joi, 10 mai 2012

Cele mai interesante lucruri pe care NU le ştii despre aur

Fie că eşti un purtător de bijuterii din aur sau un iubitor al sportului care îi admiră pe cei care cuceresc medalia de aur într-o competiţie importantă, există, cu siguranţă, câteva lucruri foarte interesante pe care nu le ştii despre metalul preţios.



Şi cum trăieşti într-o ţară binecuvântată cu un important zăcământ de aur, la Roşia Montană - unde se estimează un zăcământ de 314 tone de aur, cel mai mare identificat până în prezent în Uniunea Europeană - ar fi şi păcat să nu ştii totul despre metalul care continuă să fascineze omenirea.

    •    Aurul este reciclat încă de când oamenii l-au descoperit pentru prima dată. Chiar şi astăzi, o parte din bijuteriile pe care le purtăm conţin părţi din metalul preţios extras din monedele şi artefactele antice

    •    Originea provenienţei aurului pe planeta noastră pare a fi un bombardament de meteoriţi, care ar fi avut loc acum mai mult de 200 de milioane de ani.

    •    Aztecii numeau aurul "excrementul zeilor". La vremea aceea, pentru azteci, aurul era mai puţin valoros decât penele, moneda pe care ei o foloseau.

    •    Puritatea aurului se măsoară în carate. Cuvântul provine din grecescul keration, care denumea pomul de roşcovă. Seminţele acestui pom se credea în acea perioadă că ar avea aceeaşi greutate, astfel că o monedă de aur pur trebuia să cântărească 24 de seminţe de roşcovă. De aici, 24 de carate a devenit măsura aurului pur. Aurul de 18 carate este considerat pur în proporţie de 75 %.

    •    În acest moment, se crede că 80 % din aurul aflat pe planeta noastră este încă în subsol, aşteptând să fie extras.

    •    Medaliile olimpice de aur acordate sportivilor în 1912 erau făcute în totalitate din aur. Acum, medaliile care premiază campionii trebuie să fie acoperite în şase grame de aur.

    •    Incaşii spuneau despre aur că reprezintă "lacrimile Soarelui"

    •    Grecii credeau că aurul este o combinaţie solidă dintre apă şi razele Soarelui

    •    Cuvântul "aur" provine din latinescul "aurum", care însemna "răsărit strălucitor". Există o legătură şi cu Aurora, numele zeiţei răsăritului.

    •    Acum un obicei întâlnit în întreaga lume, realizarea de bijuterii din aur s-a întâmplat pentru prima dată în Egipt.

    •    Conform cifrelor publicate de Consiliul Mondial al Aurului (World Gold Council), cei mai mari producători de aur la nivel mondial sunt Africa de Sud, China, Australia și Statele Unite, iar India este cel mai mare consumator de aur, urmată îndeaproape de China.
(sursa articol)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu