“Romanii se opreau la Dunăre, la Rin, la Atlantic, la Sahara, la Tigru și la Eufrat. Au trecut Dunărea pentru acest aur, într-un moment în care era nevoie de aur în Imperiul Roman. Pentru istoria generală europeană este foarte important. Pentru istoria românească, măcar și faptul că la Roșia Montană mineritul îl făceau sub-dunărenii, nu îl făceau dacii, ne arată cât am trăit cu iluzia că strămoșii noștri erau specialiști în minerit. Nu ei erau specialiști în minerit, alții se ocupau cu asta, in cadrul Imperiului Roman.
Săpăturile de la Roșia Montană au arătat o mulțime de lucruri noi. Este cea mai mare campanie arheologică care s-a făcut în România contemporană”, a mai declarat dl. Theodorescu in cadrul unui simpozion organizat la Universitatea “1 Decebrie 1918” din Alba Iulia, unde au fost prezentate descoperirile arheologice recente de la Roșia Montană.
În ultimii zece ani, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a demarat și finanțat, după cum confirmă și respectatul istoric Răzvan Theordorescu, cea mai amplă campanie arheologică din istoria recentă a României. Într-o zonă remarcabilă prin continuitatea mineritului de-a lungul a două mii de ani, RMGC a adus la lumină, literalmente, bucăți întregi de istorie și poveste ce se întind ca durată istorică de la Roma antică, la Imperiul Habsburgic și apoi la România Modernă.
Povestea aurului începe în secolul al II-lea după Hristos, în perioada în care Dacia era situată sub ocupație romană. Primii exploratori ai adâncurilor la Roșia Montană au fost de origine iliro-dalmată, mineri pricepuți aduși de romani pentru a deschide galerii (sau cuniculi, cum erau numite în latină) în căutarea aurului.
Inițial, exploatarea se făcea cu metode extrem de simple: tunele de formă trapezoidală, cu o înălțime de 2 metri și o lățime de 1-1,2 metri erau săpate în căutarea filoanelor de aur, în acea vreme extrem de bogate. Cu ciocanul și dalta, minerii din perioada de început a exploatării aurului de la Roșia Montană au săpat sute de metri de galerii, la adâncimi care uimesc chiar și după standardele de astăzi. Structura și amploarea săpăturilor din perioada romană este impresionantă: galeriile nu erau în nici un caz simple, ci mai ales ramificate și supraetajate.
Logistica unei astfel de operațiuni necesita foarte multă atenție și un nivel de tehnologie foarte ridicat pentru acea perioadă: galeriile trebuiau ventilate, mina trebuia susținută cu bârne din lemn în punctele instabile, iar apa trebuia evacuată, fie prin utilizarea unor roți speciale, dotate cu o serie de cupe, fie manual.
O echipă de arheologi minieri de la Universitatea din Toulouse a fost încredințată de Roșia Montană Gold Corporation cu sarcina de a scoate la lumină vestigiile din galeriile ce străpung munții din localitatea minieră. Condusă de dr. Beatrice Cauuet, profesor în arheologie minieră la Universitatea din Toulouse, echipa de experți francezi explorează galeriile pe baza unor hărți produse în secolul al XIX-lea de către ingineri austro-ungari. În urma eforturilor echipei internaționale, în următorii ani va fi deschisă vizitatorilor galeria Cătălina-Monulești, una dintre cele mai vechi și cele mai importante din întreaga regiune din punct de vedere istoric.
“Atunci când am vizitat situl pentru prima dată în anul 2003, am descoperit de două ori mai multe galerii decât erau marcate pe hărțile austro-ungare. În plus, există părți care apar pe hărți dar încă nu le-am descoperit”, a declarat dr. Beatrice Cauuet.
“Nu există foarte multe mine romane care să poată fi vizitate in-situ în Europa. Costă foarte mult să le menții sigure pentru turiști și pentru cercetători. Aici putem reconstitui viața minerilor din antichitate pe baza obiectelor pe care le descoperim în fiecare zi.” – Beatrice Cauuet.
„Descoperirea in-situ a acestui ansamblu coerent de artefacte de epocă romană este deosebit de importantă. Se conturează în acest fel un ansamblu unitar şi coerent de vestigii ce vor constitui o atracţie turistică deosebită în viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC s-a angajat să îl amenajeze în sectorul Cătălina-Monuleşti. Acest perimetru minier va putea fi vizitat în condiţii de siguranţă deplină, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere calitatea inginerească deosebită a minerilor romani, atât din perspectiva lucrărilor miniere propriu-zise (galerii trapezoidale, planuri înclinate), cât şi a amenajărilor şi instalaţiilor utilizate în subteran în vederea asigurării securităţii (armături), circulaţiei (scări monoxile etc.) şi a evacuării apelor subterane”, subliniază dr. Beatrice Cauuet, specialist în arheologie minieră și coordonatorul lucrărilor de cercetare.
“Lucrările de redeschidere au început în anul 2001, dar am intrat în faza de cercetare arheologică abia în anul 2011. A durat atât de mult pentru că redeschiderea s-a făcut pe o lungime de 366 de metri, care erau total colmatați. Odată descoperite galeriile romane și moderne, arheologii au preluat comanda și au început cercetarea de detaliu. Investițiile în cercetare se ridică la 15 milioane de dolari, până în prezent.” – Adrian Gligor, Vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă la RMGC.
În ciuda acestor costuri, povestea aurului merită spusă. Din descoperirile de până acum, dar și din izvoarele scrise rămase din acea perioadă, știm, de exemplu, că minereul, odată scos la suprafață, era pisat și apoi filtrat cu ajutorul unei scânduri acoperite cu lână, care separa sterilul de metalul prețios.
Din perioada romană, dar și mai târziu, o altă metodă de exploatare era încălzirea unor porțiuni de rocă foarte dure, dar bogate în aur. Odată aduse la o temperatură foarte înaltă, rocile erau fisurate prin șoc termic, prin contactul cu apa rece aruncată de mineri.
Exploatarea a continuat prin aceste metode pe tot parcursul Evului Mediu și chiar până în perioada modernă, de către localnici. Izvoarele istorice dispar odată cu retragerea Aureliană, după cum epxlică Adrian Gligor,: “Prima fază de exploatare a fost cea din perioada romană, după care avem exploatare în secolele XII-XIII-XIV, nu mare ca și amploare și bazată pe galeriile romane.
Industria minieră a fost reluată la scară industrială în secolul al XVIII-lea, de când avem și tăurile pe care le puteți vizita, politici ale administrației locale, ale Imperiului Austro-Ungar. O alta perioada importanta este cea de dupa 1948, de după naționalizare, când începe mineritul subteran la scară mare. În 1972 a început exploatarea zăcământului în carieră deschisă.”
Cercetarea arheologică a fost evaluată în termeni laudativi de către David Jennings, CEO la Oxford Archaeology, o prestigioasă organizație britanică non-profit care a fost responsabilă de monitorizarea independentă a cercetărilor arheologice de la Roșia Montană: “În domeniul moștenirii istorice, în acest moment, este întotdeauna o dezbatere aprinsa despre ce aspecte istorice pot fi păstrate in-situ și ce aspecte pot fi înregistrate științific, deoarece au o valoare mai redusă. Singurul context în care poate fi plasată discuția este cel al dezvoltării durabile.
În mod clar, discuția despre minerit și sustenabilitate este una semnificativă, una în care sectorul minier este angajat. În cazul proiectului de la Roșia Montană, trebuie să ne întrebăm dacă vestigiile istorice care nu vor fi conservate in-situ au fost înregistrate corespunzător din punct de vedere științific. Cred că s-a văzut în acest proiect că acest lucru a fost făcut. S-au făcut schimbări semnificative la proiectul minier pentru a putea păstra zone de valoare arheologică excepțională.
Principalul studiu despre minele romane din Spania listează mai mult de 500 de situri miniere din acea perioadă. În marea majoritate a cazurilor, minele nu au fost explorate arheologic. Roșia Montană este un caz excepțional tocmai pentru că a avut parte de studii științifice. Este dificil să faci comparații exacte cu alte situri deoarece acolo nu s-a făcut o cercetare științifică. După cum ați văzut și din munca profesorului Cauuet, explorarea arheologică subterană este extrem de scumpă”.
Cred că ceea ce avem este semnificativ, altfel nu ar fi nevoie să facem toate aceste lucrări arheologice. Pe o scară de la 1 la 5, este Roșia Montană un sit excepțional? “Nu, nu cred că este. Nu cred că acest caz poate fi susținut. Dar, este important să studiem zona științific, ar oferi publicului oportunități importante pentru a afla despre mineritul în perioada romană? Da.”
Odată finalizate lucrările de la galeria Cătălina-Monulești, în câțiva ani, situl va putea fi vizitat de către oricine este interesat de istoria veche a României și de mineritul în antichitate.
(sursa articol)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu