miercuri, 30 mai 2012

Dezvoltarea durabila exista prin fair-play (P)


“Intr-un fel, exista lucruri in comun intre rugby si minerit: iti trebuie minte agera, brate si picioare puternice, iar daca le pui la treaba serios si cu fair play, la capatul drumului te asteapta aurul”, declara Dragos Tanase, director general Rosia Montana Gold Corporation. In Romania, rugby inseamna un veac de noblete pe teren si in tribune. Un veac de victorii atat pentru jucatori, cat si pentru suporteri. Pentru cei dintai, reusitele inseamna performanta, recunoastere si medalii de aur. Pentru suporteri, victoria e insasi bucuria de a fi alaturi de sportivii pe care ii sustin.


Traditia rugby-ului romanesc dateaza de la inceputul secolului al XX-lea, cand studenti romani veniti de la Paris au adus cu ei si pasiunea pentru noul sport. Primul club romanesc de rugby a fost fondat in 1913, sub numele de „Stadiul Roman“, iar interesul pentru jocul cu balon oval creste in atat de mare masura incat sase ani mai tarziu, Romania cere Comitetului Olimpic International reintroducerea rugbyului ca proba olimpica. – Stejarii -, cum au fost numiti in mod traditional jucatorii de rugby din echipa Romaniei, au jucat primul lor meci international in 1919, impotriva Statelor Unite.

La a opta editie a Jocurilor Olimpice (1924, Paris), echipa romana de rugby a adus prima medalie din istoria participarilor romanesti la Olimpiada: bronz, dupa o confruntare cu cele mai puternice echipe ale momentului.


In doar cateva decenii, Stejarii au devenit o forta mondiala, care lupta de la egal la egal cu marile puteri ale lumii. Romania s-a indepartat de stilul altor tari si si-a creat propria strategie, una puternic ofensiva, care a devenit o adevarata marca a jocului Stejarilor. In anii ’80, in Romania existau peste 100 de cluburi, cu un total de aproximativ 12000 de jucatori inregistrati.

Dupa 1990, sportul a intrat intr-un con de umbra, in principal din cauza lipsei de finantare a cluburilor locale, de unde se facea selectia pentru echipa nationala. In ciuda acestui fapt, Romania a ramas angajata in lumea rugby-ului international, fiind una din doar 12 tari care au participat la toate editiile Campionatului Mondial de Rugby, de la infiintarea competitiei in 1987.


Rosia Montana Gold Corporation a sustinut rugby-ul romanesc la toate nivelurile. De la parteneriatul cu Federatia Romana de Rugby, pentru „Cupa Romaniei la Rubgy Rosia Montana Gold Corporation“ si pana la investitiile pentru relansarea clubului local de rugby Unirea Alba-Iulia, compania sustine fair-play-ul si onoarea la toate nivelurile. De la mici comunitati in care sportul inseamna speranta si mandrie, la echipa nationala, care poarta stindardul tarii in meciurile de anvergura mondiala, Rosia Montana Gold Corporation sustine excelenta si performanta in sport si in economie.
(sursa articol)

luni, 28 mai 2012

Cercetarile arheologice de la Rosia Montana puse in valoare de RMGC

Alba Iulia a găzduit recent expoziția „Mineritul, o istorie continuă la Roșia Montană”, ocazie cu care s-au prezentat artefacte descoperite la Roșia Montană în cadrul Programului Național de Cercetare „Alburnus Maior” (2001 – 2006), inițiat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și coordonat de Muzeul de Istorie a României, cu finanțarea RMGC.
Cu ocazia acestui eveniment specialiștii au prezentat istoricul cercetărilor arheologice de la Roșia Montană și situația din present a patrimoniului cultural de aici, rolul autorităților în conservarea patrimoniului și proiectele de punere în valoare a acestuia, cu accent pe restaurarea galeriei Cătălina-Monulești.

Până în prezent, în conformitate cu angajamentele luate pentru dezvoltarea proiectului minier, compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a susținut ample cercetări și a reabilitat o parte importantă a acestei galerii cunoscute la nivel internațional, astfel încât publicul poate vizita o zonă în siguranță. „Galerii similare există și la Brad, Bucium sau Almașu Mare, dar Cătălina-Monulești este prima galerie romană reabilitată pentru accesul publicului în siguranță și ea poate fi integrată, după finalizarea lucrărilor, în circuitul turistic”, a declarat Adrian Gligor, Vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă, RMGC.
Experții în arheologie minieră au stabilit pe baza datării cu radiocarbon că artefactele descoperite în galeria Cătălina-Monulești, provenind de la scările de acces și de la o instalație hidraulică de evacuare a apei, datează din epoca romană (secolul al II-lea d.H.). Galeria va face parte din viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC îl va dezvolta în paralel cu proiectul minier. Datarea certă a artefactelor este cu atât mai importantă cu cât acestea se află într-o excelentă stare de conservare, fapt care va da o și mai mare relevanță viitorului traseu turistic.

„Descoperirea in-situ a acestui ansamblu coerent de artefacte de epocă romană este deosebit de importantă. Se conturează în acest fel un ansamblu unitar şi coerent de vestigii ce vor constitui o atracţie turistică deosebită în viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC s-a angajat să îl amenajeze în sectorul Cătălina-Monuleşti. Acest perimetru minier va putea fi vizitat în condiţii de siguranţă deplină, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere calitatea inginerească deosebită a minerilor romani, atât din perspectiva lucrărilor miniere propriu-zise (galerii trapezoidale, planuri înclinate), cât şi a amenajărilor şi instalaţiilor utilizate în subteran în vederea asigurării securităţii (armături), circulaţiei (scări monoxile etc.) şi a evacuării apelor subterane”, a subliniat dr. Beatrice Cauuet, specialist în arheologie minieră și coordonatorul lucrărilor de cercetare.

Conform specialiștilor care studiază zona, un proiect minier modern reprezintă singura soluție viabilă pentru salvarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană. „Cazul Roşia Montană trebuie tratat cu foarte multă responsabilitate, dar fără prejudecăţi şi fără subiectivism exagerat. Până acum, prin argumente emoţionale şi punerea în circulaţie a unor informaţii false, s-a încercat acreditarea ideii că principalul pericol la adresa patrimoniului vine din partea proiectului minier, ignorându-se atât preocupările RMGC de a investi masiv în salvarea şi restaurarea acestuia, cât şi starea avansată de degradare în care se găsea deja acesta la momentul în care RMGC şi-a anunţat intenţia de a desfăşura activităţi în zonă. Pe lângă acestea, din partea organizaţiilor şi persoanelor care s-au pronunţat pentru interzicerea activităţilor industriale nu a venit nicio propunere constructivă reală de dezvoltare alternativă sau o iniţiativă de compromise rezonabil”, a fost de părere academicianul Răzvan Theodorescu, membru al Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPRCM).
„Am analizat cu mare atenţie întreg proiectul minier, am schimbat opinii cu o serie de experţi şi ceea ce avem de făcut nu este să alegem între punerea în valoare a patrimoniului cultural şi dezvoltarea industrială, ci să găsim cea mai bună metodă prin care dezvoltarea industrială poate asigura protejarea patrimoniului. Proiectul minier propune o soluţie foarte viabilă, care sigur că trebuie atent monitorizată, dar important este că permite salvarea unei moşteniri culturale foarte importante pentru Apuseni şi pentru România”, subliniază Theodorescu.

Încă din vara anului trecut, GIMPCRM recomanda autorităţilor competente să urgenteze procesul de decizie cu privire la implementarea proiectului minier propus de RMGC. „Prelungirea stării de incertitudine, absenţa investiţiilor în patrimoniu, precum şi starea avansată de degradare în care se află acesta nu fac decât să ne apropie cu paşi repezi de momentul în care situaţia dezastruoasă a celor mai multe obiective de patrimoniu va căpăta o turnură ireversibilă. GIMPCRM atrage atenţia că absenţa unor politici naţionale coerente în domeniu, a mijloacelor de aplicare a prevederilor legilor existente, face ca situaţia din Roşia Montană să fie ilustrativă pentru starea patrimoniului naţional”, afirmau specialiştii în patrimoniula momentul respectiv.
(sursa articol)

luni, 21 mai 2012

Roșia Montană: mineritul aduce dezvoltare

La Alba Iulia s-a desfăşurat evenimentul Business Tour, care are ca scop valorificarea oportunităţilor de investiţii ale diverselor zone cu potenţial de dezvoltare din România.
Teritoriul judeţului Alba este renumit pentru resursele naturale din zonă (zăcăminte aurifere, piatră pentru materiale de construcţii, sare, lemn etc),  care atrag numeroşi investitori, atât naţionali, dar mai ales internaţionali. Ei au investit în diferitele industrii locale, contribuind astfel la dezvoltarea economică a zonei. Unul dintre aceşti investitori este Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Proiectul minier demarat în judeţ generează locuri de muncă pentru populaţia din zonă, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale şi, implicit, la dezvoltarea economică a întregii ţări, susţin reprezentanţii companiei.

Dragoş Tănase, directorul RMGC, consideră că mineritul este un domeniu care generează impact economic major, deoarece duce la crearea altor investiţii, odată cu exploatarea acestui domeniu.

"Pe lângă aceste mine va apărea o serie întreagă de IMM-uri. Vă dau câteva exemple: am angajat câteva sute de oameni în Roşia Montană, imediat cum i-am angajat a apărut un nou magazin, fără ca noi să facem ceva, a apărut un mic bar în Roşia Montană. S-au mai angajat astfel 6,7, 10 oameni şi tot aşa, după ce am angajat 200 de oameni la noi. Pe termen lung, evident că în momentul în care îţi creşte puterea de cumpărare, oamenii vin de la sine, nu trebuie să faci nimic. Mă întâlnesc cu oameni, de exmplu la Alba Iulia m-am întâlnit cu oameni care-mi spuneau că au făcut termopane pentru o clădire din Roşia Montană pentru că noi am mers mai departe cu un anumit proiect", a declarat Dragoş Tănase.

Invitaţii evenimentului Business Tour au discutat despre potenţialul de dezvoltare a judeţului Alba şi măsuri economice necesare progresului economic, prin crearea de locuri de muncă şi stimularea investitorilor. Şi preşedintele Patronatului IMM-urilor din Blaj, Valeriu Stânea, consideră proiectul de la Roşia Montană ca fiind o oportunitatea deosebită de dezvoltare a judeţului Alba.

"Am participat la multe acţiuni ale Roşia Montană şi mi-am dat seama că este o oportunitate deosebită pentru relansarea zonei noastre în domeniul economic. (...) Asemenea oportunităţi nu trebuie pierdute. Noi la Blaj, la patronatul IMM-urilor am deschis zilele trecute un punct de informare pentru acest proiect excelent Roşia Montană, pentru că am studiat toate aspectele, atât cele pozitive cât şi cele negative şi, categoric, întăresc avantajele în lansarea acestui proiect", a declarat Valeriu Stânea.

Alte subiecte abordate în cadrul evenimentului, în afară de valorificarea resurselor naturale, au fost investiţiile turistice, în special prin dezvoltarea turismului cultural, de aventură şi agroturismul, dar şi promovarea unor obiective turistice în patrimoniul UNESCO.
(sursa articol)

Cine sunt CĂUTĂTORII DE AUR din România ultimilor 13 ani. HARTA locurilor unde ar putea începe exploatarea metalului preţios

În ultimii 13 ani nu mai puţin de 25 de companii din toată lumea, la care se adaugă şi statul român, prin firmele deţinute de Ministerul Economiei, au căutat aur pe teritoriul României.
Localităţi precum Certej (judeţul Hunedoara), Bucium (Alba), Tăuţii Magherăuş (Maramureş), Baia de Criş (Hunedoara), Roşia Montană (Alba) şi Rovina (Hunedoara) sunt doar câteva dintre zonele unde sunt situate cele 150 de perimetre unde diverse firme au săpat după aur în ultimul deceniu, după cum rezultă din datele furnizate gândul de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Cele mai importante cantităţi de aur au fost găsite, de-a lungul anilor, în aşa-numitul patrulater aurifer al României. Este vorba de o zonă din Munţii Apuseni, care cuprinde minele din zona Roşia Montană, Bucium, Baia de Arieş, Almaş, Brad şi Săcărâmb.
De aproximativ şase ani, în România nu a mai fost extras niciun gram de aur, toate minele de aur fiind închise înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, a declarat pentru gândulAlexandru Pătruţi, preşedintele ANRM.
Care a fost producţia de concentrate aurifere a României, cum a fost ea valorificată, care sunt firmele care vor să caute aur în România şi cât ar câştiga statul român dacă proiectul de la Roşia Montană ar
demara sunt doar câteva dintre întrebările la care gândul îşi propune să răspundă în cele ce urmează.
Producţie de 730.000 de concentrate aurifere, în şapte ani
"Datele privind producţia anuală de aur a României nu sunt publice", ne-a declarat Alexandru Pătruţi.
Însă în strategia industriei miniere a României pentru perioada 2008-2020 se arată că între 1990 şi 2006 producţia de concentrate aurifere în România a fost în total de 729.800 de tone, la care s-au adăugat 12.453 de tone de nămoluri aurifere.
Evoluţia producţiei miniere în perioada 1990-2006:

Sursă: Strategia Industriei Miniere 2008 - 2020
Destinaţia producţiei miniere, începând cu anul 1999:
În patru ani, România a exportat 3,55 tone de nămol aurifer şi 240 de kg de pirite aurifere. Din 1999 până în 2006, pe piaţa internă a fost valorificată o producţie de concentrate aurifere de circa 25,6 de tone, reiese din calcule gândul pe baza datelor strategiei Ministerului Economiei.




Sursă: Strategia Industriei Miniere 2008 - 2020
La export au ajuns, între 1999 şi 2002, circa 3,55 de tone de nămol aurifer şi 0,24 tone de pirite aurifere.
"Ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor preţioase în România, cu modificările ulterioare şi a ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase şi metale preţioase subvenţionate. În perioada 2000 - 2004 uzinele metalurgice de prelucrare a concentratelor de minereuri neferoase şi-au sistat activitatea şi, ca atare, produsele miniere respective au fost valorificate la export", se precizează în strategia Ministerului Economiei.
Miza: 40 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere
În ceea ce priveşte resursele minerale aflate în "diverse stadii de cunoaştere, care pot fi exploatate cu actualele tehnologii miniere", acestea sunt evaluate la 40 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere, conform strategiei industriei miniere a României 2008-2020.
În plus, la rubrica "nivelul intervenţiei statului", în dreptul minereurilor auro-argentifere se precizează că acesta este "foarte mare, prin acordarea de subvenţii pentru exploatare, transferuri sociale, alocaţii de capital şi eşalonarea datoriilor către furnizorii de energie electrică".
Cum vor evolua preţurile aurului şi argintului:
Preţul unei uncii de aur (echivalentul a 31,10 grame) este estimat să ajungă de la 1.772 dolari în 2012, la 1.816 dolari în 2013, ca apoi să scadă la 1.292 dolari pe uncie până în 2017, potrivit Eldorado Gold.
La argint preţul unei uncii este de 35,30 dolari şi va scădea până în 2017 la 21,75 dolari.

Sursa: Eldorado Gold
Cine caută aur
Pe scurt, o firmă care vrea să caute aur poate solicita mai întâi, de la ANRM, un permis de prospecţiuni, ulterior poate obţine o licenţă de explorare şi în final, dacă sondările au fost încununate de succes, poate obţine o licenţă de exploatare.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat, din 1999 până în prezent, un număr de 113 permise de prospecţiuni şi 37 de licenţe de explorare pentru minereuri auro-argentifere. Dintre acestea în prezent mai sunt în vigoare, potrivit datelor remise gândul de ANRM, un permis de prospecţiuni (pentru Deva Gold - perimetrul Certej Nord) şi patru licenţe de explorare (una pentru Samax România - perimetrul Rovina şi trei pentru Romaltyn Exploration SRL, în perimetrele Cămărzana Nord, Aluniş Pitra Handal şi Poprad).
În plus, există trei licenţe de exploatare a aurului pe teritoriul României pentru companiile Roşia Montană Gold Corporation, Deva Gold şi Romaltyn. Toate cele trei companii aşteaptă să obţină avizele necesare pentru a începe exploatarea efectivă. Procedeul de extracţie a aurului, în cazul celor trei companii, are la bază cianurarea.
De la Roşia Montană ar putea fi extrase 250 de tone de aur, la Certej s-ar putea extrage circa 50 de tone, iar din sterilul din iazul de decantare de la Baia Mare se estimează că ar putea fi extrase 4 tone de aur, potrivit stirileprotv.ro.
- Roşia Montană Gold Corporation are ca acţionar principal compania canadiană Gabriel Resources, Deva Gold este controlată de grupul canadian Eldorado Gold, iar Romaltyn de Romaltyn Ltd, înregistrată în Insula Man.
- Romaltyn Exploration SRL, care este controlat de Romaltyn Ltd., a obţinut la finele anului 2010 o pierdere de 37.620 de lei, având un număr mediu opt salariaţi în 2010, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
- Samax România este înregistrată în Baia Mare şi a avut la finele anului 2010 un profit de 1.650 de lei, cu 39 de salariaţi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.
Între căutătorii de aur din România, de-a lungul timpului, s-au numărat companii precum AMRO Gold, Eurasian Minerals, Wega Mining, Exchange Minerals, Barrick Gold, Minera Andes Inc şi Greek Romanian American Exploration. Acestea nu mai au însă în prezent permise de prospecţiuni sau licenţe de explorare în vigoare, reiese din datele ANRM. Harghita, Maramureş, Suceava, Alba, Caraş Severin, Bistriţa Năsăud, Tulcea, Arad, Sălaj şi Timiş sunt judeţele "scormonite" în căutarea filoanelor de aur.
Pierderi de 1,7 miliarde de dolari


Decizia privind închiderea minelor din România a fost luată din cauza pierderilor înregistrate în sector. În perioada 1990-2007, statul a cheltuit pentru susţinerea întregului sectorul minier suma de 6,15 miliarde de dolari, din care 4,12 miliarde dolari pentru subvenţii, se arată în Strategia Industriei miniere din 2008-2020. Pierderile din exploatare per total sector minier erau de 1,7 miliarde de dolari.
Un alt motiv pentru închiderea minelor de aur l-a reprezentat şi faptul că Banca Naţională a României nu a mai cumpărat, din anul 2001, aur de pe piaţa internă.
"Banca Naţională a României a sistat, din anul 2001, cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor, respectiv de la agenţii economici autohtoni", se mai arată în strategia minieră, lucru confirmat pentru gândul şi de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
Calitatea zăcămintelor, la limita inferioară
Pe de altă parte, calitatea zăcămintelor de resurse minerale din România este la "limita inferioară".
"Condiţiile geominiere şi caracteristicile mineralogice ale zăcămintelor din România sunt complexe, iar parametrii privind calitatea se situează la limita inferioară, raportat la calitatea zăcămintelor similare exploatate în prezent pe plan mondial, cu tehnologii performante şi cu productivităţi de 5-12 ori mai mari", se mai arată în strategia menţionată.
România, pe locul 33 în lume din punct de vedere al rezervei de aur a băncii centrale
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu ar vrea ca o bună parte din aurul extras din Munţii Apuseni să se ducă la BNR, care n-a mai cumpărat însă aur din 2001.
BNR deţine în rezerve o cantitate de 103,7 tone de aur, reprezentând 10,7% din totalul rezervelor, 
ocupând locul 33 într-un clasament care cuprinde 100 de ţări din lume, realizat de World Gold Council.
Din acest punct de vedere România depăşeşte state precum Polonia (102 tone), Danemarca (66,5 tone), Finlanda (49,1 tone), Ungaria (3,1 tone). Pe primul loc în lume din punct de vedere al rezervelor oficiale de aur se află SUA, ( 8.133 tone), Germania (3.396 tone) şi Franţa (2.435 tone).
Cât câştigă statul român din afacerea Roşia Montană
"Investiţia totală este de 2 miliarde de dolari pe care o investeşte în totalitate asociatul cu capital privat. Dacă se vinde tot aurul şi argintul de la Roşia Montană, asta înseamnă vreo 7,5 miliarde de dolari. Din astea 7,5 miliarde, cam 4,2 miliarde intră în economia României, 1,8 miliarde intră la bugetul de stat local, judeţean, din taxe şi redevenţe miniere şi profitul pe care îl face acţionarul este de 1,3 miliarde de dolari. Este sau nu profitabil?", se intreabă Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, potrivit stirileprotv.
La rândul său, Eldorado Gold vrea să investească la Certej circa 270 de milioane de dolari şi să extragă în medie, anual, începând din 2015, peste 4 tone de aur şi 20,5 tone de argint. Durata de exploatare a minei de la Certej este preconizată la 12 ani.
Preşedintele Băsescu şi-a exprimat, în mai multe rânduri, susţinerea pentru demararea proiectului Roşia Montană, menţionând totodată şi proiectul de la Certej. Unul dintre avantajele demarării acestor proiecte amintite de preşedinte este legat de crearea de locuri de muncă.
Circa 500 de noi locuri de muncă
Referindu-se la locurile de muncă ce ar urma să fie create în cazul exploatării de aur de la Certej, viceprimarul comunei Certeju de Sus, Ioan Mihai Iancu, a declarat pentru gândul că în primă fază s-ar crea 800 de locuri de muncă, iar după doi ani numărul ar urma să scadă la 500 de locuri de muncă.
"În planul lor, în primii doi ani, în faza de construcţie a şantierului, vor fi create 800 de locuri de muncă, iar ulterior, după începerea efectivă a exploatării, numărul de locuri de muncă va scădea până la 500. Este mai puţin faţă de 1.500 de locuri de muncă, atât câte erau la vechea mină (închisă în 2006-2007-n.red.), dar acest lucru se explică prin faptul că tehnologia care va fi utilizată este mai nouă şi necesită mai puţini angajaţi", a explicat pentru gândul viceprimarul comunei Certeju de Sus, Ioan Mihai Iancu.
Iancu spune că va fi nevoie de muncitori necalificati, tâmplari, electricieni, şoferi de toate categoriile, mecanici pe utilaje grele etc.
"Datorită concentraţiilor mari de cianură, această apă poate fi periculoasă dacă pătrunde în mediu"
Obţinerea aurului se va face pe baza unor proceduri pe bază de cianuri, atât în cazul Roşia Montană, cât şi în cazul Deva Gold şi Romaltyn, după cum ne-au precizat surse din ANRM.
"Extragerea aurului şi argintului se realizează în prezenţa unei soluţii concentrate de cianură şi reactivi. Datorită concentraţiilor mari de cianură, această apă poate fi periculoasă dacă pătrunde în mediu. De aceea, apa cu cianură se reciclează, iar şlamul îngroşat se va denociviza într-o instalaţie de neutralizare a cianurii, înainte de a fi pompat în iazul de decantare a sterilului", se arată în Planul de urgenţă internă pentru Deva Gold.
"Flotarea minereului - pentru obţinerea concentratului de pirită auriferă, care în primii doi ani este valorificat sub această formă, iar în următorii ani este un proces de oxidare şi leşiere cianurică în scopul extracţiei matalelor preţioase sub forma de aliaj Dore", se mai arată în raportul pentru Deva Gold.
Viceprimarul din Certeju de Sus: "Oamenii nu se tem de poluare"
Viceprimarul Iancu spune însă că în zona Certej se exploatează aur din 1748, iar locuitorilor nu le este teamă de poluare.
"Teamă de poluare? Nu ne e teamă. Oamenii nu se tem de poluare. În zonă se exploatează aur din 1748 numai cu cianură. În perioada de exploatare nu a murit niciun om, concentraţia de cianuri este foarte mică, iar iazuri de decantare mai avem - urmează să fie ecologizate -, încă două iazuri în plus nu mai contează", mai spune viceprimarul.
(sursa articol)

miercuri, 16 mai 2012

Goana după aur, o poveste veche de când lumea

Antica goană după aur din Apuseni a creat, spun arheologii, o comunitate minieră solidă şi prosperă. Ce s-a întâmplat în restul lumii și cum a modelat aurul istoria omenirii?


Ramses şi Columb
Convoaie de sute de oameni şi măgari încărcaţi cu desagi se afundă în fiecare an în inima Saharei, unele din ordinul slăvitului faron Ramses al II-lea, altele la iniţiativa curtenilor săi, dornici să-i intre în graţii.

La destinaţie - prăfuita oază Wawat - mai ajung doar jumătate din oameni şi din animalele lor de povară. Restul s-au stins de sete pe drum. Şi totuşi, an după an, ceva îi poartă în inima deşertului din care de obicei oamenii încearcă mai degrabă să fugă.

Este prima goană după aur, aşa cum ne-o relatează hieroglifele înscrise acum peste 3 milenii pe zidurile templelor din Egiptul Antic. Dicţionarele definesc „goana după aur" drept mişcarea rapidă a unor mase de oameni către un zăcământ aurifer recent descoperit. În cazul egiptenilor, motorul acestei goane nu era nici măcar setea de îmbogăţire, fiindcă faraonul era singurul ce avea voie să folosească metalul preţios, ci dorinţa curtenilor de a-i sluji stăpânului lor cât mai bine. Aurul era însă folosit de Ramses pentru un scop nobil: în loc să îşi impresioneze vecinii cu armate ameninţătoare, el prefera să-i copleşească cu bogăţia sa, demonstrându-le prin daruri exorbitante superioritatea economică a Egiptului. Nu-i de mirare că unul din regii vecini îi  scria faraonului: „În ţara ta, aurul se găseşte la fel de uşor ca praful de pe drumuri". Sacrificiul căutătorilor de aur era preţul plătit pentru a evita o pierdere de vieţi mult mai mare într-un conflict cu vecinii războinici ai Egiptului.

Dacă prima goană după aur cunoscută în istorie a slujit unui scop atât de nobil ca evitarea vărsării de sânge, altele au avut însă motivaţii mult mai materialiste. La sfârşitul veacului al XV-lea, regii Spaniei şi cei ai Portugaliei se întreceau în trimiterea de navigatori pe oceanele până atunci neexplorate în căutarea unor noi surse de metale preţioase care să le umple vistieriile secătuite de războaie. Cel mai faimos dintre aceşti căutători nautici de aur, Cristofor Columb, scria în jurnalul său: „Ce minune este aurul! Cine îl stăpâneşte poate să face ce vrea în această lume, şi chiar să deschidă porţile raiului". Columb nu a avut norocul să dea peste vreun mare filon, dar alţii au perseverat în explorarea continentului descoperit de el. În cele din urmă, în căutările lor febrile au dat atât peste imperile bogate în aur ale aztecilor şi incaşilor cât şi peste mari zăcăminte de metale preţioase - peste 100.000 de tone de aur şi argint au fost trimise din Lumea Nouă în Europa. N-ar fi deci tocmai greşit să atribuim descoperirea şi explorarea Americii goanei după aur.

Pepitele care au adus pe lume CALIFORNIA

Urmaşii acestor exploratori au fost cei care au pornit şi cea mai faimoasă goană după aur, cea care a început în California în anul 1848. Azi cel mai populat stat american, California abia dacă avea pe atunci câteva mii de locuitori. Lucrurile s-au schimbat însă după ce John Sutter, un proprietar local de pământuri, a dat peste pepite de aur în vreme ce-şi construia un gater. Sutter a încercat să ascundă strălucitoarea sa descoperire, însă în zadar: zvonul s-a răspândit cu viteza fulgerului. Deşi pe atunci California era la mii de kilometri de centrele populate ale Statelor Unite, dorinţa de îmbogăţire a învins orice dificultate. Peste 300.000 de oameni - în jur de 2% din populaţia de atunci a Americii - au invadat California între 1848 şi 1855. Din cele 370 de tone de aur care se estimează că ar fi fost extrase în acei ani unii s-au înavuţit; majoritatea, chiar dacă nu au devenit bogaţi, au reuşit măcar să ajungă să ducă o viaţă mai bună. Au fost şi mulţi care au dus-o mai rău - John Sutter, de pildă, care a fost ruinat după ce căutătorii de aur i-au devastat pământurile. Cel mai vizibil efect a fost însă crearea statului California, despre care se poate spune fără a exagera că în ziua de azi e capitala culturală a lumii - aici se găsesc atât Hollywood, cât şi Silicon Valley. Până şi McDonalds, simbolul globalizării contemporane, vine tot din California. Aur, e drept, nu se mai găseşte de vreo sută de ani, dar asta nici nu prea mai are importanţă: californienii au găsit între timp destule surse alternative de venit pentru ca acum să aibă al optulea PIB din lume - 1.850 de miliarde de dolari.

Cum a populat aurul Australia

California nu e singura regiune care a fost populată şi s-a lansat economic graţie goanei după aur. În Australia, statele Victoria şi Australia de Vest sunt creaţia căutătorilor de metale preţioase. Victoria, în sud-estul continentului, era practic nepopulată acum două sute de ani. În 1850 însă, un prospector care-şi încercase norocul şi în California a dat peste aur. Şi nu oricum, ci în cantităţi incredibile - la un moment dat s-a ajuns ca zilnic să se extragă cel puţin două tone de metal preţios. Urmările au fost chiar mai spectaculoase decât în cazul Californiei: în 1860 statul Victoria ajunsese să aibă o jumătate de milion de locuitori, mai mult decât toată populaţia continentului australian înainte de goana după aur. Melbourne, capitala statului, mai înainte un târguşor amărât, a devenit în doar un deceniu cel mai bogat oraş de pe glob şi unul dintre cele mai populate. "În zece luni s-au construit 10.000 de case, şi asta conform primăriei, care nu pune la socoteală barăcile şi corturile", scria un contemporan. Poate mai important, Melbourne-ul în vremea goanei după aur era cunoscut şi drept oraşul cu cele mai bune condiţii de muncă - aici s-a introdus pentru prima dată în lume ziua de lucru de 8 ore, în 1856.

În Australia de Vest, goana după aur a început trei decenii mai târziu şi a lansat economic şi demografic regiunea, până atunci cea mai înapoiată de pe continent din cauza aridităţii sale. Prin 1900, minerii care constituiau cea mai mare parte a populaţiei au ajuns chiar la concluzia că ar fi mai bine să se separe de restul Australiei şi să-şi creeze un stat independent, "Auralia". Chiar şi în zilele noastre, economia locală e bazată pe minerit - nu doar aur, ci şi bauxită, diamante, minereuri de fier şi cărbune. O reţetă de succes, dat fiind că produsul intern brut pe cap de locuitor în aceeastă regiune este cel mai ridicat din toată Australia şi unul dintre cele mai mari din lume. Acelaşi lucru se poate spune şi despre salarii: în minerit, unde lucrează peste jumătate din populaţia activă a Australiei de Vest, se câştigă în medie pe lună 9.075 de dolari australieni, aproape 29.000 de lei. La fel ca în California, şi aici goana după aur a dat startul prosperităţii.

Muză pentru Chaplin şi Jack London

Totuşi, nu toate marile migraţii umane în căutarea metalului galben au avut consecinţe atât de bune. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea prospectorii au crezut că norocul a dat peste ei atunci au găsit aur în albia îngheţată a râului Klondike din nord-vestul Canadei. Deşi condiţiile erau extrem de dificile, mii de americani, britanici şi australieni au invadat acestă regiune neospitalieră. Frigul, foamea, bolile şi criminalitatea i-au decimat însă rapid pe căutătorii de aur. În ciuda sacrificiilor enorme, puţini au reuşit să se îmbogăţească. Cel mai faimos dintre ei, Alex McDonald, a venit în Klondike doar cu un sac de făină şi o bucată de costiţă, pe care le-a vândut unui prospector înfometat în schimbul unui teren aurifer. Din astfel de afaceri a ajuns milionar în numai trei ani. Se spune că era atât de bogat încât le făcea cadou musafirilor pepite de aur. Într-un timp la fel de scurt s-a şi ruinat, investind în mine şi terenuri neproductive, astfel că a murit în mizerie. Viaţa de coşmar din timpul goanei după aur din Klondike a fost imortalizată în "Chemarea străbunilor" şi "Colţ alb" de către Jack London - scriitorul a fost căutător de aur în tinereţe, ocazie cu care era să-şi piardă viaţa. În altă notă, celebra comedie mută a lui Charlie Chaplin "Goana după aur" se petrece tot în Klondike-ul acelor vremuri.

Război pentru aur

În aceeaşi epocă, minerul australian George Harrison descoperea aur în Witwatersrand, Africa de Sud. Harrison şi-a vândut drepturile asupra descoperirii sale pe zece lire, fără să-şi dea seama că dăduse peste cel mai mare zăcământ de aur din lume. Goana după aur s-a declanşar aproape imediat, mii de englezi îmbarcându-se pentru a-şi găsi norocul la antipozi. În doar câteva luni s-a născut astfel un orăşel minier care astăzi este Johannesburg, metropola Africii de Sud. O consecinţă mult mai dramatică a fost însă declanşarea războiului anglo-bur. Unul din combatanţi era guvernul sud-african, format din colonişti de origine olandeză ("burii"), guvern care descuraja exploatarea aurului punând taxe enorme şi refuzând să le acorde vreun drept prospectorilor şi minerilor, majoritatea englezi. De partea cealaltă, Marea Britanie susţinea interesele căutătorilor de aur sperând că astfel va pune mâna pe Africa de Sud. Ca urmare a intervenţiei celor două guverne goana după aur a degenerat într-un sângeros război de gherilă rămas memorabil prin faptul că a prilejuit inventarea lagărelor de concentrare, folosite de englezi pentru a închide familiile luptătorilor buri. Pe termen lung, descoperirea aurului la Witwatersrand a fost totuşi şansa Africii de Sud. Dacă până în 1900 aceasta era o ţară agricolă fără mari perspective de dezvoltare, mineritul - iniţial după aur şi diamante, apoi cărbune, platină, crom, mangan ş.a.m.d. - a transformat-o apoi în cea mai puternică economie a continentului

California din Apuseni

O goană după aur a existat şi pe teritoriul actual al României, însă în urmă cu aproape 2.000 de ani, după ce Traian a cucerit Dacia şi a pus astfel mâna pe bogăţiile Apusenilor. Astfel, Vasile Pârvan credea că pe vremea ocupaţiei romane la Alburnus Maior (actuala Roşia Montană) exista "un oraş californian de civilizaţie internaţională", centrul unei goane după aur care a adus prospectori şi mineri din tot sud-estul Europei şi chiar din Siria. Descoperirile arheologice prilejuite de cercetările din ultimii ani, realizate în vederea demarării proiectului minier de la Roşia, au arătat că romanii de acum două milenii erau mult mai organizaţi şi mai eficienţi în extragerea aurului decât americanii de acum 150 de ani. Antica goană după aur din Apuseni a creat, spun arheologii, o comunitate minieră solidă şi prosperă.

Bogăţiile subterane ale Ardealului au atras şi în următoarele secole interesul multora, dar conducătorii ce s-au succedat aici - regii maghiari, principii transilvăneni apoi împăraţii din casa de Habsburg - au luat măsuri drastice pentru a preveni o nouă goană după aur. Astfel, un cod de legi din Evul Mediu decretează ca "românii, ţiganii şi alte neamuri de oameni fără stăpân care trăiesc din căutarea prafului de aur să fie pedepsiţi dacă nu îşi aduc praful de aur principelui". Ca urmare a acestor măsuri, teritoriul României a fost ferit de o goană după aur. Ceea ce, date fiind consecinţele favorabile pe termen lung pe care un astfel de fenomen le-a avut în alte părţi ale lumii, e posibil să nu fost tocmai un noroc pentru noi.
(sursa articol)

Aurul Apusenilor - deocamdată, obiect de muzeu

În piaţa centrală a unui sat de munte din Ardeal se înalţă unul din primele zece muzee ale României, luând în considerare numărul de vizitatori. În sat, muzeul e cunoscut drept "Casa 325". Numele oficial e însă altul: "Aurul Apusenilor. Expoziţia de istorie a mineritului din Roşia Montană".

Farmacie, cârciumă, magazin sătesc

Clădirea a fost înălţată pe la 1874. Cel puţin aşa spune medalionul de pe frontispiciu, fiindcă nu mai există niciun act oficial în acest sens. Tot medalionul ne ajută şi dacă vrem să cunoaştem destinaţia ei iniţială:  şarpele încolăcit în jurul unei cupe (cupa zeiţei greceşti a curăţeniei Hygieia, de unde provine şi cuvântul „igienă") indică faptul că aici a fost o farmacie. Roşienii de atunci îi ziceau însă apotică, de la nemţescul „Apotheke". Farmacia era în camerele de la parter, unde acum sunt expoziţii, iar în cele de sus se găsea locuinţa proprietarului.

Cine o fi fost primul apoticar nu se mai ştie, dar în 1910 proprietar era Vasile Tomuş. După ce s-a stins din viaţă, casa a ajuns la fiica lui, Maria, care a continuat să ţină aici singura farmacie din Roşia. Când soţul ei a căzut însă în Al Doilea Război Mondial, femeia a decis să schimbe destinaţia clădirii într-una mai profitabilă. Ca văduvă de război, avea dreptul să obţină un brevet de cârciumă - şi asta a fost casa 325 până aproape de zilele noastre.

În 2003, compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cumpărat fosta farmacie, care se cam ruinase. De-a lungul anilor, Maria şi urmaşii ei o folosiseră nu doar pe post de cârciumă, ci şi ca magazin universal, iar mărfurile rezemate de pereţii firavi afectaseră în timp structura de rezistenţă. Terenul nesigur pe care fusese construită dăduse şi el o mână de ajutor la şubrezirea clădirii. Restaurarea a durat doi ani şi jumătate: părţi întregi din clădire au fost complet reconstruite, iar izvoarele subterane care lucrau de zor la prăbuşirea casei, colectate şi drenate.

Patru săli care stârnesc patimi


Aşa s-a născut micul muzeu, deschis în 2010, la 7 ani de la cumpărarea clădirii. Deşi sunt doar 4 săli, din care una pentru expoziţii temporare, fiecare detaliu, fiecare obiect are povestea lui legată de trecutul şi de viitorul Roşiei Montane.
Opaiţul roman este vecin în vitrină cu lămpaşele de miner din secolul XX, la fel cum, în apropierea muzeului, galeriile de mină de pe vremea romanilor se învecinează cu cele moderne. Leii de piatră care păzesc scara interioară au apărat pe vremuri mormântul unui bogătaş roman, probabil proprietarul unei mine. Cu măsura de 5 litri purtând emblema coroanei maghiare, semn al verificării metrologice cum am spune azi, un negustor le-a vândut roşienilor acum mai bine de un veac grâul care nu creştea prin aceste părţi.

La radioul din anii '60, familia unui miner asculta ştirile în sprenaţa unor vremuri mai bune. Chiar şi alegerea unui ghid muzeal a fost o decizie importantă pentru comunitate: acesta a trebuit să fie nu doar absolvent de istorie, ci şi din partea locului.
Pentru că e atât de legat de istoria roşienilor şi de minerit, expoziția „Aurul Apusenilor" stârneşte şi pasiuni extreme. Unii dintre cei care vin în Roşia pentru a protesta împotriva proiectului minier refuză să-i calce pragul, văzând în el opera RMGC - deşi de fapt casa 325 este, cel puțin la fel de mult, opera specialiştilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi a celor de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, instituţii pe care nimeni nu s-ar gândi să le acuze vreodată că ar distruge istoria. Majoritatea celor care intră ies plăcut surprinşi sau măcar ceva mai puţin înverşunaţi.

10.000 de potenţiale exponate

Oricum, indiferent de poziţia faţă de proiectul minier a celor care vin în Roşia, Casa 325 a avut mai mult de 10.000 de vizitatori în primul an de la deschidere, din care circa o treime străini, şi numărul lor a crescut constant de atunci.
(sursa articol)

marți, 15 mai 2012

Rosia a fost sedusa, violata si abandonata

ProTv a difuzat, în cadrul emisiunii România te iubesc, o emisiune despre Roșia Montană.
Destul de interesant și de nepartinic, sunt prezentate ambele părți. Îmi place că se spune despre pârâul acela toxic din sat, prezentat drept o mare atracție turistică, dar în care dacă bagi mâna, ai șanse să se topească la fel ca în desene animate.

De ce zic că Roșia e sedusă și violată?
Priviți puțin imaginile de mai jos.
Aceștia sunt pașnicii susținători ai taberei anti RMGC. Oamenii care, cu piepturile goale, vor apăra avuția comunei în fața rapacilor RMGC. Dealtfel sunt extrem de convins că la Roșia Montană e plin de șpraiuri colorate, cu care țăranii își însemnează vacile, când le duc la pășune, șpraiuri împrumutate luptătorilor pentru libertate. Oh wait, ăia nu au măcar o budă în sat, deci cel mai probabil au venit de la susținătorii capitaliști. Are bani Soros…

Între timp, tabăra RMGC construiește, reabilitează, dă locuri de muncă oamenilor, care altfel ar trebui, conform celor din tabăra MUIE, să trăiască din culesul ciupercilor.
Da, e corect, e bine și uman.
(sursa articol)

2000 de ani de minerit, scosi la lumina la Rosia Montana

“Roșia Montană este fundamentală ca importanță pentru istoria mineritului românesc și a celui european. Pentru istoria românească este de două ori importantă: arată, simplificând lucrurile, de ce au trecut romanii Dunărea, romanii care aveau o lege nescrisă – ei nu treceau nici o frontieră naturală.” – Răzvan Theodorescu, istoric, membru al Academiei Române.

“Romanii se opreau la Dunăre, la Rin, la Atlantic, la Sahara, la Tigru și la Eufrat. Au trecut Dunărea pentru acest aur, într-un moment în care era nevoie de aur în Imperiul Roman. Pentru istoria generală europeană este foarte important. Pentru istoria românească, măcar și faptul că la Roșia Montană mineritul îl făceau sub-dunărenii, nu îl făceau dacii, ne arată cât am trăit cu iluzia că strămoșii noștri erau specialiști în minerit. Nu ei erau specialiști în minerit, alții se ocupau cu asta, in cadrul Imperiului Roman.

Săpăturile de la Roșia Montană au arătat o mulțime de lucruri noi. Este cea mai mare campanie arheologică care s-a făcut în România contemporană”, a mai declarat dl. Theodorescu in cadrul unui simpozion organizat la Universitatea “1 Decebrie 1918” din Alba Iulia, unde au fost prezentate descoperirile arheologice recente de la Roșia Montană.

În ultimii zece ani, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a demarat și finanțat, după cum confirmă și respectatul istoric Răzvan Theordorescu, cea mai amplă campanie arheologică din istoria recentă a României. Într-o zonă remarcabilă prin continuitatea mineritului de-a lungul a două mii de ani, RMGC a adus la lumină, literalmente, bucăți întregi de istorie și poveste ce se întind ca durată istorică de la Roma antică, la Imperiul Habsburgic și apoi la România Modernă.

Povestea aurului începe în secolul al II-lea după Hristos, în perioada în care Dacia era situată sub ocupație romană. Primii exploratori ai adâncurilor la Roșia Montană au fost de origine iliro-dalmată, mineri pricepuți aduși de romani pentru a deschide galerii (sau cuniculi, cum erau numite în latină) în căutarea aurului.
Inițial, exploatarea se făcea cu metode extrem de simple: tunele de formă trapezoidală, cu o înălțime de 2 metri și o lățime de 1-1,2 metri erau săpate în căutarea filoanelor de aur, în acea vreme extrem de bogate. Cu ciocanul și dalta, minerii din perioada de început a exploatării aurului de la Roșia Montană au săpat sute de metri de galerii, la adâncimi care uimesc chiar și după standardele de astăzi. Structura și amploarea săpăturilor din perioada romană este impresionantă: galeriile nu erau în nici un caz simple, ci mai ales ramificate și supraetajate.

Logistica unei astfel de operațiuni necesita foarte multă atenție și un nivel de tehnologie foarte ridicat pentru acea perioadă: galeriile trebuiau ventilate, mina trebuia susținută cu bârne din lemn în punctele instabile, iar apa trebuia evacuată, fie prin utilizarea unor roți speciale, dotate cu o serie de cupe, fie manual.

O echipă de arheologi minieri de la Universitatea din Toulouse a fost încredințată de Roșia Montană Gold Corporation cu sarcina de a scoate la lumină vestigiile din galeriile ce străpung munții din localitatea minieră. Condusă de dr. Beatrice Cauuet, profesor în arheologie minieră la Universitatea din Toulouse, echipa de experți francezi explorează galeriile pe baza unor hărți produse în secolul al XIX-lea de către ingineri austro-ungari. În urma eforturilor echipei internaționale, în următorii ani va fi deschisă vizitatorilor galeria Cătălina-Monulești, una dintre cele mai vechi și cele mai importante din întreaga regiune din punct de vedere istoric.
“Atunci când am vizitat situl pentru prima dată în anul 2003, am descoperit de două ori mai multe galerii decât erau marcate pe hărțile austro-ungare. În plus, există părți care apar pe hărți dar încă nu le-am descoperit”, a declarat dr. Beatrice Cauuet.

“Nu există foarte multe mine romane care să poată fi vizitate in-situ în Europa. Costă foarte mult să le menții sigure pentru turiști și pentru cercetători. Aici putem reconstitui viața minerilor din antichitate pe baza obiectelor pe care le descoperim în fiecare zi.” – Beatrice Cauuet.
„Descoperirea in-situ a acestui ansamblu coerent de artefacte de epocă romană este deosebit de importantă. Se conturează în acest fel un ansamblu unitar şi coerent de vestigii ce vor constitui o atracţie turistică deosebită în viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC s-a angajat să îl amenajeze în sectorul Cătălina-Monuleşti. Acest perimetru minier va putea fi vizitat în condiţii de siguranţă deplină, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere calitatea inginerească deosebită a minerilor romani, atât din perspectiva lucrărilor miniere propriu-zise (galerii trapezoidale, planuri înclinate), cât şi a amenajărilor şi instalaţiilor utilizate în subteran în vederea asigurării securităţii (armături), circulaţiei (scări monoxile etc.) şi a evacuării apelor subterane”, subliniază dr. Beatrice Cauuet, specialist în arheologie minieră și coordonatorul lucrărilor de cercetare.

“Lucrările de redeschidere au început în anul 2001, dar am intrat în faza de cercetare arheologică abia în anul 2011. A durat atât de mult pentru că redeschiderea s-a făcut pe o lungime de 366 de metri, care erau total colmatați. Odată descoperite galeriile romane și moderne, arheologii au preluat comanda și au început cercetarea de detaliu. Investițiile în cercetare se ridică la 15 milioane de dolari, până în prezent.” – Adrian Gligor, Vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă la RMGC.
În ciuda acestor costuri, povestea aurului merită spusă. Din descoperirile de până acum, dar și din izvoarele scrise rămase din acea perioadă, știm, de exemplu, că minereul, odată scos la suprafață, era pisat și apoi filtrat cu ajutorul unei scânduri acoperite cu lână, care separa sterilul de metalul prețios.

Din perioada romană, dar și mai târziu, o altă metodă de exploatare era încălzirea unor porțiuni de rocă foarte dure, dar bogate în aur. Odată aduse la o temperatură foarte înaltă, rocile erau fisurate prin șoc termic, prin contactul cu apa rece aruncată de mineri.
Exploatarea a continuat prin aceste metode pe tot parcursul Evului Mediu și chiar până în perioada modernă, de către localnici. Izvoarele istorice dispar odată cu retragerea Aureliană, după cum epxlică Adrian Gligor,: “Prima fază de exploatare a fost cea din perioada romană, după care avem exploatare în secolele XII-XIII-XIV, nu mare ca și amploare și bazată pe galeriile romane.
Industria minieră a fost reluată la scară industrială în secolul al XVIII-lea, de când avem și tăurile pe care le puteți vizita, politici ale administrației locale, ale Imperiului Austro-Ungar. O alta perioada importanta este cea de dupa 1948, de după naționalizare, când începe mineritul subteran la scară mare. În 1972 a început exploatarea zăcământului în carieră deschisă.”

Cercetarea arheologică a fost evaluată în termeni laudativi de către David Jennings, CEO la Oxford Archaeology, o prestigioasă organizație britanică non-profit care a fost responsabilă de monitorizarea independentă a cercetărilor arheologice de la Roșia Montană: “În domeniul moștenirii istorice, în acest moment, este întotdeauna o dezbatere aprinsa despre ce aspecte istorice pot fi păstrate in-situ și ce aspecte pot fi înregistrate științific, deoarece au o valoare mai redusă. Singurul context în care poate fi plasată discuția este cel al dezvoltării durabile.

În mod clar, discuția despre minerit și sustenabilitate este una semnificativă, una în care sectorul minier este angajat. În cazul proiectului de la Roșia Montană, trebuie să ne întrebăm dacă vestigiile istorice care nu vor fi conservate in-situ au fost înregistrate corespunzător din punct de vedere științific. Cred că s-a văzut în acest proiect că acest lucru a fost făcut. S-au făcut schimbări semnificative la proiectul minier pentru a putea păstra zone de valoare arheologică excepțională.
Principalul studiu despre minele romane din Spania listează mai mult de 500 de situri miniere din acea perioadă. În marea majoritate a cazurilor, minele nu au fost explorate arheologic. Roșia Montană este un caz excepțional tocmai pentru că a avut parte de studii științifice. Este dificil să faci comparații exacte cu alte situri deoarece acolo nu s-a făcut o cercetare științifică. După cum ați văzut și din munca profesorului Cauuet, explorarea arheologică subterană este extrem de scumpă”.

Cred că ceea ce avem este semnificativ, altfel nu ar fi nevoie să facem toate aceste lucrări arheologice. Pe o scară de la 1 la 5, este Roșia Montană un sit excepțional? “Nu, nu cred că este. Nu cred că acest caz poate fi susținut. Dar, este important să studiem zona științific, ar oferi publicului oportunități importante pentru a afla despre mineritul în perioada romană? Da.”
Odată finalizate lucrările de la galeria Cătălina-Monulești, în câțiva ani, situl va putea fi vizitat de către oricine este interesat de istoria veche a României și de mineritul în antichitate.
(sursa articol)

Sanda Lungu: După ce am apărut la TV, lumea mă pupă pe stradă!

Ziarul BURSA a iniţiat o excursie de documentare la Roşia Montană, din care au rezultat câteva articole ce relatează poveşti ale oamenilor, fapte de la faţa locului.
     În ediţia din 11 mai, am publicat povestea Marietei Cobori, în vârstă de 51 de ani, care a reufuzat să-şi vândă proprietatea către Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania ce intenţionează să dezvolte proiectul minier de la Roşia Montană. În schimb, fraţii şi-au vândut partea către Gold, iar mama a ales să se mute cu unul dintre ei, astfel că relaţiile de familie s-au stricat, iar femeia nu a mai văzut-o pe cea care i-a dat viaţă până când a murit.

     Astăzi vom prezenta povestea Sandei Lungu, pe care o cunoaştem dintr-unul din clipurile RMGC.
     În episodul următor, vom face un popas în satul Corna (comuna Roşia Montană), locul unde compania intenţionează să amplaseze lacul cu cianuri, dacă începe exploatarea minieră.
     Frumuseţea peisajului de la Roşia Montană este izbitoare.
     Masivele Cârnic şi Orlea, care intră în aria de exploatare prevăzută de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), sunt clasate drept monumente istorice.
     Exploatarea la suprafaţă, propusă de companie, ar conduce la dispariţia masivelor, ar avea loc o modificare de relief.

     Aşa cum este astăzi concepută afacerea, ne obligă să alegem între peisaj şi aurul de dedesubt. Este nefiresc, iar alternativa impusă poate fi, de fapt, evitată.
     Cel mai normal ar fi să vrem aurul, păstrând frumuseţea peisajului. Nu ar trebui să alegem ori una, ori alta.
     Le putem avea pe ambele.
     Tehnologia modernă este suficent de dezvoltată, astfel încât să asigure acest obiectiv.
     Dacă nu este, o putem crea.
     Muntele poate fi sfredelit, fără să fie distrus.

       Pe Alin Croitoru, tânărul de 24 de ani ce apare într-una din reclamele RMGC, l-am cunoscut întâmplător în centrul istoric din Roşia Montană. Galant, îmbrăcat la patru ace, afişând preocuparea unui om ce tocmai a încheiat o zi istovitoare la birou, se îndrepta spre maşina lui roşie, gata de drum. L-am "prins" după ce se urcase deja la volan şi i-am propus să ne întâlnim, când are timp, să discutăm.

     Zâmbind nestăpânit şi plin de satisfacţie, m-a întrebat: "Sunteţi pro sau contra proiectului minier de la Roşia Montană? Trebuie să mă interesez întâi care este poziţia ziarului BURSA faţă de proiect, apoi, nu ştiu, mai vedem..."
     L-am întrebat dacă lucrează pentru Gold, mi-a spus că da, undeva la departamentul administrativ, apoi a rămas că ne mai auzim.
     Mai mult succes am avut la Sanda Lungu, doamna care afirmă, într-una din reclamele pentru companie, că, pentru a-şi completa veniturile, croşetează şosete şi face prăjituri. Am găsit-o plantând flori în grădină. Foarte primitoare, a acceptat să discutăm pe loc.

     "Proiectul de exploatare minieră nu ar fi doar în beneficiul roşienilor, ci al tuturor românilor. Sperăm să dea drumul repede la proiect, avem nevoie de locuri de munca!", îmi spune hotârât.
     Din noiembrie anul trecut, femeia lucrează pentru biserica romano-catolică, care o plăteşte cu 700 de lei pe lună, şi îşi doreşte ca, pe viitor, să primească un job la Gold: "O să angajeze pe toată lumea din zonă, nu numai pe mine. Am purtat discuţii cu cei de la companie, dar mi-au spus că nu au cum să mă angajeze deocamdată. Întâi trebuie să înceapă mineritul. Pot să muncesc la cantină, la magazie, la curăţenie... Orice aş putea să lucrez! La biserică mă duc în fiecare zi, trag clopotele, fac curăţenie interior-exterior..."

     O întreb dacă nu este îngrijorată că aproape 80% dintre locuitorii Roşiei Montane au plecat deja din sat, potrivit spuselor localnicilor, fapt ce îi poate pune în pericol job-ul la biserică, finanţată de enoriaşi. Îmi răspunde că biserica îşi permite să o plătească: "Altfel nu-mi mai făcea contract de muncă. În octombrie anul trecut am luat primul salariu. Înainte a fost foarte greu...(oftează). Nu aveam casă, locuiam cu chirie. Când proprietarul a vândut casa, noi ne-am mutat aici, în casa aceas-ta, care este proprietatea bisericii, în urmă cu aproape zece ani. Înainte, mă ocupam tot de biserică, împreună cu alte femei, care acum au plecat. Atunci nu aveam salariu. În schimb, puteam să locuiesc aici fără să plătesc. Părintele este un om cu suflet, m-a văzut femeie singură, mamă a doi copii, şi m-a ajutat".

     Îi spun apoi că lăcaşul de cult, pe care compania vrea să-l prezerve, dacă începe exploatările, este situat exact în apropierea carierei. Afirmă că nu-şi face grji: "Aici, unde locuiesc, este zonă protejată, deci nu o să fim afectaţi. Şi biserica este în zona protejată, aici, în pădure. Compania va folosi o tehnologie modernă. Vă daţi seama că toţi ochii sunt asupra noastră!".

     Convinsă că doar prin minerit se pot crea locuri de muncă în Roşia Montană, Sanda Lungu mi-a spus că, deşi vin turişti în zonă, aceştia pleacă repede: "Vin mulţi turişti, mă solicită să vadă biserica...Se uită în biserică, apoi mă întreabă la ce oră este autobuz, să plece...sau mă întreabă dacă este cazare. Este o pensiune aici, la Bolog, dar nu este suficient pentru atâţia turişti câţi vin. Eugen David şi Gruber au şi ei două pensiuni, care clar nu fac faţă".
     Ca să faci afaceri în turism, trebuie să ai bani, şi ca să ai bani, trebuie să ai un serviciu, afirmă femeia, explicând, simplist: "Nu ai serviciu, nu poţi face o căbănuţă, o pensiune. Tot la bani şi la locuri de muncă ajungem".

     Sanda Lungu m-a lămurit că îşi dorea de mult să "iasă în faţă" să spună că are nevoie de loc de muncă, astfel că a ajuns să facă reclamă pentru companie, contra unei sume "nesemnificative".
     Volubilă din fire, îmi spune, cu entuziasm, că roşienii o salută şi o pupă când o întâlnesc pe stradă, bucuroşi că a transmis lumii necazurile lor.
     În final, o întreb dacă o să-i lipsească munţii din Roşia Montană, în caz că încep exploatările la suprafaţă. Îmi răspunde că mai dor îi este de un trai decent, în care să nu ducă grija zilei de mâine.
(sursa articol)



luni, 14 mai 2012

VIRGIL NARIŢA – ALEGEŢI UN PRIMAR PUTERNIC ŞI HOTĂRÂT

Platforma prgram a USL pentru Roşia Montană:

1. Susţinerea mineritului

2. Susţinem proiectul minier dacă respectă legea, proprietatea şi mediul şi creează locuri de muncă

3. Creăm cel puţin un loc de muncă pentru fiecare familie din Roşia Montană, stabil şi bine plătit

4. În termen de 90 de zile, Roşia Montană va deveni cea mai curată şi mai bine gospodărită comună din Apuseni

5. Modernizarea şi introducerea încălzirii centrale în toate şcolile şi grădiniţele din comună

6. Sprijinirea lăcaşelor de cult din comună şi introducerea încălzirii centrale

7. Materiale de construcţii pentru familiile cu probleme sociale

8. Accesarea fondurilor europene nerambursabile

9. Introducerea apei curente în toate localităţile comunei

10. Concesionarea de teren destinat construcţiilor

11. Întâlniri periodice cu comunitatea, în toate satele din Roşia Montană, pentru consultări, ori de câte ori trebuie să fie luată o decizie

12. Asigurarea transportului elevilor la şcoli, precum şi a localnicilor în oraşele Abrud şi Câmpeni
În zona Roşia Montană – Ţarină, Bălmoşeşti, Blideşti, Corna şi Bunta


1. Garantăm respectarea proprietăţii şi în acelaşi timp ne luăm angajamentul de a face demersuri pentru reînceperea negocierii cu fiecare proprietar în parte

2. Nu vor rămâne case izolate, chiar dacă nu se află în limita proiectului

3. Asfaltarea tuturor străzilor din zona protejată

4. Modernizarea tuturor drumurilor care fac legătura cu celelalte sate din comună

5. Regândirea activităţii sportive (sporturi tradiţionale, fotbal, popice, schi)

6. Modernizarea şi popularea lacurilor, modernizarea drumurilor de acces, amenajarea unor zone de agrement

7. Modernizarea şi pietruirea drumurilor din satele comunei

8. Restaurarea şi întreţinerea monumentelor istorice din Roşia Montană

Echipa de consilieri locali ai USL Roşia Montană:
1. NARIŢA Virgil Nicolae; 2. BURIAN Toma; 3. NAPĂU Aurel Iulian; 4. ONEŢ Valentin Cristian; 5. BOIA Lucian Gheorghe; 6. LEPEDEAN Ştefan; 7. IOSIF Benon Lucian; 8. OAIDA Florin; 9. BENDEA Ioan; 10. VĂDAN Marius; 11. PANTIR Dorinel; 12. CULDA Dorin; 13. GLIGOR Cristina; 14. PĂCURAR Daniel.
(sursa articol)

Rosia Montana - o mina de aur din care toti incearca sa stoarca bani

Avem o comoara. Ce facem cu ea? La "Romania, te iubesc!" vorbim despre Rosia Montana. Cat va castiga statul roman daca va porni exploatarea, dar si care sunt pericolele, sunt intrebari la care vom afla raspunsul duminica.

La Rosia Montana, in timp ce unii se cearta, altii incearca sa profite la maximum si sa faca bani.
In ultimii ani, zeci de vile si chiar blocuri, in realitate niste machete de lemn, au aparut pe locul unde ar trebui sa fie exploatarea. Au fost construite ilegal, in speranta ca intr-o zi vor valora enorm.

Casele sunt puse pe bolovani, fara fundatie, sunt niste machete, si clar ca nu au fost construite pentru a se locui in ele, ci pentru a fi vandute companiei miniere. Unele au fost construite chiar sub liniile de inalta tensiune, langa fosta cariera Cetate.

Mai mult, au fost construite si blocuri. Cu trei etaje, tot din scandura. Butaforie, ca pe un platou de filmare, pe locul unde compania are are poiectat un drum.
Duminica, la "Romania, te iubesc!", aflati cat se cere pe o casa in Rosia Montana. Cati au plecat din zona si cati au ramas.

La "Romania, te iubesc!" va spunem cat aur mai este la Rosia Montana si care sunt disputele din jurul acestei bogatii. Duminica vorbim si de poluarea din zona.
Care ar fi beneficiile pentru statul roman, dar care sunt si pericolele daca se va scoate aur de la Rosia Montana, aflati duminica, la "Romania, te iubesc!".
(sursa articol)

joi, 10 mai 2012

Cele mai interesante lucruri pe care NU le ştii despre aur

Fie că eşti un purtător de bijuterii din aur sau un iubitor al sportului care îi admiră pe cei care cuceresc medalia de aur într-o competiţie importantă, există, cu siguranţă, câteva lucruri foarte interesante pe care nu le ştii despre metalul preţios.



Şi cum trăieşti într-o ţară binecuvântată cu un important zăcământ de aur, la Roşia Montană - unde se estimează un zăcământ de 314 tone de aur, cel mai mare identificat până în prezent în Uniunea Europeană - ar fi şi păcat să nu ştii totul despre metalul care continuă să fascineze omenirea.

    •    Aurul este reciclat încă de când oamenii l-au descoperit pentru prima dată. Chiar şi astăzi, o parte din bijuteriile pe care le purtăm conţin părţi din metalul preţios extras din monedele şi artefactele antice

    •    Originea provenienţei aurului pe planeta noastră pare a fi un bombardament de meteoriţi, care ar fi avut loc acum mai mult de 200 de milioane de ani.

    •    Aztecii numeau aurul "excrementul zeilor". La vremea aceea, pentru azteci, aurul era mai puţin valoros decât penele, moneda pe care ei o foloseau.

    •    Puritatea aurului se măsoară în carate. Cuvântul provine din grecescul keration, care denumea pomul de roşcovă. Seminţele acestui pom se credea în acea perioadă că ar avea aceeaşi greutate, astfel că o monedă de aur pur trebuia să cântărească 24 de seminţe de roşcovă. De aici, 24 de carate a devenit măsura aurului pur. Aurul de 18 carate este considerat pur în proporţie de 75 %.

    •    În acest moment, se crede că 80 % din aurul aflat pe planeta noastră este încă în subsol, aşteptând să fie extras.

    •    Medaliile olimpice de aur acordate sportivilor în 1912 erau făcute în totalitate din aur. Acum, medaliile care premiază campionii trebuie să fie acoperite în şase grame de aur.

    •    Incaşii spuneau despre aur că reprezintă "lacrimile Soarelui"

    •    Grecii credeau că aurul este o combinaţie solidă dintre apă şi razele Soarelui

    •    Cuvântul "aur" provine din latinescul "aurum", care însemna "răsărit strălucitor". Există o legătură şi cu Aurora, numele zeiţei răsăritului.

    •    Acum un obicei întâlnit în întreaga lume, realizarea de bijuterii din aur s-a întâmplat pentru prima dată în Egipt.

    •    Conform cifrelor publicate de Consiliul Mondial al Aurului (World Gold Council), cei mai mari producători de aur la nivel mondial sunt Africa de Sud, China, Australia și Statele Unite, iar India este cel mai mare consumator de aur, urmată îndeaproape de China.
(sursa articol)




EXCLUSIV : ROMÂNIA ARE 6.000 DE TONE DE AUR

ADICĂ 250 DE MILIARDE DE EURO! SECRETELE ZĂCĂMINTELOR DE AUR DIN ROMÂNIA VÂNDUTE PE 10.000 DE DOLARI

Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. “Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Şi aceasta în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă.
Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară.
Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului.
Suntem pe locul cinci în lume
“Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.


«ŢARA NOASTRA PRIMESTE PREA PUTIN PENTRU ZACAMINTELE PE CARE LE CONCESIONEAZA»

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

“Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”, ne-a spus prof. Gheorghe Popescu. De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.


GUVERNUL A SECRETIZAT MODUL DE CONCESIONARE A REZERVELOR NATURALE

Dr. ing. Neagu Florea, fost director al Institutului de Cercetări Miniere, proiectantul câtorva mine de aur din Munţii Apuseni în anii ‘70, susţine că dacă până în 1989, mineritul aurului era foarte dezvoltat, după Revoluţie, producţia a scăzut necontenit, astfel că din anul 2005, România nu a mai scos nici un gram de aur din minele proprii, pe care le-a închis. Motivaţia oficială a fost că zăcămintele sunt epuizate.
Cu toate acestea, însă, conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în ultimii ani, opt firme străine au primit licenţe de explorare şi exploatare pentru aur în ţara noastră, exact pe zonele unde, oficial, nu mai existau zăcăminte. Libertatea a publicat un articol amplu pe această temă. Jurnaliştii Libertăţii au cerut atunci ANRM detalii despre licenţele primite de aceste firme. Răspuns ANRM: “Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria surselor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Menţionăm că aceste contracte pe bunuri publice, adică zăcămintele naţionale, nu pot fi secretizate, deoarece conţin informaţii de interes public, conform Legii 544/2001.


SECRETELE ZACAMINTELOR DE AUR DIN ROMÂNIA VÂNDUTE PE 10.000 DE DOLARI

Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu (foto mic).
Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” - adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni - dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp. “Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate.
Oficial s-a spus că sunt epuizate”, a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat şi realizat mine de aur în “patrulaterul aurului”.
Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.


250 de tone, doar la Roşia Montană
.
Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit - punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate…

Cum?

«Încă este mult aur în subteran»
“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.


PRIMA HARTĂ A «BOGĂŢIILOR» ROMÂNEŞTI DATEAZĂ DIN 1925

În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.
Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti.
În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul. Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari…


PRIVATIZAREA REZERVELOR ESTE TINUTA «LA SECRET»

Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns: “Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.


Datorie externă, 92,1 miliarde €
În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor, Băncii Naţionale publicate cu patru luni în urmă, ţara noastră a acumulat, în ultimii 20 de ani, o datorie externă de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru preţul aurului
Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.
(sursa articol)

miercuri, 9 mai 2012

Soarta Munţilor Apuseni

Munţii Apuseni, vestita “Ţară de Piatră” a oferit prin bogăţiile subsolului şi frumuseţea locului condiţii de viaţă îmbelşugate nu pentru moţi, locuitorii milenari ai munţilor ci pentru venetici şi cotropitori. De-a lungul istoriei moţii s-au ales cu munca, suferinţele şi necazurile. Experienţa tristă pe care au avut-o de-a lungul istoriei începând cu Horea, Cloşca şi Crişan şi sfârşind cu “prinţul” moţilor şi al Ardealului, Avram Iancu, i-a făcut să fie neîncrezători şi inospitalieri. În realitate ei, moţii, sunt nişte oameni de omenie care odată câştigaţi cu o idee cinstită poţi conta pe ei până la moarte.

Începând din 1997, odată cu aplicarea strategiei “moţului” Victor Ciorbea şi a guvernului său de restructurare a mineritului, în fapt de falimentare voită a unei ramuri importante a economiei naţionale, mineritul în Munţii Apuseni a intrat sub ghilotina FMI şi capul acestuia a coborât pe toboganul dispariţiei. În loc ca extracţia de aur, cupru, metale neferoase, uraniu să fie revigorată de stat prin aplicarea unor tehnologii avansate, care în acea perioadă nu erau deloc scumpe, s-a preferat ca “ultimele rămăşiţe” ale mineritului din Munţii Apuseni să se închidă iar locuitorii lor, moţii, să cerşească din nou din poartă în poartă.

Nu ştiu de ce, în România postdecembristă, guvernele perindate nu au luat în considerare o strategie pe termen mediu şi lung legată de resursele României şi în special de resursele extraordinare minerale din Munţii Apuseni pe baza “triajului economic” al importanţei lor. Aşa cum în spitalele din România şi din toată lumea funcţionează triajele la urgenţă pe baza principiului priorităţii aşa ar trebui să funcţioneze şi triajele legate de economia României iar această strategie să fie susţinută de toate guvernele de stânga sau de dreapta. Industria energetică: gazele, petrolul, curentul, cărbunele, industria extractivă din care face parte şi cea din Munţii Apuseni, aur, cupru, metale neferoase, uraniu ar trebui să fie intangibile pentru străini pentru a asigura independenţa şi prosperitatea României.

Din păcate programul de închidere a unităţilor miniere din Munţii Apuseni a continuat dramatic şi în perioada 1997-2008, s-au închis exploatările miniere Baia de Arieş cu mina Puţ Iosif, mina Buturoasa, exploatarea de la Zlatna cu minele: Haneş, Larga şi Valea Babei, Roşia Montană, Roşia Poieni care lucrează în “avarie” şi s-au disponibilizat peste 5600 de salariaţi. Guvernanţii României “conduşi” magistral de Banca Mondială şi FMI au derulat un program de “regenerare socio-economică” a zonelor miniere desfiinţate. Programul cuprindea o serie de măsuri ca: stimulare financiară, microcredite de sprijin pentru întreprinzători, granturi mici şi de dezvoltare socială a comunităţii miniere care au rămas doar pe hârtie sau doar la început, transformându-se într-un “proiect de degenerare” a unor localităţi din Munţii Apuseni: Baia de Arieş, care rămâne şi fără spital, Roşia Montană, Almaşu Mare, Lupşa, Sălciua, Poşaga, Ciuruleasa sau Mogoş.

S-au dezvoltat aşa-zisele activităţi productive cum sunt: agroturismul sau culesul ciupercilor şi al fructelor de pădure care sunt sigur că nu vor asigura un trai decent pentru moţi. Desigur că s-a dezvoltat o “activitate productivă” pentru cei de la putere sau sateliţii lor şi anume tăierea sălbatică a pădurilor din Munţii Apuseni cu sute de “joagăre” care transformă copacul în scândură şi apoi este exportat în Occident fără să fie înnobilat de muncă românească. Aceşti magnaţi ai lemnului ar trebui să plătească un impozit substanţial pentru sănătate deoarece un singur copac produce într-un an 10 tone de oxigen de care plămânii moţilor au atâta nevoie. N-au să plătească niciodată acest impozit imaginat de mine, dar cel puţin să planteze pentru un pom tăiat, alţi doi în loc.

Ar trebui ca acum, în anul 2012, să fie încheiate lucrările de reconstrucţie ecologică a minei Baia de Arieş-Puţ Iosif-Iaz Brădeşti cu cianuraţia de 1 şi 2 sau la Buturoasa cu cianuraţia de 3. Nu cred că moţii, aceşti oameni destoinici şi cu apetit de carte şi şcoală, nu înţeleg pericolul pe care-l prezintă cianurile pentru sănătatea lor, a copiilor şi a nepoţilor lor. Sunt convins că există o alternativă de extracţie a aurului fără cianuri pe care guvernul României o va găsi. Sunt convins că va exista o alternativă pentru ca Ţara de Piatră să nu devină o ţară a sărăciei, iar moţii să nu mai spună de data asta nu la Viena ci la Bucureşti: “Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă.”
(sursa articol)

Băsescu către noul Guvern: Investiţiile în mineritul de aur şi cupru, soluţie pentru locuri de muncă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că se aşteaptă de la noul Guvern să găsească soluţii de creare de noi locuri de muncă, el reiterând că investiţiile în exploatările de minerit de aur şi cupru reprezintă o astfel de soluţie.

Şeful statului a spus că aceasta reprezintă "o soluţie cu resurse proprii" pentru crearea de noi locuri de muncă, spre deosebire de aşteptarea investitorilor "care să vină să mai facă un mall".

"Cred că aici avem o soluţie cu resurse proprii, nu trebuie neapărat să stăm în aşteptarea unui investitor care să vină să mai facă un mall. Avem obiectul muncii aici", a afirmat Băsescu, în discursul său de la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Ponta.

El a arătat şi că deficitele structurale de la fondurile de pensii şi de sănătate provin tocmai din faptul că nu se reuşeşte crearea mai multor locuri de muncă.

"Mă aştept să găsiţi soluţii de creare a locurilor de muncă. Foarte mulţi cred că nu acesta ar fi cel mai important lucru. Vreau să ştiţi că deficitele structurale majore pe care le avem la fondul de pensii şi la fondul de sănătate provin exact din faptul că nu reuşim să creăm un număr mare de noi locuri de muncă. Şi aici probabil că investiţiile în minerit, şi nu am nicio reţinere să spun din nou, exploatările de aur, de cupru sunt o soluţie datorită creşterii preţului acestor materiale pe piaţa mondială", a spus Băsescu.

El a mai menţionat că modul cum vor fi făcute aceste investiţii în exploatările din minerit "este, sigur, o problemă a Guvernului".

Programul Cabinetului Ponta prevede reanalizarea situaţiei referitoare la "cazul" Roşia Montană, având în vedere preocuparea manifestată de public în această privinţă, urmând ca deciziile care vor fi luate să fie în acord cu interesul naţional, protecţia mediului şi legislaţia europeană.
(sursa articol)

Averea din adâncuri a României

România stă pe bogății minerale de zeci sau poate chiar sute de miliarde de euro. Aurul, argintul, cuprul, magneziul, dar și apa minerală, sarea sunt printre cele mai importante substanțe aflate în subteranul țării noastre. Ce avem de gând să facem cu ele?

O spun la unison mulți economiști, analiști și investitori: resursele naturale vor fi miza următorului deceniu. A spus‑o foarte tranșant și investitorul american Jim Rogers, fost partener al celebrului George Soros, prezent luna aceasta la o conferință în București. „Resursele naturale vor fi cea mai interesantă parte a economiei mondiale în următorii 10–20 de ani", a declarat Rogers.

„România are o istorie în agricultură, minerit, energie și trebuie să profitați de aceste atuuri", a adăugat investitorul, care în ultimii ani a abandonat investițiile în valute și acțiuni, iar acum cumpără masiv contracte pe metale, mărfuri și investește în agricultură. 
Iar dezbaterile din ultimele luni din țara noastră arată același lucru: resursele naturale sunt adevărata afacere a momentului, fie că este vorba de aur, cupru, gaze de șist, păduri sau energie regenerabilă.
Unele din cele mai importante resurse naturale ale României se află în subteran, sub formă de minereuri. Revista MONEY Magazine a încercat să facă o analiză a celor mai importante bogății din subsolurile României și a felului în care ar trebui să fie gestionate pentru a maximiza valoarea lor pentru populație.

Cert este că, începând cu 1990, sectorul minier s‑a restrâns continuu în România. Din 1998 până în 2007 au fost închise circa 550 de mine și au fost disponibilizate zeci de mii de persoane din acest sector, după cum se arată în documentul „Strategie a industriei miniere pe perioada 2008–2020" publicat tot pe site‑ul ANRM.

„În 2003, în companiile de minerit controlate de statul român lucrau 68.000–70.000 de oameni. În 2006–2007 mai erau 42.000, iar acum mai lucrează circa 24.000 de oameni. Jumătate din acești oameni lucrează în companiile de cărbuni, apoi vin cei din sare și apoi cei care lucrează în minele de uraniu", a declarat recent pentru „Ziarul Financiar" Sorin Găman, director general al Direcției Generale pentru Resurse Minerale din Ministerul Economiei. Acum, interesul pentru minerit s‑a reaprins datorită contextului internațional. Prețurile metalelor au crescut masiv la bursele internaționale și tendința se pare că va continua ani buni de acum înainte. Prețul cuprului spre exemplu a crescut de la circa 2.500 de dolari pe tonă în 2000 la 8.000–9.000 de dolari pe tonă în prezent. Și prețul aurului sparge record după record și probabil o să treacă de pragul psihologic de 2.000 de dolari pe uncie. Poate România să profite de acest trend global?

PROBLEME. La momentul actual, una dintre problemele cele mai mari ale industriei de minerit a României este dotarea tehnologică foarte învechită (utilaje de 30–40 de ani). O a doua problemă este lipsa unor industrii în amonte și în aval, astfel că cea mai mare parte a producției trebuie să fie vândută la export neprelucrată, în timp ce țara noastră cumpără metale prelucrate din import. Banca Națională a României a încetat de pildă în 2000 să mai cumpere aur de pe piața internă, se arată tot în documentul de pe site‑ul ANRM. O altă problemă majoră este lipsa de specialiști în condițiile în care foarte puține persoane au mai fost interesate în ultimii zece ani să urmeze studii în acest sector.

„Anul trecut în România nu a absolvit nici un preparator", spune Gelu Mărăcineanu, specialist în această industrie. Preparatorul este acea persoană care separă substanța valoroasă din minereu de restul compoziției care nu este utilă. În Occident, aceasta este o meserie foarte apreciată și bine plătită. De asemenea, la institutele de profil din România au rămas doar specialiști din garda veche și problema este aceeași: lipsa de personal competent. „Există un Institut Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Metale și Resurse Radioactive în București – INCDMRR. De ce nu este proiectant general nici Pentru Roșia Montană, nici pentru Roșia Poieni?", se întreabă de exemplu Mărăcineanu. El mai spune că multe din institutele de cercetare din România „au trăit" în ultimii ani din bani de cercetare de la stat, făcând diverse proiecte de cercetare fără nici o utilitate practică. În opinia specialistului, prioritatea Guvernului României ar trebui să fie industriile din jurul mineritului, și nu simpla exploatare a unui zăcământ sau a altuia.

„Este clar că aceste mine au nevoie de investiții, dar marea problemă este că, și dacă se fac toate aceste investiții, efectul de multiplicare va fi minim. România nu mai produce nici măcar vagoneți de mină, nici cale ferată de mină, nici măcar materialele și consumabilele nu vor fi cumpărate din România. Noi nu facem blindaje pentru mori, nu mai facem concasoare, nu facem corpuri de măcinare", enumeră acesta. De asemenea, toate aceste minereuri ar trebui procesate în România pentru a le crește valoarea adăugată, și nu vândute la export în formă brută.

LA STAT. Gelu Mărăcineanu este unul dintre cei mai apreciați specialiști în domeniu de la noi din țară. A absolvit Facultatea de Minerit a Universității din Petroșani și are și un doctorat în domeniu. Mărăcineanu a fost timp de nouă luni președintele ANRM, până când a fost demis în octombrie 2009 de fostul premier Emil Boc, în contextul unor speculații că ar fi un apropiat al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. De altfel, în prezent, Mărăcineanu este Project Manager la un proiect privat de explotare a magneziului de la Budureasa (Bihor) derulat prin firma Geoasset.

Geoasset este deținută oficial de politicianul Cozmin Gușă, dar presa a speculat că în spate s‑ar afla Sorin Ovidiu Vântu. „Eu sunt managerul proiectului și mă ocup de partea tehnică, nu mă interesează cine este acționarul", spune Gelu Mărăcineanu. El mai spune totodată că nu ar mai accepta niciodată o funcție la stat. „Aș putea să fiu un specialist care să ajute din afară, aș face‑o cu mare plăcere, dar să fiu ancorat într‑o funcție de secretar de stat sau director în cadrul ministerului, niciodată în viața mea. Pentru că nu poți să faci nimic, sunt tot felul de interese de care, dacă nu ții cont, ești înlăturat", spune acesta. O mare problemă este și lipsa de profesioniști din instituțiile statului – mulți oameni din ministere și agențiile de stat nu au studii de nici un fel în domeniu.
Salarizarea în aparatul de stat este iarăși prost gândită. El a avut, de pildă, când era șef ANRM, un salariu de 5.400 de lei, iar ceilalți funcționari din Agenție aveau salarii de 1.500–2.000 de lei. „Se constată o deprofesionalizare a întregului aparat de funcționari din zona statului", afirmă acesta.

ENERGIA E CHEIA. Mărăcineanu crede că abordarea actuală a Guvernului României este neprofesionistă. El consideră că ar fi nevoie de o perioadă de cel puțin trei‑șase luni pentru o analiză serioasă a domeniului, și abia după aceea formulată o strategie națională. Guvernul, spune el, ar trebui să țină cont de relațiile dintre industria mineritului și cea a energiei. „Ponderea cheltuielilor cu energia în aceste combinate este foarte mare. În momentul în care vine un investitor străin în România întreabă două lucruri.
Primul: care este prețul la energie electrică și la gaze și al doilea: care este costul forței de muncă". În aceste condiții, Guvernul va trebui să rezolve problema „băieților deștepți" din energie. „Este inadmisibil ca, într‑o perioadă de criză, când statul reduce pensiile și taie alocațiile de creștere a copiilor, OMV Petrom să aibă un profit de aproape un miliard de euro, la o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro. Au omorât totul în jur: agricultură, consum și industrie", spune acesta. Potrivit rezultatelor financiare făcute publice la începutul acestui an, în 2011, OMV Petrom a înregistrat un profit net de 866 de milioane de euro, în creștere cu 72% față de 2010. Acesta este cel mai mare profit raportat vreodată de o companie românească.

PRIVATIZĂRI, DAR ALTFEL. Se pare că Guvernul are de gând să continue privatizările din minerit. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat recent la o emisiune de la B1 TV că Guvernul va relua privatizarea Cupru Min. „Se reia procesul, având grijă ca în dosarul de licitație să nu lipsească nimic, cu o evaluare care să nu aibă nici o umbră asupra ei, cu o firmă recunoscută, internațională", a declarat premierul. Interesul firmelor străine rămâne la fel de mare.
Roman Copper Corp., de pildă, firma care câștigase licitația de la Cupru Min, a angajat recent una dintre cele mai puternice case de avocatură din România, NNDKP, în încercarea disperată de a relua discuțiile privind preluarea producătorului de cupru, după ce negocierile cu statul au fost sortite eșecului.
De asemenea, premierul a mai spus că dorește o decizie și în chestiunea Roșia Montană, o controversă care durează de peste șase ani. „Roșia Montană înseamnă locuri de muncă, e o prioritate. Privesc foarte tehnic și nu dau înapoi în fața unui adevăr. Nici nu sunt ecologistul de vârstă nouă care brusc și‑a reinventat propria identitate politică în niște haine pe care nici el nu le crede", a mai declarat Ungureanu.
(sursa articol)