Farmacie, cârciumă, magazin sătesc
Clădirea a fost înălţată pe la 1874. Cel puţin aşa spune medalionul de pe frontispiciu, fiindcă nu mai există niciun act oficial în acest sens. Tot medalionul ne ajută şi dacă vrem să cunoaştem destinaţia ei iniţială: şarpele încolăcit în jurul unei cupe (cupa zeiţei greceşti a curăţeniei Hygieia, de unde provine şi cuvântul „igienă") indică faptul că aici a fost o farmacie. Roşienii de atunci îi ziceau însă apotică, de la nemţescul „Apotheke". Farmacia era în camerele de la parter, unde acum sunt expoziţii, iar în cele de sus se găsea locuinţa proprietarului.
Cine o fi fost primul apoticar nu se mai ştie, dar în 1910 proprietar era Vasile Tomuş. După ce s-a stins din viaţă, casa a ajuns la fiica lui, Maria, care a continuat să ţină aici singura farmacie din Roşia. Când soţul ei a căzut însă în Al Doilea Război Mondial, femeia a decis să schimbe destinaţia clădirii într-una mai profitabilă. Ca văduvă de război, avea dreptul să obţină un brevet de cârciumă - şi asta a fost casa 325 până aproape de zilele noastre.
În 2003, compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cumpărat fosta farmacie, care se cam ruinase. De-a lungul anilor, Maria şi urmaşii ei o folosiseră nu doar pe post de cârciumă, ci şi ca magazin universal, iar mărfurile rezemate de pereţii firavi afectaseră în timp structura de rezistenţă. Terenul nesigur pe care fusese construită dăduse şi el o mână de ajutor la şubrezirea clădirii. Restaurarea a durat doi ani şi jumătate: părţi întregi din clădire au fost complet reconstruite, iar izvoarele subterane care lucrau de zor la prăbuşirea casei, colectate şi drenate.
Patru săli care stârnesc patimi
Aşa s-a născut micul muzeu, deschis în 2010, la 7 ani de la cumpărarea clădirii. Deşi sunt doar 4 săli, din care una pentru expoziţii temporare, fiecare detaliu, fiecare obiect are povestea lui legată de trecutul şi de viitorul Roşiei Montane.
Opaiţul roman este vecin în vitrină cu lămpaşele de miner din secolul XX, la fel cum, în apropierea muzeului, galeriile de mină de pe vremea romanilor se învecinează cu cele moderne. Leii de piatră care păzesc scara interioară au apărat pe vremuri mormântul unui bogătaş roman, probabil proprietarul unei mine. Cu măsura de 5 litri purtând emblema coroanei maghiare, semn al verificării metrologice cum am spune azi, un negustor le-a vândut roşienilor acum mai bine de un veac grâul care nu creştea prin aceste părţi.
La radioul din anii '60, familia unui miner asculta ştirile în sprenaţa unor vremuri mai bune. Chiar şi alegerea unui ghid muzeal a fost o decizie importantă pentru comunitate: acesta a trebuit să fie nu doar absolvent de istorie, ci şi din partea locului.
Pentru că e atât de legat de istoria roşienilor şi de minerit, expoziția „Aurul Apusenilor" stârneşte şi pasiuni extreme. Unii dintre cei care vin în Roşia pentru a protesta împotriva proiectului minier refuză să-i calce pragul, văzând în el opera RMGC - deşi de fapt casa 325 este, cel puțin la fel de mult, opera specialiştilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi a celor de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, instituţii pe care nimeni nu s-ar gândi să le acuze vreodată că ar distruge istoria. Majoritatea celor care intră ies plăcut surprinşi sau măcar ceva mai puţin înverşunaţi.
10.000 de potenţiale exponate
Oricum, indiferent de poziţia faţă de proiectul minier a celor care vin în Roşia, Casa 325 a avut mai mult de 10.000 de vizitatori în primul an de la deschidere, din care circa o treime străini, şi numărul lor a crescut constant de atunci.
(sursa articol)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu