Muzeul de Mineralogie băimărean este primul din ţară care expune la Roşia Montană. Cele 60 de exponate vor putea fi admirate până în 5 iunie şi sunt evaluate de specialişti la peste 100.000 de euro.
Pentru prima dată în istoria Muzeului de Mineralogie din Baia Mare şi pentru Roşia Montană, 60 de exponate ale instituţiei, estimate la peste 100.000 de euro, vor fi expuse în localitatea judeţului Alba. „Suntem singurul muzeu din România care a fost invitat să expună la Roşia Montană cu ocazia «Zilei Europene a Mineralelor» care se aniversează pe 13 mai. Am adus aici exponate deosebite din punct de vedere estetic. Suntem convinși că îi vor încânta pe vizitatori", a declarat directorului Muzeului de Mineralogie Baia Mare, Ioan Bob.
Exponate rare şi preţioase
Pentru vernisajul care va avea loc mâine la Roşia Monatnă, reprezentanţii Muzeului de Mineralogie din Baia Mare au pregătit 60 de flori de mină, multe dintre ele foarte rare care vor fi expuse în 10 vitrine. „Avem un calcit foarte rar, un gips şi o baritină", a explicat Bob. Expoziţia care va fi deschisă publicului din Roşia Montană până pe 5 iunie este intitulată „Florile din adâncuri".
Muzeul de Mineralogie din Baia Mare a fost deschis ca secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie în anul 1969, iar în 1989 a devenit muzeu de sine stătător. „Este singurul muzeu regional din Europa care are exponate adunate exclusiv din regiunea cuprinsă între Munţii Oaşului şi ai Ţibleşului", a explicat Ioan Bob. În cei peste 40 de ani de funcţionare, muzeul a reuşit să adune peste 17.000 de exponate care sunt evaluate de specialişti la câteva milioane de euro.
Ce este Ziua Europeană a Mineralelor?
În perioada 13 - 15 mai 2011, reprezentanţi din toată Europa ai industriei miniere şi ai domenilor conexe îşi deschid porțile. Peste 133 de muzee din 18 ţări europene şi 13 din restul lumii participă în acest an la Ziua Europeană a Mineralelor. Evenimentul se desfăşoară o dată la doi ani, iar la ediţia din 2009 au fost implicate peste 160 de locaţii din 27 de ţări, în timp ce în 2007, la prima ediție a manifestării, s-au desfăşurat activităţi în 17 ţări.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu