marți, 23 august 2011

Asociatia Pensionarilor “Ion Buteanu” Abrud: Avem nevoie de pornirea acestui proiect cât mai curând posibil iar mesajul Preşedintelui Băsescu de zilele trecute este încurajator şi bine


AsociatiaPensionarilorButeanu”Abrud:AvemnevoiedepornireaacestuiproiectcâtmaicurândposibiliarmesajulPreşedinteluiBăsescudezileletrecuteesteîncurajatorşibine

23 august 2011
Declaraţiile Preşedintelui Traian Băsescu prin care acesta şi-a exprimat susţinerea pentru proiectul minier de la Roşia Montană sunt de natură să ne bucure şi să ne dea speranţe. Speranţele noastre se leagă mai ales de viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, care, iată, prin pornirea acestui proiect ar avea o şansă de a munci onest la noi în ţară, fără a trece prin chinurile străinătăţii şi ale despărţirii de familie. Din păcate, pentru noi cei deja ieşiţi la pensie perspectiva unui proiect minier de o aşa mare anvergură a venit prea târziu. Suntem însă ferm convinşi că aceasta este o şansă de neratat pentru generaţiile care vin după noi.
Proiectul aduce beneficii importante pentru judeţul Alba şi pentru România iar întreaga comunitate locală de aici aşteaptă pornirea lui cât mai grabnică. România, ca şi restul lumii, trece printr-o criză economică iar oportunitatea unei asemenea investiţii, care creează mii de locuri de muncă şi salvează de la şomaj şi sărăcie o întreagă zonă, nu poate fi ratată. Beneficiile pentru locuitorii acestei zone sunt evidente, iar a da cu piciorul la acest proiect ar înseamna înşelarea aşteptărilor unei comunităţi întregi care doreşte pornirea proiectului de 12 ani. În momentul de faţă, Roşia Montană şi localităţile din jur suferă de şomaj, sărăcie şi lipsa unor activităţi economice pe termen lung. La acestea se adaugă un mediu poluat şi absenţa unor programe de ecologizare coerente. În acest sens, planurile companiei de curăţare şi reabilitare a mediului puternic poluat sunt de salutat.
Roşia Montană şi împrejurimile nu mai pot rămâne în această stare. Avem nevoie de pornirea acestui proiect cât mai curând posibil iar mesajul Preşedintelui Băsescu de zilele trecute este încurajator şi bine venit.
Marian Ioan
Presedinte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu