marți, 3 ianuarie 2012

Cum sărbătoreau oamenii din Roşia Montană Crăciunul când mergea mineritul

Nicolae Cenuşa este unul dintre roşienii care a ales să se mute pentru a face loc proiectului minier de la Roşia Montană. Este un om care, aşa cum spune chiar el, şi-a început viaţa la gura minei, printre vagoneţi şi şteampuri. Bărbatul si-a amintit, acum, de Sarbatori, cum era traiul roşienilor pe vremea când erau bogaţi şi cum petreceau de Crăciun. Nicolae Cenuşa a “gustat” din taina obiceiurilor sărbătorilor de iarnă şi a tradiţiilor de aici. 

Nea Nicolae priveşte cu nostalgie în urmă, amintindu-şi despre anii tinereţii, de bucuria copilăriei. El spune ca pentru roşieni, sărbătorile de iarnă începeau încă 4 decembrie, atunci când creştinii ortodocşi o celebrează pe Sfânta Varvara, protectoarea minelor. Atunci, roşienii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, asistau la slujba religioasă dedicată Sfintei Varvara, iar la biserica romano-catolică din piaţă, unde se află şi statuia muceniţei, femei şi bărbaţi cântau cântece prin care îi cereau sprijin şi protecţie: “Stăpâna văilor, ruga minerilor, du-o în ceruri, unde este Isus Împărat”. Apoi, in duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfintei Varvara, în familiile de mineri avea loc mare petrecere. 

“Apropierea Crăciunului era pentru roşieni un motiv de mare bucurie, dar mai ales pentru noi copiii, care ieşeam în grupuri mari la colindat, mergând începând cu ziua de ajun cu piţăra şi cântând Naşterea Domnului, iar mai apoi începând din seara de Crăciun cu colindele tradiţionale –O ce veste minunată, Trei crai de la răsărit, Viflaim, după cum erau denumite în zonă. Tot cu ocazia Crăciunului copiii din Roşia Montană echipaţi cu o stea în 5 colţuri meştesugit făcută să se învârtească, ori câte o căsuţă decorată cu fotografii religioase având în interior o lumânare, străbăteau comuna până la miezul nopţii”, îşi aminteşte cu nostalgie Nicolae Cenuşa. 

El spune ca toti colindătorii erau răsplătiţi cu plăcinte, fructe, băutură şi bani. Nicolae Cenuşa povesteste si de Ceata Irozilor, un obicei în care tinerii, îmbrăcaţi în costume colorate, haine lungi şi pantaloni roşii jucau o scenetă despre evenimentul Naşterii Mântuitorului: "Datorită corurilor bisericeşti şi a colindelor sărbătoarea Crăciunului la Roşia Montană era deosebită. Erau doi preoţi extrem de bine pregătiţi, Popescu şi Balint, niste oameni desăvârşiţi care stăpâneau tainele muzicii. Au reuşit să facă un cor pe 4 voci, condus de dirijorul Nicodim Bădău. La fel era şi corul bisericii ortodoxe Abrud-Sat condus de învăţătorul Oniciu. Astfel la Roşia Montană şi Abrud, sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou luau puteri demiurgice datorită acestor coruri şi a colindelor care aveau un specific aparte”, spune nenea Nicolae, care mai păstrează şi cântă şi astăzi cu sfinţenie colindele din trecut. 

La Rosia Montana erau 40 de carciumi 
Şi comerţul la Roşia Montană înflorea în preajma sărbătorilor de iarnă. În piaţa comunei era organizat Târgul Crăciunului, unde veneau negustori din tot Ardealul. Aici erau aduşi spre vânzare porci, miei, viţei şi vin cu carele de la Şard, Ighiu şi Ţelna. “Îmi amintesc cum roşienii transportau cu carele “şclic”, la uzinele de la Zlatna, luau de la Zlatna piatra vânătă (sulfatu de cupru), pe care mai apoi o dădeau ţăranilor pentru a o folosi la stropitul viilor. Tot de la ţăranii din Şard şi Ighiu, roşienii se întorceau cu butoaiele pline cu vin pe care mai apoi le lăsau la cârciumele din Abrud şi Roşia Montană”, povesteşte bărbatul. 

"La târgul din Roşia Montană se vindea vinul, mustul opăcit, ţuica caldă, atmosfera de sărbătoare plecând din acea piaţă plină de bunătăţi", rememoreaza roşianul, care nu poate uita "tropotitul cărăuşilor care lăsau butoaiele cu vin la cârciumele lui Grasin Balmoşu, La Pinţăru, la bunicul sau şi la cârciuma lui Duletiş": "Odată ajuns vinul în cârciumele roşienilor, colindătorii parcă veneau după miros, îşi umpleau damigenele cu vin şi de aici începeau colindele. Carele care aduceau vinul de la ţară alimentau cele aproape 40 de cârciumi din Roşia Montană, (La Teofil, Victoria, Gura Minei, La Vădanu, La Borto, Luleşti, Trei Ţapini, La Borto, la Casină etc)". 

De Craciun se manca belpecec 
Insa nu doar cu băutură se aprovizionau roşienii: "La Petrea Misarăşu începea tăiatul boilor, roşienii sacrificându-şi unele dintre animalele de lucru, care fie erau accidentate, fie nu mai făceau faţă. La acea vreme în comună existau 250 de perechi de boi, care erau folosiţi la căratul minereului la şteampuri. În măcelăriile din Roşia Montană stăteau atârnaţi ţâmpii (pulpă de vită din spate), de unde minerii cumpărau carnea dorită. Moşul meu aducea de Crăciun un ţâmp de carne de vită care ajungea la 10 kilograme şi două damigene de 10 litri de vin pe care-l cumpăra de la Luleşte, ele având cel mai bun vin. La Crăciun, pe lângă sarmale, friptură de porc şi cârnaţi, roşienii mâncau supă din carne de vită şi carne de vită cu sos de roşii (belpecec), o mâncare ungurească ce le plăcea mult. Cozonacul şi prăjiturile de Crăciun la Roşia Montană erau comandate la laboratoarele de prăjituri din Cluj şi Alba-Iulia”, spune cu mândrie nea Nicolae. 

Roşienii mergeau de Sarbatori la Casino 
Între sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou, la Roşia Montană apăreau jocurile cu măşti (făşingarii, jocul caprei ori ţurca, buhaiul şi sorcova). Roşienii însă aveau o cultură aparte. Ei mergeau la Casinoul Borto, care adăpostea mai multe săli destinate petrecerilor timpului liber, asemănătoare celor de la curţile imperiale din marile capitale europene, aici existând jocuri de biliard, ruletă şi chemin. Acolo se organizau balurile, unde se angajau fanfara militară de la Abrud, dar şi pe Ioanico alături de alţi ţigani lăutari. 

Cu ocazia Sarbatorilor de iarna, roşienii îşi confecţionau “jumătăţi”. Adică acei pantofi din piele de lac şi din piele de jebru (câine), iar costumele din stofă de cangar negru şi cele de peruvian, cu papioane şi cravate erau confecţionate după modelul din marile capitale europene, la atelierele lui Ţâţu, Kalman, Corpadea, Nemety şi Francisc Beleni de la Abrud. De sărbători, evreii le aduceau roşienilor blănuri şi pălării din imperiu, precum şi piele din jebru, lac şi stofe scumpe de peruvian şi cangar. La Casino nu puteau merge decât roşienii care aveau ţinute elegante, de gală, adică familiile înstărite care îşi puteau puteau suporta costul hainelor. 

Preţul aurului scădea de Crăciun şi Anul Nou 
Tot în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, îndeosebi proprietarilor de şteampuri le soseau de la uzinele din Zlatna mari sume de bani (banii pe şclic), adică banii de pe aurul rezultat în urma prelucrării, a arderii şclicului, iar tot atunci comerţul clandestin cu aur înflorea, acest comerţ fiind practicat de evrei, care odată sosiţi la Roşia Montană foloseau lozinca “a picat dolarul american”. Acest aspect ducea la o scădere a preţului aurului şi în loc să dea o litră de cereale pe un gram de aur, dădeau doar o jumătate de litră, deci de sărbători preţul aurului scădea la jumătate. Din Roşia Montană şi Abrud plecau “la negru” săptămânal în jur de 8 kilograme de aur, pe lângă cantitatea de aur pe care roşienii şi abrudenii o predau la bancă. 


(Sursa articolului)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu