miercuri, 21 martie 2012

Comunitatea din Roşia Montană îi demască pe falşii suporteri


Am remarcat cu mâhnire că în presă au aparut unele articole în care se spune că jandarmii au interzis mesajele suporterilor la amicalul de rugby România – Georgia . De fapt, era vorba despre bannere împotriva Proiectului minier de la Roşia Montană.
 Din câte cunoaştem noi, şi credem că nu s-a schimbat nimic între timp, suporterul este o persoană, un susţinător care simpatizează şi susţine cu pasiune o echipă sportivă sau anumiţi sportivi, când au loc competiţii. Cum puteţi să numiţi suporteri o mână de oameni care vin pe stadion să protesteze împotriva unui proiect serios şi a dreptului la o viaţă mai bună a unei comunităţi?
Aceşti falşi suporteri nu sunt de fapt decât activişti care nu nimic în comun cu fairplay-ul şi spiritul sportiv. Aceşti activişti şi nu suporteri, pentru că nu susţin sportul, luptă împotriva mineritului la Roşia Montană şi fac orice ca să denigreze compania care propune proiectul minier. Au profesori buni şi o strategie pe măsură, se folosesc de orice eveniment pentru a afişa  mesaje compromiţătoare şi denigratoare acolo unde compania RMGC este prezentă şi nu numai, inclusiv la manifestările sportive, unde suntem de părere că asemenea mesaje nu  au ce căuta.
 Mulți dintre cei care vor să tot „salveze” Roşia Montană  nu au călcat în viaţa lor prin  localitatea noastră şi o spunem răspicat: nu reprezintă  interesele comunităţilor din Munţii Apuseni. Mai mult decât atât, pătează spiritul sportiv  care înseamnă în primul rând o confruntare în teren, bazată pe principii şi corectitudine. Ceea ce fac aceşti activişti poate fi denumit un act de vandalism, nu un lucru cu care să ne mândrim. Ar trebui să fie prezenţi pe stadion să încurajeze echipa, nu să îşi promoveze propriile interese.
 I-am întreba ce au făcut ei  de-a lungul anilor pentru binele comunităţii de la Roşia Montană dar şi a celor din Apuseni, în afară de denigrarea  companiei şi de condamnarea oamenilor de aici la sărăcie?
 Acești activiști nu au moralitatea să discute în numele cetăţenilor din Roşia Montană, să  apară pe toate ecranele, în mass-media, pe stadioane ca  să discrediteze un proiect viabil, care doreşte să dezvolte şi să continue aici un minerit modern şi responsabil.
Pe lângă minerit şi crearea a mii de locuri de muncă, proiectul de la Roşia Montană aduce o infrastructură modernă, care va putea fi folosită şi după închiderea exploatării, un patrimoniu cultural conservat si pus în valoare la standarde europene, un mediu curat şi sănătos, din care poluarea istorică va dispărea. Astfel încât Roșia Montană să se poată dezvolta pe termen lung, inclusiv ca destinație turistică.
 Aşa că vă rugăm să nu le mai daţi apă la moară acestor activişti, nu le mai popularizati actiunile extremiste şi nu le faceti cinstea sa îi numiţi suporteri pentru că nu au nimic în comun cu ceea ce reprezintă acest cuvânt.
Avem un mesaj și pentru suporterii adevărați, care merg pe stadioane ca să își susțină echipele favorite: vă așteptăm la Roşia Montană, să staţi de vorbă cu noi, să vedeţi realitatea șă să nu acceptați vorbele oricăror neaveniți. Suntem siguri că apoi ne veți sprijini in dorința noastră să demarăm mineritul, pentru a avea o viaţă bună, aici la noi acasă, alături de familii şi cei dragi, aşa cum credem că îşi doresc toţi românii.
Fiţi suporterii Roşiei Montane pentru o dezvoltare durabilă!
Dr. Andrei Jurcă
Preşedinte ONG PRO ROŞIA MONTANĂ
Marcu Blăjan
Preşedinte ONG PRO DREPTATEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu