joi, 7 iulie 2011

Povestea casei cu o vechime de 140 de ani

Povestea Casei nr. 325 reflecta si istoria Rosiei Montane, de la ani intregi de prosperitate si faima, la decenii de anonimat si saracie. Casa nr.325 este probabil unul dintre cele mai interesante obiective turistice ale Rosiei Montane, fascinandu-I pe vizitatorii sai cu atmosfera incarcata de istorie.

Un medalion, reprezentand un sarpe incolacit pe o cupa, dezvaluie povestea camerelor din casa 325. Incarcate cu potiuni, leacuri si medicamente, aceastea ii primeau pe minerii bolnavi si pe familiile lor pentru a le reda sanatatea.

Casa este atat de veche, incat si timpul devine nesigur in privinta aparitiei sale. Desi prima datare apartine anului 1874, de abia in 1910 este asumata cu acte de catre proprietarul sau, Vasile Tomus.

Fiica acestuia, Maria Gruber,a hotarat sa schimbe mersul istoriei si a transformat casa intr-o carciuma. Brevetul de vaduva de razboi ii permitea sa faca astfel de schimbari. Cu timpul, parterul cladirii a fost destinat unor activitati comerciale diverse, etajul ramanand locuit de Maria si familia sa.

Prezentul scrie noi randuri in povestea Casei nr. 325. In anul 2003, pe 29 septembrie, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) devine proprietar al clădirii, aflata intr-o stare avansata de degradare.Compania isi asuma provocarea de a moderniza si pastra in acelasi timp stilul arhiectural original al unei cladiri cu varsta peste 140 de ani. Cele cinci generatii care au locuit aici si-au spus cuvantul, structura de rezistență fiind grav afectată. La acesti factori de risc se adauga si pamantul exclusiv argilos si cele doua izvoare subterane care ar fi putut favoriza in orice moment declansarea unui alunecari de teren.

Clădirea 325 are acum un nume oficial: Aurul Apusenilor – Expoziţia de istorie a mineritului din Roşia Montană, fiind prima structura din componenta viitorului Muzeu al Mineritului.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu