1200 de oameni au cerut sâmbătă demararea proiectului Roşia Montană

Oamenii au manifestat paşnic sâmbătă în piaţa din Roşia Montană, cerând guvernului urgentarea autorizării  proiectului  minier,  pentru  crearea de locuri de muncă, potrivit Sindicatului Viitorul Mineritului, organizatorul protestului.

Pe pancartele demonstranţilor s-au putut citi mesaje precum: „Jos Şomajul!”, „Stăm  pe  aur şi murim de foame”, „Roşia Montană se salvează la Roşia Montană”, „Vrem loc de muncă, nu loc de veci”.

„Oamenii din Roşia Montană şi din împrejurimi sunt mineri din tată-n fiu şi ştiu că mineritul este activitatea de bază în zonă. Atata vreme cât sub picioarele noastre este aur şi argint, noi vrem să facem minerit. Vrem să ne putem trimite copiii la şcoală şi să îmbatranim decent, în zona în care ne-am născut”, spune Cristian Albu, preşedintele sindicatului Viitorul Mineritului.

„Multe sate din România se află într-o situaţie grea, oamenii o duc greu şi au nevoie de locuri de muncă, dar spre deosebire de multe alte localităţi, din fericire Roşia Montană are şansa unei investiţii. Oamenii s-au săturat de atâta aşteptare şi s-au săturat ca alţii să vorbească în numele lor, la Bucureşti. Noi suntem Roşia Montană şi dorim să avem un cuvânt de spus pentru viitorul nostru”, a mai spus liderul sindical.

Cristian Albu şi-a exprimat dezamăgirea ca o formaţiune sindicală mare precum Cartel Alfa, în componenţa căreia se regăsesc sindicate miniere, se împotriveşte unui proiect industrial care creează locuri de muncă. „Cerem solidaritate sindicală, le cerem fraţilor noştri din alte sindicate să nu se opună creării de locuri de muncă. Locurile de muncă şi investiţiile sunt singura soluţie ca România să depaşească aceste vremuri grele”, adaugă el.

Declaraţia vine în urma mitingului de protest împotriva proiectului de la Roşia Montană organizat tot sâmbătăde CNS Cartel Alfa şi Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior Roşia Montană, în faţa Ministerului Mediului. Deşi iniţial erau anuntaţi 5.000 de participanţi, la protest au venit doar câteva sute.

(Sursa articolului)

Galeriile romane restaurate cu sprijinul RMGC

Roșia Montană Gold Corporation a început transformarea galeriilor romane în atracții turistice veritabile

În cel mult doi ani, minele romane de la Roșia Montană vor putea fi deschise turiștilor, cu sprijinul Roșia Montană Gold Corporation. O echipă formată din arheologi francezi a început deja lucrul pentru a reconstitui rețeaua de galerii săpate în stâncă în urmă cu 2.000 de ani. Sectorul vizat este cel cunoscut sub numele de galeria Cătălina- Monulești.

Fondurile companiei miniere au permis începerea amenajărilor turistice, iar startul proiectului minier va fi garanția faptului că Roșia Montană va avea un viitor și din punct de vedere turistic.

Comori încă nedescoperite

Şantierul arheologic din mina Cătălina- Monuleşti a fost deschis imediat după avizul semnat în vara anului 2011 de ministrul Culturii, Kelemen Hunor. La Roşia Montană au fost aduşi cei mai buni specialişti din Europa, coordonaţi de profesorul Beatrice Cauuet, de la Universitatea din Toulouse. Pe baza hărţilor, aceştia au început reconstrucţia vechilor galerii romane.

Până acum, au fost reconstituite galerii în lungime de peste 500 de metri, dispuse pe patru niveluri, la care se adaugă zilnic noi descoperiri. „Din datele pe care le avem în prezent, se pare că mai există încă o dată pe atâtea galerii ca cele cunoscute deja. Mergem în toate direcțiile să le găsim și facem cartarea în toate colțurile galeriilor”, a declarat arhitectul Beatrice Cauuet.

Minele au fost create în timpul ocupaţiei romane, la mijlocul anilor 100 după Hristos. Încă de atunci, imperialiştii foloseau sisteme complexe de drenare a apelor din mine. Semnul distinctiv al săpăturilor romane e galeria cu secţiunea trapezoidală, vizibilă şi în descoperirile de la Mina Monuleşti.

„Aproape că nu e nevoie de nicio susţinere pentru acest tip de galerie. Cu tehnica folosită atunci nu era nevoie de lemn; la cele mai recente s-a folosit doar lemnul, care putrezește, și de aceea unele galerii se prăbuşesc. Astea, romane, s-au menţinut foarte mult timp”, a spus Alexandru Vulpe, preşedintele Comisiei de Arheologie a Academiei Române.

O atracție turistică unică

În Europa, există mine romane în Franţa, Anglia dar şi în Peninsula Iberică. Astăzi, turiştii pot vizita galerii antice doar în Portugalia şi Spania. Astfel, Mina Cătălina-Monulești ar putea fi primul obiectiv de acest gen din Estul Europei. „Ceea ce e special în această mină e calitatea conservării în cazul uneltelor din lemn”, explică Beatrice Cauuet. De altfel, arheologii francezi au găsit nenumărate bucăţi din torţele utilizate de romani, dar şi scări din lemn folosite pentru a interconecta etajele galeriilor. „Aici avem o scară din lemn dintr-o singură bucată, lungă de 5 metri. Romanii le sculptau pentru a realiza scări pe care să urce”, a explicat arhitectul Beatrice Cauuet.

Model pentru istoria Roșiei

Pe lângă semnele din perioada romană, în Cătălina-Monuleşti există şi urme ale civilizaţiei medievale, din secolele XV-XVI dar şi urme recente, din perioada comunistă. Toate vor fi conservate şi expuse, din momentul în care mina va fi introdusă în circuitul turistic. „Eu mă gândesc în primul rând la cum va fi turismul cultural aici, la cum vor intra oamenii, cum vor îmbrăca aceste echipamente. Oamenii vor învăţa foarte mult despre ceea ce a însemnat Roşia Montană din epoca romană şi până în secolul 20, pe viu”, a arătat Răzvan Theodorescu, fost ministru al culturii.

Reprezentanţii RMGC spun că galeriile ar putea fi deschise publicului în mai puţin de doi ani. În paralel, aceştia investesc în reabilitarea clădirilor de patrimoniu din zona protejată a Roşiei Montane. „Ne gândim la un turism cultural, dar şi unul montan de agrement. De aceea, vom crea în parteneriat cu Consiliul Local două hoteluri, în aşa fel încât turismul pe care ni-l dorim cu toţii să aibă o bază reală de discuţie”, a spus Adrian Gligor, vicepreşedinte Patrimoniu RMGC.

Pe listă se află peste 300 de case vechi din centrul localităţii, care vor fi reabilitate şi incluse în circuitul turistic. Valoarea totală a investiţiilor în patrimoniu depăşeşte suma de 70 de milioane de euro. „Pe plan mondial, cercetările arheologice de la Roşia Montană sunt de un interes imens şi trebuie să realizăm acest lucru. Statul român nu ar fi investit niciodată bani în aceste lucrări”, a declarat Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii.

Ultima șansă pentru galeriile romane

Astăzi se mai păstrează doar porţiuni din galeriile romane, pentru că exploatările din Evul Mediu şi de mai târziu s-au făcut prin prelungirea şi lărgirea galeriilor existente. O mare parte din ele au fost complet distruse în 1970, când în zona Cetate a fost amenajată o carieră chiar în locul unde se afla un întreg sistem de galerii, denumit „cetăţile romane”, fără a se face niciun fel de cercetări, inventariere şi conservare in situ, acolo unde era cazul. Cercetările arheologice finanțate de RMGC și amenajările finanțate de companie constituie o ultimă șansă pentru conservarea și valorificarea acestor vestigii unice.

O istorie aparte

Roşia Montană este una dintre cele mai vechi localităţi din Europa cu tradiţie în exploatarea metalelor preţioase; atestarea acestei activități prin celebrele tăblițe de lut din anul 131 semnează practic și certificatul oficial de naștere al comunei de astăzi. În minele romanilor lucrau sclavi şi colonişti, care au amenajat primele galerii pentru extracţie de aur și argint. Ei foloseau cele mai eficiente tehnici miniere pentru perioada aceea. Galeriile erau săpate cu ciocanul, dalta şi târnăcopul şi erau de multe ori ramificate sau chiar supraetajate. Când roca era foarte dură, pereţii stâncii se încălzeau cu foc, după care erau apoi stropiţi cu apă şi oţet pentru a se răci brusc. Datorită diferenţei termice create, se crăpau, şi apoi, cu târnăcopul, erau desfăcute bucăţile de rocă din care era separat aurul.

(Sursa articolului)

Vizitaţi Roşia Montană - Ţara Aurului

Ghidul turistic, „CĂLĂTORIE ÎN ŢARA AURULUI – O DESTINAȚIE DE LEGENDĂ ÎN APUSENI”, prezintă cele câteva destinaţii posibile azi, dar şi pe cele – mult mai multe – care vor deveni posibile odată cu investiţiile aduse de reluarea mineritului. Publicaţia se distribuie gratuit în Roşia Montană şi împrejurimi. 


Toată lumea a auzit de Roşia Montană, dar puţini au şi ajuns aici. Ghidul turistic al Roşiei Montane, „Călătorie în Ţara Aurului - o destinaţie de legendă în Apuseni", este o carte pentru toţi cei interesaţi de valoarea turistică a Roşiei Montane şi este disponibilă, gratuit, în pensiunile de pe Valea Arieşului, în cadrul Expoziţiei „Aurul Apusenilor" din Centrul Istoric Roşia Montană şi în Centrele de Informare din zonă. 

Călătoria pe care o propune ghidul începe cu parcursul istoric al localităţii Roşia Montană, de la prima atestare a acesteia, în anul 131 d.C, continuând cu perioada ocupaţiei austro-ungare (apogeul dezvoltării urbanistice a localităţii) şi până în prezent. Plasată într-o zonă cu o puternică tradiţie în minerit, Roşia Montană reprezintă un punct de atracţie datorită obiceiurilor şi sărbătorilor sale unice (precum Ziua Minerului, cea mai importantă sărbătoare a comunităţii), credinţelor şi legendelor locale vechi de mii de ani, dar şi simbolurilor strâns corelate cu mineritul. 

Astfel, cei care vor vizita Roşia Montană cu ghidul turistic alături vor descoperi clădirile din centrul istoric al localităţii şi zonele protejate din împrejurimi, vor remarca detalii, simboluri şi monumente istorice conectate cu tradiţiile mineritului în Roşia Montană. Toate aşteaptă să fie puse în valoare prin programul de restaurare şi reabilitare propus de RMGC, în paralel cu proiectul minier. 

Surpriza cea mai mare a ghidului se află la final: vizitatorii Roşiei Montane sunt invitaţi la o excursie imaginară în viitor, pentru a descoperi felul în care un proiect minier modern poate ajuta la dezvoltarea economică a localităţii, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări cu tradiţie minieră. Aurul din adâncuri încă are potenţialul de a schimba în bine viaţa oamenilor: vor fi alocate fonduri pentru construcţia infrastructurii necesare turismului (drumuri de calitate, condiţii de cazare adecvate, restaurante, apă curentă şi canalizare), clădirile din centrul istoric vor fi restaurate conform standardelor europene pentru turism, vor fi amenajate spre vizitare sectoare importante de galerii romane (precum cele de la Cătălina-Monuleşti, Păru Carpeni şi Piatra Corbului) şi va fi construit un Muzeu modern al Mineritului, dedicat istoriei de mii de ani a Roşiei Montane. 
(Sursa articolului)

Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei

Rosia Montana constituie o comoara nu numai in aur si in alte elemente „top secret” din Tabelul lui Mendeleev, dar si pentru cultura Europei. Daca s-ar tine cont de acest nepretuit tezaur, nu s-ar da niciodata degrevare arheologica!

Zeul Ianus, cu doua capete, este considerat patriarhul nemuritor (IM PIO) al latinilor, dupa cum se vede in aceasta stela de la Rosia Montana

Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile de mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducand germenii culturii latine din care a luat fiinta poporul roman si ca dacii nu exploatau aurul in galerii si nu stiau sa-l prelucreze. Concluzia „fireasca” de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin cartile de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoasele bratari de aur, nu pot  fi dacice! Istoria tripticelelor ( carti cu trei foi de lemn cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea ”Romanica”, de  G. Popa-Lisseanu,  editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.

Limba latina prisca, pe buzele tuturorS-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din  nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre ”proprietari” de mine romani  si ”arendasi”, baiesi priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare – cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor ”gauri de mina”. Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta! Dam un exemplu: ”Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovada a vechimii si raspandirii scrierii cursive in latina prisca!

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume. Tablitele cerate demonstreaza ca  minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii in limba latina prisca sau ”vulgara”. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca? Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice. Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intampla decat in tarile cu guvernanti educati, care stiu ce inseamna cultura.  Tripticele au fost descoperite in mai multe mine. La Larnic, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, langa triptice, a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani. Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.

“Ungurii” de pe tablita greceasca

Toporul gasit pe Valea Mozacului, cu inscriptia ”SVI MI PIE”, datand din 1500-1375 i.Chr.

Unul din tripricele descoperit in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia acestuia l-a vandut in anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria in ”Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a tablitelor:  “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare fara de niciun inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti, rau formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica”, in incercarea de a croi o istorie halucinanta a unor asa-zisi sclavi maghiari adusi de romani pentru a munci in mine!

Oltenismele latinii prisce

Tripticele de ceara extrem de rare constituie o dovada a raspandirii limbii latine vulgare in secolul II d. Chr.

Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O ”ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea ”oltenismelor”, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, un martor la un contract de vanzare al unei femei, se subscrie cu formulasegnai, in loc  de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau ”oltenismul” semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma ”autohtona”, ”siesi”, scrisa  ”sies” sau ”sues”. Si aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina prisca ”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adeptii teoriei ca romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500-1375 i.Chr. Si atunci, cine pe cine a ”latinizat”?

Latina prisca, din timpul zeului Saue

Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este incadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era soarele. El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa ”Origini”, ne spune ca ”limba prisca, adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui Ianus, care i-a civilizat”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina : “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”.

Enigmaticii scribi ai tripticelor

Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca ”gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre ”arendasi” erau baiesi din tribul Pirustilor, asezat in Rosia Montana in ”vicus Pirustarum”. Alti baiesi, vreo cincisprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt ”barbare”, originare Daciei. Este interesant cine erau “arendasii” si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte pentru a intelege de ce documentele  n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!Istoricii sustin ca minele ”romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin ”procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de ”particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc ”gropi de aur”. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratori, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta! Si de ce au fost ”ingropate” in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate si cu dacii liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau ”furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, fie ca ”scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.

Dacii au sapat galeriile

Maniera de abataj, trapezoidala, din Masivul Carnic, caracteristica dacilor, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, acum amenintate sa dispara in cianura, pentru ca Gold Corporation vrea sa conserve galeriile „romane”

Incepand  cu 1999, la Rosia Montana a cercetat o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH) si de la Universitatea ”Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele ”Alburnus Maior”. Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia care ii da peste cap pe „academicieni” este urmatoarea: ”In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor in aceeasi maniera de abataj atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”. Si atunci, cum sa nu ne infurie acordarea degrevarii arheologice si reclama in care se spune ca „Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor romane”?!

(Sursa articolului)

Campion de poveste

Multi, foarte multi, ar spune ca la ora actuala Rosia Montana inseamna doar polemici legate de mult mediatizatul proiect minier ce de ani buni de zile vrea sa ia fiinta acolo. Dincolo de asta exista performanta si asta ar trebui sa ne faca sa fim mindri ca sintem romani, ca sintem ardeleni.

Andrei Tantos are 17 ani si practica schiul înca de mic copil. Tinarul este multiplu medaliat la campionatele nationale de juniori. Andrei Tantos este schior legitimat la Clubul Sportiv Scolar Cimpeni si a progresat foarte mult în ultimii ani. Sportivul face parte din lotul national de ski al României. Campionul national spune ca nu ar fi reusit sa faca performanta fara sprijinul companiei Rosia Montana Gold Corporation.

“Marturisire”

„Am început sa practic schiul de la trei ani în timp ce îl însoteam pe tatal meu la concursuri. Apoi, de la virsta de opt ani am participat la concursuri oficiale, iar la noua ani am luat prima medalie la Campionatul National de Schi. Dupa aceea, medaliile au venit an de an. N-a fost nici un campionat national de la care sa nu ma întorc cu o medalie“, ne-a spus schiorul Andrei Tantos.

Tata ...antrenor

Antrenorul schiorului este chiar tatal sau de la care are în singe acest “microb” si care este profesor de sport si fost schior. Andrei a deprins repede arta schiului, antrenindu-se la început alaturi de tatal sau pe pirtia de pe Dealul Stiurt din Abrud.

“Îmi amintesc cum de multe ori îl duceam în spate pe fiul meu, care obosit, adormea pina la hotel sau pina acasa. Dar eforturile mele nu au fost în zadar. Andrei a reusit sa faca performanta si sint mindru de el”, spune tatal si totodata antrenorul Tiberiu Tantos.

Veste de ...poveste

Visul lui Andrei este sa ajunga campion mondial. El va participa la probele de viteza pentru a realiza punctajul necesar participarii la Campionatul Mondial de Juniori ce se va desfasura anul viitor în localitatea Roccaso din Italia. Are însa nevoie de Rosia Montana, asa cum s-a exprimat chiar el. “În ultimii ani am primit un sprijin important de la compania Rosia Montana Gold Corporation. Fara ei nu as fi reusit sa fac sport. Sint convins ca redeschiderea exploatarii miniere de la Rosia Montana ar însemna îmbunatatirea vietii pentru toti locuitorii din Muntii Apuseni si o dezvoltare a sporturilor de iarna în judetul Alba. Mi-ar face mare placere sa am alaturi de mine si alti tineri cu care sa schiez. Sint multi copii la Rosia Montana care iubesc acest sport”, ne povesteste Andrei Tantos. Astazi, schiorul abrudean se antreneaza doar în Austria, aici în Apuseni neexistind înca o pirtie de calitate unde sa se poata pregati.

Antrenamente in Austria

Clubul de la Cimpeni are legitimati un numar de 25 de schiori si este sprijinit financiar doar de catre compania Rosia Montana Gold Corporation si de catre parintii care fac tot posibilul pentru ca acesti copii sa ajunga pe podium.

“Toti cei 25 de schiori din club sint foarte talentati, însa din lipsa de fonduri acestia nu se pot antrena si în extrasezon, iar echipamentele sint foarte scumpe. O parte dintre schiori au fost pierduti din aceasta cauza, anul viitor fiind nevoiti sa facem o noua selectie”, ne mai spune antrenorul Tiberiu Tantos. Andrei Tantos a fost premiat la Gala Sportului Judetean Alba 2010. El ne-a mai povestit ca pe linga schi îi place foarte mult informatica, înotul si muzica. Însa este preocupat si sa descifreze tainele limbii germane pe care o considera o limba utila pentru un schior.

Pregatire pe un ghetar din Austria

Lotul de schiori apartinind Clubului Scolar Sportiv Cimpeni s-a întors dintr-un stagiu de pregatire efectuat pe ghetarul din Alpii Austrieci. Din lot a facut parte si campionul national, abrudeanul Andrei Tantos. „Dupa toate concursurile de pregatire pentru campionatul mondial am fost selectati trei sportivi din tara noastra, printre care am fost si eu. Pregatirea pentru campionatul mondial a început înca din vara anului 2010, cu trei antrenamente pe zi timp de doua saptamini la Centrul Olimpic din Poiana Brasov, cu antrenorul federal Florin Cristea. Apoi am mai participat la stadii de pregatire în Austria si la concursuri internationale în Italia“, a declarat Andrei Tantos.

“Eu plec în Austria sa ma antrenez, altii merg în strainatate ca sa munceasca. Pina sa primesc sprijin din partea RMGC am fost nevoit sa schiez pe dealurile din apropierea casei, pe pirtii neamenajate, fara transport pe cablu si fara un loc unde sa ma pot echipa. Dupa deschiderea exploatarii miniere sint sigur ca zona va arata altfel si cineva va face ceva si pentru tinerii care iubesc schiul. Mi-as dori sa ma pot antrena acasa, iar Rosia Montana Gold Corporation ma poate ajuta pe mine si pe ceilati schiori, colegi ai mei. Trebuie sa întelegem cu totii ca mineritul acum s-a modernizat si poate fi facut în conditii sigure” este mesajul tinarului schior din Abrud.

(Sursa articolului)

Cum sărbătoreau oamenii din Roşia Montană Crăciunul când mergea mineritul

Nicolae Cenuşa este unul dintre roşienii care a ales să se mute pentru a face loc proiectului minier de la Roşia Montană. Este un om care, aşa cum spune chiar el, şi-a început viaţa la gura minei, printre vagoneţi şi şteampuri. Bărbatul si-a amintit, acum, de Sarbatori, cum era traiul roşienilor pe vremea când erau bogaţi şi cum petreceau de Crăciun. Nicolae Cenuşa a “gustat” din taina obiceiurilor sărbătorilor de iarnă şi a tradiţiilor de aici. 

Nea Nicolae priveşte cu nostalgie în urmă, amintindu-şi despre anii tinereţii, de bucuria copilăriei. El spune ca pentru roşieni, sărbătorile de iarnă începeau încă 4 decembrie, atunci când creştinii ortodocşi o celebrează pe Sfânta Varvara, protectoarea minelor. Atunci, roşienii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, asistau la slujba religioasă dedicată Sfintei Varvara, iar la biserica romano-catolică din piaţă, unde se află şi statuia muceniţei, femei şi bărbaţi cântau cântece prin care îi cereau sprijin şi protecţie: “Stăpâna văilor, ruga minerilor, du-o în ceruri, unde este Isus Împărat”. Apoi, in duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfintei Varvara, în familiile de mineri avea loc mare petrecere. 

“Apropierea Crăciunului era pentru roşieni un motiv de mare bucurie, dar mai ales pentru noi copiii, care ieşeam în grupuri mari la colindat, mergând începând cu ziua de ajun cu piţăra şi cântând Naşterea Domnului, iar mai apoi începând din seara de Crăciun cu colindele tradiţionale –O ce veste minunată, Trei crai de la răsărit, Viflaim, după cum erau denumite în zonă. Tot cu ocazia Crăciunului copiii din Roşia Montană echipaţi cu o stea în 5 colţuri meştesugit făcută să se învârtească, ori câte o căsuţă decorată cu fotografii religioase având în interior o lumânare, străbăteau comuna până la miezul nopţii”, îşi aminteşte cu nostalgie Nicolae Cenuşa. 

El spune ca toti colindătorii erau răsplătiţi cu plăcinte, fructe, băutură şi bani. Nicolae Cenuşa povesteste si de Ceata Irozilor, un obicei în care tinerii, îmbrăcaţi în costume colorate, haine lungi şi pantaloni roşii jucau o scenetă despre evenimentul Naşterii Mântuitorului: "Datorită corurilor bisericeşti şi a colindelor sărbătoarea Crăciunului la Roşia Montană era deosebită. Erau doi preoţi extrem de bine pregătiţi, Popescu şi Balint, niste oameni desăvârşiţi care stăpâneau tainele muzicii. Au reuşit să facă un cor pe 4 voci, condus de dirijorul Nicodim Bădău. La fel era şi corul bisericii ortodoxe Abrud-Sat condus de învăţătorul Oniciu. Astfel la Roşia Montană şi Abrud, sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou luau puteri demiurgice datorită acestor coruri şi a colindelor care aveau un specific aparte”, spune nenea Nicolae, care mai păstrează şi cântă şi astăzi cu sfinţenie colindele din trecut. 

La Rosia Montana erau 40 de carciumi 
Şi comerţul la Roşia Montană înflorea în preajma sărbătorilor de iarnă. În piaţa comunei era organizat Târgul Crăciunului, unde veneau negustori din tot Ardealul. Aici erau aduşi spre vânzare porci, miei, viţei şi vin cu carele de la Şard, Ighiu şi Ţelna. “Îmi amintesc cum roşienii transportau cu carele “şclic”, la uzinele de la Zlatna, luau de la Zlatna piatra vânătă (sulfatu de cupru), pe care mai apoi o dădeau ţăranilor pentru a o folosi la stropitul viilor. Tot de la ţăranii din Şard şi Ighiu, roşienii se întorceau cu butoaiele pline cu vin pe care mai apoi le lăsau la cârciumele din Abrud şi Roşia Montană”, povesteşte bărbatul. 

"La târgul din Roşia Montană se vindea vinul, mustul opăcit, ţuica caldă, atmosfera de sărbătoare plecând din acea piaţă plină de bunătăţi", rememoreaza roşianul, care nu poate uita "tropotitul cărăuşilor care lăsau butoaiele cu vin la cârciumele lui Grasin Balmoşu, La Pinţăru, la bunicul sau şi la cârciuma lui Duletiş": "Odată ajuns vinul în cârciumele roşienilor, colindătorii parcă veneau după miros, îşi umpleau damigenele cu vin şi de aici începeau colindele. Carele care aduceau vinul de la ţară alimentau cele aproape 40 de cârciumi din Roşia Montană, (La Teofil, Victoria, Gura Minei, La Vădanu, La Borto, Luleşti, Trei Ţapini, La Borto, la Casină etc)". 

De Craciun se manca belpecec 
Insa nu doar cu băutură se aprovizionau roşienii: "La Petrea Misarăşu începea tăiatul boilor, roşienii sacrificându-şi unele dintre animalele de lucru, care fie erau accidentate, fie nu mai făceau faţă. La acea vreme în comună existau 250 de perechi de boi, care erau folosiţi la căratul minereului la şteampuri. În măcelăriile din Roşia Montană stăteau atârnaţi ţâmpii (pulpă de vită din spate), de unde minerii cumpărau carnea dorită. Moşul meu aducea de Crăciun un ţâmp de carne de vită care ajungea la 10 kilograme şi două damigene de 10 litri de vin pe care-l cumpăra de la Luleşte, ele având cel mai bun vin. La Crăciun, pe lângă sarmale, friptură de porc şi cârnaţi, roşienii mâncau supă din carne de vită şi carne de vită cu sos de roşii (belpecec), o mâncare ungurească ce le plăcea mult. Cozonacul şi prăjiturile de Crăciun la Roşia Montană erau comandate la laboratoarele de prăjituri din Cluj şi Alba-Iulia”, spune cu mândrie nea Nicolae. 

Roşienii mergeau de Sarbatori la Casino 
Între sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou, la Roşia Montană apăreau jocurile cu măşti (făşingarii, jocul caprei ori ţurca, buhaiul şi sorcova). Roşienii însă aveau o cultură aparte. Ei mergeau la Casinoul Borto, care adăpostea mai multe săli destinate petrecerilor timpului liber, asemănătoare celor de la curţile imperiale din marile capitale europene, aici existând jocuri de biliard, ruletă şi chemin. Acolo se organizau balurile, unde se angajau fanfara militară de la Abrud, dar şi pe Ioanico alături de alţi ţigani lăutari. 

Cu ocazia Sarbatorilor de iarna, roşienii îşi confecţionau “jumătăţi”. Adică acei pantofi din piele de lac şi din piele de jebru (câine), iar costumele din stofă de cangar negru şi cele de peruvian, cu papioane şi cravate erau confecţionate după modelul din marile capitale europene, la atelierele lui Ţâţu, Kalman, Corpadea, Nemety şi Francisc Beleni de la Abrud. De sărbători, evreii le aduceau roşienilor blănuri şi pălării din imperiu, precum şi piele din jebru, lac şi stofe scumpe de peruvian şi cangar. La Casino nu puteau merge decât roşienii care aveau ţinute elegante, de gală, adică familiile înstărite care îşi puteau puteau suporta costul hainelor. 

Preţul aurului scădea de Crăciun şi Anul Nou 
Tot în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, îndeosebi proprietarilor de şteampuri le soseau de la uzinele din Zlatna mari sume de bani (banii pe şclic), adică banii de pe aurul rezultat în urma prelucrării, a arderii şclicului, iar tot atunci comerţul clandestin cu aur înflorea, acest comerţ fiind practicat de evrei, care odată sosiţi la Roşia Montană foloseau lozinca “a picat dolarul american”. Acest aspect ducea la o scădere a preţului aurului şi în loc să dea o litră de cereale pe un gram de aur, dădeau doar o jumătate de litră, deci de sărbători preţul aurului scădea la jumătate. Din Roşia Montană şi Abrud plecau “la negru” săptămânal în jur de 8 kilograme de aur, pe lângă cantitatea de aur pe care roşienii şi abrudenii o predau la bancă. 


(Sursa articolului)