Goana după aur, o poveste veche de când lumea

Antica goană după aur din Apuseni a creat, spun arheologii, o comunitate minieră solidă şi prosperă. Ce s-a întâmplat în restul lumii și cum a modelat aurul istoria omenirii?


Ramses şi Columb
Convoaie de sute de oameni şi măgari încărcaţi cu desagi se afundă în fiecare an în inima Saharei, unele din ordinul slăvitului faron Ramses al II-lea, altele la iniţiativa curtenilor săi, dornici să-i intre în graţii.

La destinaţie - prăfuita oază Wawat - mai ajung doar jumătate din oameni şi din animalele lor de povară. Restul s-au stins de sete pe drum. Şi totuşi, an după an, ceva îi poartă în inima deşertului din care de obicei oamenii încearcă mai degrabă să fugă.

Este prima goană după aur, aşa cum ne-o relatează hieroglifele înscrise acum peste 3 milenii pe zidurile templelor din Egiptul Antic. Dicţionarele definesc „goana după aur" drept mişcarea rapidă a unor mase de oameni către un zăcământ aurifer recent descoperit. În cazul egiptenilor, motorul acestei goane nu era nici măcar setea de îmbogăţire, fiindcă faraonul era singurul ce avea voie să folosească metalul preţios, ci dorinţa curtenilor de a-i sluji stăpânului lor cât mai bine. Aurul era însă folosit de Ramses pentru un scop nobil: în loc să îşi impresioneze vecinii cu armate ameninţătoare, el prefera să-i copleşească cu bogăţia sa, demonstrându-le prin daruri exorbitante superioritatea economică a Egiptului. Nu-i de mirare că unul din regii vecini îi  scria faraonului: „În ţara ta, aurul se găseşte la fel de uşor ca praful de pe drumuri". Sacrificiul căutătorilor de aur era preţul plătit pentru a evita o pierdere de vieţi mult mai mare într-un conflict cu vecinii războinici ai Egiptului.

Dacă prima goană după aur cunoscută în istorie a slujit unui scop atât de nobil ca evitarea vărsării de sânge, altele au avut însă motivaţii mult mai materialiste. La sfârşitul veacului al XV-lea, regii Spaniei şi cei ai Portugaliei se întreceau în trimiterea de navigatori pe oceanele până atunci neexplorate în căutarea unor noi surse de metale preţioase care să le umple vistieriile secătuite de războaie. Cel mai faimos dintre aceşti căutători nautici de aur, Cristofor Columb, scria în jurnalul său: „Ce minune este aurul! Cine îl stăpâneşte poate să face ce vrea în această lume, şi chiar să deschidă porţile raiului". Columb nu a avut norocul să dea peste vreun mare filon, dar alţii au perseverat în explorarea continentului descoperit de el. În cele din urmă, în căutările lor febrile au dat atât peste imperile bogate în aur ale aztecilor şi incaşilor cât şi peste mari zăcăminte de metale preţioase - peste 100.000 de tone de aur şi argint au fost trimise din Lumea Nouă în Europa. N-ar fi deci tocmai greşit să atribuim descoperirea şi explorarea Americii goanei după aur.

Pepitele care au adus pe lume CALIFORNIA

Urmaşii acestor exploratori au fost cei care au pornit şi cea mai faimoasă goană după aur, cea care a început în California în anul 1848. Azi cel mai populat stat american, California abia dacă avea pe atunci câteva mii de locuitori. Lucrurile s-au schimbat însă după ce John Sutter, un proprietar local de pământuri, a dat peste pepite de aur în vreme ce-şi construia un gater. Sutter a încercat să ascundă strălucitoarea sa descoperire, însă în zadar: zvonul s-a răspândit cu viteza fulgerului. Deşi pe atunci California era la mii de kilometri de centrele populate ale Statelor Unite, dorinţa de îmbogăţire a învins orice dificultate. Peste 300.000 de oameni - în jur de 2% din populaţia de atunci a Americii - au invadat California între 1848 şi 1855. Din cele 370 de tone de aur care se estimează că ar fi fost extrase în acei ani unii s-au înavuţit; majoritatea, chiar dacă nu au devenit bogaţi, au reuşit măcar să ajungă să ducă o viaţă mai bună. Au fost şi mulţi care au dus-o mai rău - John Sutter, de pildă, care a fost ruinat după ce căutătorii de aur i-au devastat pământurile. Cel mai vizibil efect a fost însă crearea statului California, despre care se poate spune fără a exagera că în ziua de azi e capitala culturală a lumii - aici se găsesc atât Hollywood, cât şi Silicon Valley. Până şi McDonalds, simbolul globalizării contemporane, vine tot din California. Aur, e drept, nu se mai găseşte de vreo sută de ani, dar asta nici nu prea mai are importanţă: californienii au găsit între timp destule surse alternative de venit pentru ca acum să aibă al optulea PIB din lume - 1.850 de miliarde de dolari.

Cum a populat aurul Australia

California nu e singura regiune care a fost populată şi s-a lansat economic graţie goanei după aur. În Australia, statele Victoria şi Australia de Vest sunt creaţia căutătorilor de metale preţioase. Victoria, în sud-estul continentului, era practic nepopulată acum două sute de ani. În 1850 însă, un prospector care-şi încercase norocul şi în California a dat peste aur. Şi nu oricum, ci în cantităţi incredibile - la un moment dat s-a ajuns ca zilnic să se extragă cel puţin două tone de metal preţios. Urmările au fost chiar mai spectaculoase decât în cazul Californiei: în 1860 statul Victoria ajunsese să aibă o jumătate de milion de locuitori, mai mult decât toată populaţia continentului australian înainte de goana după aur. Melbourne, capitala statului, mai înainte un târguşor amărât, a devenit în doar un deceniu cel mai bogat oraş de pe glob şi unul dintre cele mai populate. "În zece luni s-au construit 10.000 de case, şi asta conform primăriei, care nu pune la socoteală barăcile şi corturile", scria un contemporan. Poate mai important, Melbourne-ul în vremea goanei după aur era cunoscut şi drept oraşul cu cele mai bune condiţii de muncă - aici s-a introdus pentru prima dată în lume ziua de lucru de 8 ore, în 1856.

În Australia de Vest, goana după aur a început trei decenii mai târziu şi a lansat economic şi demografic regiunea, până atunci cea mai înapoiată de pe continent din cauza aridităţii sale. Prin 1900, minerii care constituiau cea mai mare parte a populaţiei au ajuns chiar la concluzia că ar fi mai bine să se separe de restul Australiei şi să-şi creeze un stat independent, "Auralia". Chiar şi în zilele noastre, economia locală e bazată pe minerit - nu doar aur, ci şi bauxită, diamante, minereuri de fier şi cărbune. O reţetă de succes, dat fiind că produsul intern brut pe cap de locuitor în aceeastă regiune este cel mai ridicat din toată Australia şi unul dintre cele mai mari din lume. Acelaşi lucru se poate spune şi despre salarii: în minerit, unde lucrează peste jumătate din populaţia activă a Australiei de Vest, se câştigă în medie pe lună 9.075 de dolari australieni, aproape 29.000 de lei. La fel ca în California, şi aici goana după aur a dat startul prosperităţii.

Muză pentru Chaplin şi Jack London

Totuşi, nu toate marile migraţii umane în căutarea metalului galben au avut consecinţe atât de bune. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea prospectorii au crezut că norocul a dat peste ei atunci au găsit aur în albia îngheţată a râului Klondike din nord-vestul Canadei. Deşi condiţiile erau extrem de dificile, mii de americani, britanici şi australieni au invadat acestă regiune neospitalieră. Frigul, foamea, bolile şi criminalitatea i-au decimat însă rapid pe căutătorii de aur. În ciuda sacrificiilor enorme, puţini au reuşit să se îmbogăţească. Cel mai faimos dintre ei, Alex McDonald, a venit în Klondike doar cu un sac de făină şi o bucată de costiţă, pe care le-a vândut unui prospector înfometat în schimbul unui teren aurifer. Din astfel de afaceri a ajuns milionar în numai trei ani. Se spune că era atât de bogat încât le făcea cadou musafirilor pepite de aur. Într-un timp la fel de scurt s-a şi ruinat, investind în mine şi terenuri neproductive, astfel că a murit în mizerie. Viaţa de coşmar din timpul goanei după aur din Klondike a fost imortalizată în "Chemarea străbunilor" şi "Colţ alb" de către Jack London - scriitorul a fost căutător de aur în tinereţe, ocazie cu care era să-şi piardă viaţa. În altă notă, celebra comedie mută a lui Charlie Chaplin "Goana după aur" se petrece tot în Klondike-ul acelor vremuri.

Război pentru aur

În aceeaşi epocă, minerul australian George Harrison descoperea aur în Witwatersrand, Africa de Sud. Harrison şi-a vândut drepturile asupra descoperirii sale pe zece lire, fără să-şi dea seama că dăduse peste cel mai mare zăcământ de aur din lume. Goana după aur s-a declanşar aproape imediat, mii de englezi îmbarcându-se pentru a-şi găsi norocul la antipozi. În doar câteva luni s-a născut astfel un orăşel minier care astăzi este Johannesburg, metropola Africii de Sud. O consecinţă mult mai dramatică a fost însă declanşarea războiului anglo-bur. Unul din combatanţi era guvernul sud-african, format din colonişti de origine olandeză ("burii"), guvern care descuraja exploatarea aurului punând taxe enorme şi refuzând să le acorde vreun drept prospectorilor şi minerilor, majoritatea englezi. De partea cealaltă, Marea Britanie susţinea interesele căutătorilor de aur sperând că astfel va pune mâna pe Africa de Sud. Ca urmare a intervenţiei celor două guverne goana după aur a degenerat într-un sângeros război de gherilă rămas memorabil prin faptul că a prilejuit inventarea lagărelor de concentrare, folosite de englezi pentru a închide familiile luptătorilor buri. Pe termen lung, descoperirea aurului la Witwatersrand a fost totuşi şansa Africii de Sud. Dacă până în 1900 aceasta era o ţară agricolă fără mari perspective de dezvoltare, mineritul - iniţial după aur şi diamante, apoi cărbune, platină, crom, mangan ş.a.m.d. - a transformat-o apoi în cea mai puternică economie a continentului

California din Apuseni

O goană după aur a existat şi pe teritoriul actual al României, însă în urmă cu aproape 2.000 de ani, după ce Traian a cucerit Dacia şi a pus astfel mâna pe bogăţiile Apusenilor. Astfel, Vasile Pârvan credea că pe vremea ocupaţiei romane la Alburnus Maior (actuala Roşia Montană) exista "un oraş californian de civilizaţie internaţională", centrul unei goane după aur care a adus prospectori şi mineri din tot sud-estul Europei şi chiar din Siria. Descoperirile arheologice prilejuite de cercetările din ultimii ani, realizate în vederea demarării proiectului minier de la Roşia, au arătat că romanii de acum două milenii erau mult mai organizaţi şi mai eficienţi în extragerea aurului decât americanii de acum 150 de ani. Antica goană după aur din Apuseni a creat, spun arheologii, o comunitate minieră solidă şi prosperă.

Bogăţiile subterane ale Ardealului au atras şi în următoarele secole interesul multora, dar conducătorii ce s-au succedat aici - regii maghiari, principii transilvăneni apoi împăraţii din casa de Habsburg - au luat măsuri drastice pentru a preveni o nouă goană după aur. Astfel, un cod de legi din Evul Mediu decretează ca "românii, ţiganii şi alte neamuri de oameni fără stăpân care trăiesc din căutarea prafului de aur să fie pedepsiţi dacă nu îşi aduc praful de aur principelui". Ca urmare a acestor măsuri, teritoriul României a fost ferit de o goană după aur. Ceea ce, date fiind consecinţele favorabile pe termen lung pe care un astfel de fenomen le-a avut în alte părţi ale lumii, e posibil să nu fost tocmai un noroc pentru noi.
(sursa articol)

Aurul Apusenilor - deocamdată, obiect de muzeu

În piaţa centrală a unui sat de munte din Ardeal se înalţă unul din primele zece muzee ale României, luând în considerare numărul de vizitatori. În sat, muzeul e cunoscut drept "Casa 325". Numele oficial e însă altul: "Aurul Apusenilor. Expoziţia de istorie a mineritului din Roşia Montană".

Farmacie, cârciumă, magazin sătesc

Clădirea a fost înălţată pe la 1874. Cel puţin aşa spune medalionul de pe frontispiciu, fiindcă nu mai există niciun act oficial în acest sens. Tot medalionul ne ajută şi dacă vrem să cunoaştem destinaţia ei iniţială:  şarpele încolăcit în jurul unei cupe (cupa zeiţei greceşti a curăţeniei Hygieia, de unde provine şi cuvântul „igienă") indică faptul că aici a fost o farmacie. Roşienii de atunci îi ziceau însă apotică, de la nemţescul „Apotheke". Farmacia era în camerele de la parter, unde acum sunt expoziţii, iar în cele de sus se găsea locuinţa proprietarului.

Cine o fi fost primul apoticar nu se mai ştie, dar în 1910 proprietar era Vasile Tomuş. După ce s-a stins din viaţă, casa a ajuns la fiica lui, Maria, care a continuat să ţină aici singura farmacie din Roşia. Când soţul ei a căzut însă în Al Doilea Război Mondial, femeia a decis să schimbe destinaţia clădirii într-una mai profitabilă. Ca văduvă de război, avea dreptul să obţină un brevet de cârciumă - şi asta a fost casa 325 până aproape de zilele noastre.

În 2003, compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cumpărat fosta farmacie, care se cam ruinase. De-a lungul anilor, Maria şi urmaşii ei o folosiseră nu doar pe post de cârciumă, ci şi ca magazin universal, iar mărfurile rezemate de pereţii firavi afectaseră în timp structura de rezistenţă. Terenul nesigur pe care fusese construită dăduse şi el o mână de ajutor la şubrezirea clădirii. Restaurarea a durat doi ani şi jumătate: părţi întregi din clădire au fost complet reconstruite, iar izvoarele subterane care lucrau de zor la prăbuşirea casei, colectate şi drenate.

Patru săli care stârnesc patimi

Aşa s-a născut micul muzeu, deschis în 2010, la 7 ani de la cumpărarea clădirii. Deşi sunt doar 4 săli, din care una pentru expoziţii temporare, fiecare detaliu, fiecare obiect are povestea lui legată de trecutul şi de viitorul Roşiei Montane.
Opaiţul roman este vecin în vitrină cu lămpaşele de miner din secolul XX, la fel cum, în apropierea muzeului, galeriile de mină de pe vremea romanilor se învecinează cu cele moderne. Leii de piatră care păzesc scara interioară au apărat pe vremuri mormântul unui bogătaş roman, probabil proprietarul unei mine. Cu măsura de 5 litri purtând emblema coroanei maghiare, semn al verificării metrologice cum am spune azi, un negustor le-a vândut roşienilor acum mai bine de un veac grâul care nu creştea prin aceste părţi.

La radioul din anii '60, familia unui miner asculta ştirile în sprenaţa unor vremuri mai bune. Chiar şi alegerea unui ghid muzeal a fost o decizie importantă pentru comunitate: acesta a trebuit să fie nu doar absolvent de istorie, ci şi din partea locului.
Pentru că e atât de legat de istoria roşienilor şi de minerit, expoziția „Aurul Apusenilor" stârneşte şi pasiuni extreme. Unii dintre cei care vin în Roşia pentru a protesta împotriva proiectului minier refuză să-i calce pragul, văzând în el opera RMGC - deşi de fapt casa 325 este, cel puțin la fel de mult, opera specialiştilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi a celor de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, instituţii pe care nimeni nu s-ar gândi să le acuze vreodată că ar distruge istoria. Majoritatea celor care intră ies plăcut surprinşi sau măcar ceva mai puţin înverşunaţi.

10.000 de potenţiale exponate

Oricum, indiferent de poziţia faţă de proiectul minier a celor care vin în Roşia, Casa 325 a avut mai mult de 10.000 de vizitatori în primul an de la deschidere, din care circa o treime străini, şi numărul lor a crescut constant de atunci.
(sursa articol)

Iepuraşul a trecut deja pe la copiii orfani din Alba

În săptămâna Patimilor, cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paște, copiii ocrotiţi în casele de tip familial din Abrud, Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Cugir au fost vizitaţi de persoane fizice, reprezentanţi ai unor firme private dar şi reprezentanţi ai unor ONG-uri, care le-au au împărţit cadouri.

Astfel, copiii ocrotiţi în casele de tip familial „Sfânta Ana” şi Sfânta Maria” (30 de copii) din Alba Iulia şi cele din cadrul Serviciilor pentru Protecţia Copilului Blaj (87 de copii - Casa de tip familial Blaj, Centrul de Plasament, Centrul de plasament de tip familial Mănărade, Casa de tip familial nr. 4) au primit din partea unor persoane fizice cu suflet frumos şi bun (care doresc să-şi păstreze anonimatul), iepuraşi de ciocolată, fructe şi răcoritoare.

De asemenea, Fundaţia „Mission Without Borders” România – Sibiu a oferit copiilor ocrotiţi în cadrul Serviciilor pentru Protecţia Copilului Blaj dulciuri, prăjituri pentru masa de Paști, fructe şi răcoritoare.

Copiii ocrotiţi în Casa de tip familial „Speranţa Copiilor” Cugir (20 copii) au primit vizita reprezentanţilor Fundaţiei „Pro Europa" Cugir care le-au împărţit iepuraşi de ciocolată şi tricouri.

Organizaţia „Caritas” Alba Iulia a împărţit celor 9 copii ocrotiţi la Casa de tip familial Teiuş pachete cu dulciuri şi încălţăminte adecvată sezonului şi vârstei.

Parohia Sebeş, prin îngrijirea preotului paroh Gheorghe Marin, a donat bani pentru cumpărarea de obiecte de îmbrăcăminte şi pentru organizarea mesei de Paște celor 10 copii ocrotiţi în  Casa de tip familial Sebeş.

Compania Roşia Montană Gold Corporation a donat o sumă de bani din care s-au achiziţionat obiecte electronice, electrocasnice şi industriale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Caselor de tip familial nr. 2, 3, 15 din Abrud şi obiecte de îmbrăcăminte şi  igienă personală  potrivite cu vârsta, personalitatea şi dorinţele fiecărui copil/tânăr ocrotit.
(sursa articol)

Campion de poveste

Multi, foarte multi, ar spune ca la ora actuala Rosia Montana inseamna doar polemici legate de mult mediatizatul proiect minier ce de ani buni de zile vrea sa ia fiinta acolo. Dincolo de asta exista performanta si asta ar trebui sa ne faca sa fim mindri ca sintem romani, ca sintem ardeleni.

Andrei Tantos are 17 ani si practica schiul înca de mic copil. Tinarul este multiplu medaliat la campionatele nationale de juniori. Andrei Tantos este schior legitimat la Clubul Sportiv Scolar Cimpeni si a progresat foarte mult în ultimii ani. Sportivul face parte din lotul national de ski al României. Campionul national spune ca nu ar fi reusit sa faca performanta fara sprijinul companiei Rosia Montana Gold Corporation.

“Marturisire”

„Am început sa practic schiul de la trei ani în timp ce îl însoteam pe tatal meu la concursuri. Apoi, de la virsta de opt ani am participat la concursuri oficiale, iar la noua ani am luat prima medalie la Campionatul National de Schi. Dupa aceea, medaliile au venit an de an. N-a fost nici un campionat national de la care sa nu ma întorc cu o medalie“, ne-a spus schiorul Andrei Tantos.

Tata ...antrenor

Antrenorul schiorului este chiar tatal sau de la care are în singe acest “microb” si care este profesor de sport si fost schior. Andrei a deprins repede arta schiului, antrenindu-se la început alaturi de tatal sau pe pirtia de pe Dealul Stiurt din Abrud.

“Îmi amintesc cum de multe ori îl duceam în spate pe fiul meu, care obosit, adormea pina la hotel sau pina acasa. Dar eforturile mele nu au fost în zadar. Andrei a reusit sa faca performanta si sint mindru de el”, spune tatal si totodata antrenorul Tiberiu Tantos.

Veste de ...poveste

Visul lui Andrei este sa ajunga campion mondial. El va participa la probele de viteza pentru a realiza punctajul necesar participarii la Campionatul Mondial de Juniori ce se va desfasura anul viitor în localitatea Roccaso din Italia. Are însa nevoie de Rosia Montana, asa cum s-a exprimat chiar el. “În ultimii ani am primit un sprijin important de la compania Rosia Montana Gold Corporation. Fara ei nu as fi reusit sa fac sport. Sint convins ca redeschiderea exploatarii miniere de la Rosia Montana ar însemna îmbunatatirea vietii pentru toti locuitorii din Muntii Apuseni si o dezvoltare a sporturilor de iarna în judetul Alba. Mi-ar face mare placere sa am alaturi de mine si alti tineri cu care sa schiez. Sint multi copii la Rosia Montana care iubesc acest sport”, ne povesteste Andrei Tantos. Astazi, schiorul abrudean se antreneaza doar în Austria, aici în Apuseni neexistind înca o pirtie de calitate unde sa se poata pregati.

Antrenamente in Austria

Clubul de la Cimpeni are legitimati un numar de 25 de schiori si este sprijinit financiar doar de catre compania Rosia Montana Gold Corporation si de catre parintii care fac tot posibilul pentru ca acesti copii sa ajunga pe podium.

“Toti cei 25 de schiori din club sint foarte talentati, însa din lipsa de fonduri acestia nu se pot antrena si în extrasezon, iar echipamentele sint foarte scumpe. O parte dintre schiori au fost pierduti din aceasta cauza, anul viitor fiind nevoiti sa facem o noua selectie”, ne mai spune antrenorul Tiberiu Tantos. Andrei Tantos a fost premiat la Gala Sportului Judetean Alba 2010. El ne-a mai povestit ca pe linga schi îi place foarte mult informatica, înotul si muzica. Însa este preocupat si sa descifreze tainele limbii germane pe care o considera o limba utila pentru un schior.

Pregatire pe un ghetar din Austria

Lotul de schiori apartinind Clubului Scolar Sportiv Cimpeni s-a întors dintr-un stagiu de pregatire efectuat pe ghetarul din Alpii Austrieci. Din lot a facut parte si campionul national, abrudeanul Andrei Tantos. „Dupa toate concursurile de pregatire pentru campionatul mondial am fost selectati trei sportivi din tara noastra, printre care am fost si eu. Pregatirea pentru campionatul mondial a început înca din vara anului 2010, cu trei antrenamente pe zi timp de doua saptamini la Centrul Olimpic din Poiana Brasov, cu antrenorul federal Florin Cristea. Apoi am mai participat la stadii de pregatire în Austria si la concursuri internationale în Italia“, a declarat Andrei Tantos.

“Eu plec în Austria sa ma antrenez, altii merg în strainatate ca sa munceasca. Pina sa primesc sprijin din partea RMGC am fost nevoit sa schiez pe dealurile din apropierea casei, pe pirtii neamenajate, fara transport pe cablu si fara un loc unde sa ma pot echipa. Dupa deschiderea exploatarii miniere sint sigur ca zona va arata altfel si cineva va face ceva si pentru tinerii care iubesc schiul. Mi-as dori sa ma pot antrena acasa, iar Rosia Montana Gold Corporation ma poate ajuta pe mine si pe ceilati schiori, colegi ai mei. Trebuie sa întelegem cu totii ca mineritul acum s-a modernizat si poate fi facut în conditii sigure” este mesajul tinarului schior din Abrud.

(Sursa articolului)

Mineritul, o şansă reală pentru traiul moţilor

Munţii, o zonă monoindustrială cu minerit de mii de ani, cu o populaţie formată şi cu un mod de viaţă adaptat mineritului, la preţurile actuale ale metalelor Apuseni pot deveni un important centru economic, prin regândirea activităţii de minerit.

Situaţie şi propuneri:
lMina Baia de Arieş: mină cu activitatea oprită în 2004, în prezent este închisă, o parte din mijloacele fixe dezafectate, înstrăinate de lichidator altele în curs de vânzare. S-a făcut ecologizarea zonelor toxice după un proiect finanţat de Banca Mondială. Mina mai are în bilanţ rezerve de minereu aurifer şi complex (Pb şi Zn). Reluarea exploatării se poate face numai după elaborarea unui studiu de fezabilitate care să stabilească dacă mai este posibilă din punct de vedere economic extragerea metalelor în condiţii de rentabilitate.

Mina Roşia Montană: a fost oprită în anul 2006 din cauze economice, dar şi pentru că în acel an nu era piaţă de desfacere pentru concentratul aurifer (cianuraţiile de la Baia de Arieş, Săsar, şi Trans Gold erau închise). Mina a fost închisă parţial, zona uzinei de preparare şi a decantoarelor de steril sunt în ecologizare, după un proiect finanţat de Banca Mondială. Celelalte mijloace fixe aparţinătoare minei sunt în conservare. Această mină are o bază de materii prime extrem de importantă, rezervele de aur, argint şi altele sunt de ordinul a sute de tone, zăcământul fiind considerat ca fiind cel mai mare din Europa. Întrucât actualul investitor, RMGC, prin proiect propune o exploatare de mari dimensiuni (cca 29.000.000 tone masă minieră derocată/an) şi de scurtă durată – 16 ani, care are un impact sever asupra mediului, a vestigiilor istorice, cu beneficii economice minore, considerăm noi, comparativ cu valoarea aurului din zăcământ, pentru statul român propunem următoarele :

1. Renegocierea contractului cu Gabriel Resources, statul român să devină acţionar majoritar, într-un proiect nou;
2. Redeschiderea minei de stat, care ar însemna dotarea carierei cu utilaje moderne şi construirea unei uzine noi. Nivelul producţiei să fie cuprins între 1.000.000 – 1.500.000t/minereu/an (până în 1989 se exploatau 400.000 tone pe an);
3. Evaluarea mijloacelor fixe existente în proprietatea minei de stat, valoare ce s-ar putea constitui capital pentru o nouă investiţie, funcţie de mărimea acestei valori se poate gândi o strategie de privatizare.
4. Găsirea unui operator pentru extragerea şi procesarea minereului aurifer din Roşia Montană.
5. Alte forme de privatizare decât cea de concesionare a zăcământului unei companii cu capital majoritar străin.
Considerăm necesară continuarea activităţii miniere în Apuseni, dar adaptată la conjuctura actuală economico-socială şi politică de pe plan internaţional.
O exploatare de dimensiuni mai mici, model Martha – Noua Zeelandă, Rio Narcia Spania cu o durată mai mare, cu un impact de intensitate mai redusă asupra mediului şi patrimoniului istoric, cu implicarea comunităţilor, în deciziile luate asupra viitorului Apusenilor.

Mina CupruMin Abrud este o mină în activitate, care din exploatare obţine profit, deci este o societate comercială profitabilă.

1. Pentru această mină propunem să rămână mină cu capital de stat.
2. O altă formă de privatizare decât cea de vânzare în totalitate a pachetului de acţiuni.
Importanţa acestei mine este deosebită pentru că rezervele de cupru sunt foarte mari (peste 1 miliard de tone de minereu), iar din punct de vedere a impactului asupra mediului şi al populaţiei este foarte importantă pentru localităţile din jurul zăcământului.
Considerăm necesar controlul statului asupra extragerii resurselor din Apuseni, având în vedere importanţa lor din punct de vedere economic pentru zonă şi ţară şi impactul asupra mediului într-o suprafaţă des populată, existenţa unui patrimoniu istoric de importanţă deosebită şi multiplelor probleme sociale din localităţile Apusenilor.

Asociaţia “Barajul Apuseni”

(Sursa articolului)

Campionatul Muntilor Apuseni 2011 debuteaza in 3 iulie

Recent, la Ocolis, a avut loc sedinta cu reprezentantii primariilor din zona rurala a Muntilor Apuseni, pentru stabilirea grupelor si calendarului competitional al celei de a doua editii a Campionatului Muntilor Apuseni.

Cele 18 echipe inscrise au fost impartite, in urma tragerii la sorti, in 4 grupe: doua grupe de 5 echipe si doua grupe de 4 echipe, dupa cum urmeaza:
Grupa A: Poiana Vadului, Ciuruleasa, Rosia Montana, Vadu Motilor, Salciua;
Grupa B: Ocolis, Albac, Horea, Bistra, Arieseni;
Grupa C: Almasu Mare, Lupsa, Mogos, Posaga;
Grupa D: Avram Iancu, Sohodol, Bucium, Vidra.

"Pe langa faptul ca avem mai multe echipe inscrise in campionat, castigul mare al acestei editii este faptul ca reprezentantii primariilor din zona rurala au fost de acord, la propunerea organizatorilor, sa inscrie intr-o competitie paralela, echipe de copii cu varsta de 10-15 ani (nascuti 1996-2001), jocurile acestora fiind intercalate cu ”jocul mare”, jucandu-se astfel in deschiderea ”jocului mare” meciul copiilor. Dupa faza grupelor se vor califica in faza superioara - cea a sferturilor de finala - primele doua echipe din fiecare grupa, de la copii, respectiv de la echipa mare, in functie de clasamentul grupei. Asta inseamna ca, dupa desfasurarea meciurilor din faza grupelor, vom avea in mod sigur angrenate in sferturile de finala mai mult de 8 localitati, pentru ca este aproape imposibil ca sa avem calificate in cele doua competitii paralele, aceleasi localitati, atat la copii, cat si la seniori", precizeaza Sorin Corpodean, presedintele AJF Alba.

Au fost stabilite si locatiile in care se vor disputa meciurile din grupe, urmand ca dupa aceasta etapa sa se decida terenurile pe care se vor desfasura sferturile de finala, semifinalele si finalele.

Potrivit reprezentantilor AJF Alba, fata de anul trecut, pe langa cele 3 terenuri puse la dispozitie de primariile localitatilor: Bistra, Ciuruleasa si Horea, in acest an in faza grupelor au fost programate jocuri si la Rosia Montana (Carpenis), respectiv Ocolis, iar alte doua terenuri: Salciua si Lupsa sunt in faza de finalizare, urmand sa fie luate in calcul pentru etapele finale ale competitiei, daca vor corespunde la acel moment.

Regulamentul competitiei (actualizat fata de prima editie cu cateva modificari adoptate) a fost inmanat celor prezenti, dar va fi afisat si pe site-ul oficial al AJF Alba. La fel, tabelul nominal cu lotul echipei, pentru cei care nu au fost prezenti la Ocolis (acesta trebuind prezentat organizatorilor la primul joc oficial al echipei in campionat, cu 30 de minute inainte de joc), poate fi descarcat de pe site de la sectiunea Documente.

Iata localitatile unde se vor disputa meciurile: 

* 3 iulie - Bistra-grupa A (etapa 1) si grupa B (etapa 1);

* 10 iulie - Ciuruleasa - grupa A (etapa 2) si grupa C (etapa 1)
- Bistra  - grupa B (etapa 2) si grupa D (etapa 1);

* 17 iulie- Horea - grupa B (etapa 3) si grupa D (etapa 2)
- Ciuruleasa - grupa A (etapa 3) si grupa C (etapa 2);

* 31 iulie - Rosia Montana (Carpenis) - grupa A (etapa 4) si grupa D (etapa 3)
- Ocolis - grupa B (etapa 4) si grupa C (etapa 3);

* 7 august
- Rosia Montana (Carpenis) - grupa A (etapa 5) si grupa B (etapa 5).

Calendarul complet al jocurilor va fi afisat pe site-ul AJF Alba la sectiunea Competitii si va fi inmanat echipelor participante la primul joc programat.

Sursa articolului: http://www.citynews.ro/alba/sport-9/campionatul-muntilor-apuseni-2011-debuteaza-in-3-iulie-123839/