templu al divinităţii palmirene Yarhibol (în realitate este fundaţia unei fântâni publice monumentale). Blocul de zidărie este aşezat deasupra unei locuinţe de sec. II, demolată în vederea realizării structurii în cauză. În cadrul acestei locuinţe a fost descoperită o încăpere, numită convenţional “camera L”, unde s-au mai păstrat pe pereţi fragmente de tencuială pictată, lucru firesc într-un sit roman.
- Patrimoniul Sarmizegetusei ar trebui conservat. Și măcar cu simple panouri care să reconstituie pentru vizitatori modul în care arăta pe vremea romanilor această bijuterie a Daciei Felix. (Sursa: lucrare personală - FORURILE SARMIZEGETUSEI, O PLIMBARE IMAGINARĂ PRIN CENTRUL POLITICO-ADMINISTRATIV AL MICII ROME DE LA POALELE RETEZATULUI)
MAREA ŞTIRE: Dar iată că brusc, la fârşitul săptămânii trecute descoperirea devine ştire de senzaţie. Tonul l-a dat ziarul clujean Făclia de vineri 22 iulie, unde se poate citi un reportaj amplu ilustrat, care deplânge lipsa de fonduri a cercetătorilor, care nu lucrează decât cu voluntari străini şi studenţi hrăniţi de autorităţile locale. În pofida acestor vicisitudini profesorul Piso anunţă triumfător o mare descoperire. Citez din ziarul Făclia:“Pe pereţii accesibili ai acestei încăperi am găsit cîţiva metri pătraţi de frescă, iar din dărîmătură am scos bucăţi mari de tencuială pictată. Din ce ne-am putut da seama până acum, fresca este realizată în culori foarte vii şi reprezintă elemente vegetale, dar şi alte motive, pe care trebuie să le mai identificăm. Dintre toate descoperirile arheologice, fresca este cea mai sensibilă şi mai supusă degradării. L-am chemat imediat pe dl Sabin Grapini, specialistul în domeniu de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, am anunţat-o pe d-na Liliana Ţolaş, directoarea muzeului din Deva, şi pe dl secretar de stat Vasile Timiş, am luat legătura cu Comisia Naţională a Monumentelor şi Siturilor Istorice şi am cerut sprijin chiar şi poliţiei locale. Nu avem voie să omitem nimic şi nici să facem vreo greşeală. După părerea noastră, fresca nu poate fi conservată la faţa locului, fiindcă s-ar afla în permanent pericol, ci în muzeul din Sarmizegetusa”. În consecinţă I. Piso solicită fonduri speciale şi nu pierde ocazia să se răfuiască cu cei care gestionează “defectuos” banul public. Ştirea a fost reluată de mai multe ziare şi – dovedindu-se “senzaţională” – a ajuns chiar şi pe micile ecrane. Iată ce declară marţi, 26 iulie pe postul Realitatea TV acelaşi I. Piso: “Pe pereţii acestei locuinţe am găsit frescă romană, pictură murală, parţial pe perete, parţial căzută şi am chemat specialiştii în acest domeniu şi căutăm să salvăm această frescă. Soluţia e desprinderea ei de pe perete şi restaurarea în laborator şi apoi expunerea în muzeul din Sarmizegetusa”, a spus prof. dr. Ioan Piso, coordonatorul lucrărilor de la Sarmizegetusa, pentru REALITATEA.NET.
ADEVĂRUL: De fapt fresca fusese descoperită încă din anul 2008, dar lucrările au fost oprite şi încăperea a fost reacoperită cu pământ pentru o conservare de moment. Dovada poate fi găsită și în comunicatul AGERPRES din 28 august 2008, din care citez:“Sub templu, arheologii au găsit o cameră subterană în care, pe o inălţime de un metru, s-a păstrat pictura interioară. După cunoştinţa noastră, în prezent, pictura are caracter de unicat. Pictura interioara este extrem de frumoasă şi bine păstrată, până la înălţimea de un metru. Rezultatele recompunerii acestei picturi, în urma procesului de conservare şi reconstituire pe calculator, vor aduce, probabil, aspecte relevante”, a spus prof. Ovidiu Ţentea, arheolog la Muzeul Naţional de Istorie al României, care coordonează săpăturile la templul lui Iarhibol”. Şi mai explicit este raportul arheologic pe anul 2008, publicat înCronica cercetărilor arheologice. Campania 2008, Târgovişte 2009, sub. nr. curent 78. La p. 191 (capitolul intitulat “Templul lui Yarhibol”), I. Piso şi O. Ţentea scriau: “În camera L …. de la înălţimea de 90-95 cm (faţă de podea) se păstrează o porţiune de tencuială (lungă de 2,50 m şi lată 0,30 m) realizată dintr-un mortar alb cu urme de praf de cărămidă, având un aspect grăunţuros. Tencuiala are o grosime totală de 3,5 cm, fiind dispusă pe două straturi”. Iar în concluzie cei doi afirmă: “Se are în vedere prelevarea tencuielii pictate din camera „L” , cu ajutorul unui restaurator de frescă, precum şi demararea unor lucrări de conservare primară a structurilor deteriorate”. Iată deci că pictura murală fusese descoperită încă din anul 2008!
CÂTEVA EXPLICAŢII: În anul următor I. Piso, fiind practic pensionat de la Universitatea Babeş-Bolyai, nu a mai participat la săpăturile din Sarmizegetusa, drept pentru care obiectivul a rămas neatins. Dar iată că în toamna aceluiaşi an conducerea universităţii decide să-i prelungească lui I. Piso activitatea, cu tot votul contrar exprimat de Catedra de Istorie Antică şi Arheologie, din care dl. Piso făcea parte. Mai mult chiar, în februarie 2010 el este repus şi în funcţia de director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei printr-o decizie judecătorească de-a dreptul halucinantă, care anulează până şi nota proastă (echivatată clificativului “insuficient”) dată de o comisie de experţi în arheologie şi mulzeologie a Ministerului Culturii. În calitate de director al muzeului el semnează cu subalternul său D. Alicu transferul şefiei şantierului în favoarea sa şi în vara anului 2010 I. Piso şi colaboratorii săi se lansează în săpături de amploare la Sarmizegetusa(fondurile au fost de 90.000 RON!). Cu toate acestea încăperea cu fragmente de pictură murală a fost ţinută la păstrare. De ce a fost scoasă acum de la naftalină?
I. Piso este “omul săptămânii”, aşa titrează luni 25 iulie o gazetă intitulată Cluj-am.ro. Eu i-aş parafraza spunând că este “agitatul săptămânii”, căci îl vedem pe toate posturile şi în toate ziarele luptând ca un războinic al luminii şi al dreptăţii împotriva proiectului Roşia Montană. Cu patriotică mânie dl. Piso s-a ridicat împotriva deciziei unanime a Comisiei Arheologice, care a descărcat de sarcină arheologică o parte din Masivul Cârnic, precum şi împotriva Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană, care a produs recent un raport critic, dar a cărui concluzie ultimă este că singura soluţie viabilă pentru salvarea patrimoniului din regiune este demararea lucrărilor de exploatare minieră. Candid ca “Albă ca Zăpada” dl. Piso şi ortacii săi acuză pe unde apucă grupul că este finanţat de R.M.G.C., fără a pomeni că în realitate organizaţia condusă de el şi intitulată “Fundaţia Culturală Roşia Montană”, este sponsorizată de miliardarul George Soros, ale cărui speculaţii pe piaţa extracţiei de aur au ţinut capul de afiş în presa financiară a ultimelor luni. De fapt cruciada împotriva R.M.G.C. este foarte profitabilă nu numai pentru finanţatorul american ci şi pentru trepăduşii săi autohtoni, căci dacă cineva încearcă să te pensioneze conform legii, sau nu-ţi mai prelungeşte mandatul managerial pe motiv de proastă gestionare, te poţi oricând erija în victimă a imperialismului decadent.
Ajungem astfel la principala ţintă a atacurilor din ultima vreme a domnului Piso, ministrul culturii Kelemen Hunor. Acuzat ba că ar fi implicat în afaceri oneroase privind restaurarea faţadei muzeului din Cluj, ba că ar fi “vândut” Roşia Montană, în realitate ministrul se face vinovat de pensionarea domnului Piso de la muzeul clujean şi implicit din funcţia de director. Preavizul expiră în 8 august şi nu prea văd ce ar mai putea invoca în instanţă cel vizat, din moment ce a împlinit de mult vârsta limită pentru pensionare. Conform legii învăţământului acelaşi tratament trebuia să i se aplice începând cu semestrul II al anului şcolar 2010-2011, dar în mod inexplicabil conducerea universităţii clujene sfidează şi legea şi ministerul şi avizul colegilor de specialitate, prelungind activitatea pensionabililor.
CONCLIUZII: Pensionarea este un mare catalizator de energii. Cum primeşte omul preaviz, cum devine foarte activ şi, minune, face şi o “mare descoperire arheologică”.Din punct de vedere strict profesional fapta este gravă, căci nici un arheolog responsabil nu abordează un obiectiv despre care ştie că necesită intervenţii urgente de conservare, dacă nu are asigurate mijloacele salvării monumentului în cauză. Din păcate pentru unii publicitatea este mai importantă decât deontologia profesională. În ultimii doi ani, împreună cu mai mulţi colegi de la muzeul din Cluj şi din Sarmizegetusa, am sesizat în mod repetat Comisia Arheologică şi Ministerul Culturii asupra situaţiei dezastruoase a şantierului arheologic Sarmizegetusa romană. Obiectivele săpate în ultimii 30 de ani au rămas în bună parte nepublicate. Monumente importante, cum este forul traianic al oraşului, nu au fost nici măcar consolidate, darămite restaurate. Pe drept cuvânt vizitatorii, care nu văd decât nişte mormane de pietre, pleacă total nemulţumiţi de acest sit. Am cerut de mai multe ori stoparea săpăturilor frenetice din ultimii ani şi folosirea fondurilor din partea statului român pentru publicarea şi restaurarea monumentelor deja cercetate. Conform legilor în vigoare am cerut chiar predarea către colaboratorii mai tineri a documentaţiei de săpătură de către cei care o deţin de mai bine de 20 ani, fără să o publice. Nu am primit nici un răspuns, drept pentru care am decis să fac publică situaţia gravă a ruinelor romane de la Sarmizegetusa. După mai bine de 20 de ani de management dezastruos a şantierului arheologic din partea domnului Piso (printre altele şi “groparul” Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei) ar fi timpul ca autorităţile locale şi centrale să ia atitudine. Domnilor şi doamnelor vă rog: “OPRIŢI MASACRAREA SARMIZEBGETUSEI ROMANE”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu